Primul bucătar de televiziune, Petrisor Tănase, a lăsat ”figurile” de master chef. Omul s-a reprofilat și livrează acasă, pe comandă, ”mâncare de spital”, gătită pentru anumite regimuri medicale.
Director al Școlii de Artă Culinară și cel mai bun bucătar și cofetar român între 1986 și 1988, dar și primul chef și promotor al emisiunilor culinare la televizor din România, celebrul Petrișor a pus în practică o nouă afacere inedită, ce vine în ajutorul oamenilor cu probleme medicale. Fostul șef al bucătarilor la Parlamentul României gătește în funcție de afectiunile și recomandările doctorilor, iar firma sa de livrări alimentare se ocupă de comenzi.
Petrișor lansează linia de comenzi ”dietetice”, 15 diete, fiecare realizate după sfatul medicilor, de pildă, pentru cei ce au ulcer, gastrită, enterocolite acute, hepatite cronice, care suferă de obezitate, diabet zaharat, insuficiență cardiacă, nefrite cronice ori persoane aflate în regim de detoxifiere.
Cel care prezenta la Pro TV rețete în anii ’90, perioadă când nimeni nu-și închipuia că vor apărea emisiuni filmate în bucătării, masterchef Petrișor ne-a povestit și de ce, după atâtea emisiuni de televiziune (”Teo”, ”Vacanța a la Petrișor”, ”Bărbați la cratiță”, ”Bucătăria minorităților”,”Poftă bună”) a luat o pauză pentru a preda la catedră tainele bucătăriei și pentru a edita cărți de rețete.
”Mi-am dorit o clasă de gastronomie la nivel de liceu. M-am retras după 13 ani de muncă din învățământul de stat, deoarece nu am mai găsit subvenții pentru acest curs. Acum profesez la propria școală de artă culinară și am mulți elevi la ateliere și o firmă de evenimente”, a susținut Petrișor.