01 Sep. 2018 11:55

James Blunt, show pe scena de la Cerbul de Aur. A cucerit spectatorii din Piața Sfatului | FOTO

Distribuie

Artistul britanic James Blunt a fost vedeta internațională pe care spectatorii au așteptat-o cu sufletul la gură în concert la Festivalul Cerbul de Aur 2018, vineri seară.
Cel care a încântat o lume întreagă cu hit-ul „You’re beautiful” a cântat vineri seară, 31 august, pe scena amenajată în Piața Sfatului din Brașov.
În drumul său spre Cerbul de Aur, James Blunt a făcut un mic popas la Sibiu, alături de vedeta de televiziune Liana Stanciu.

Recitalul lui James Blunt a fost așteptat cu sufletul la gură de spectatorii prezenți în Piața Sfatului din Brașov, dar și de telespectatorii aflați în fața micilor ecrane. Așa cum era de așteptat, artistul britanic a cucerit imediat publicul cu melodiile sale.


James Blunt, pe numele său real James Hillier Blount, are 44 de ani. Este cântăreț și compozitor. A urmat cursurile de inginerie aerospațială și sociologie la Universitatea din Bristol. Mai târziu, în anul 1998, a urmat cursurile de pregătire militară la Academia Militară Sandhurst.

Blunt a fost ofițer în cadrul regimentului de cavalerie Life Guard al Armatei Britanice, ajungând până la gradul de căpitan. Blunt și-a făcut apariția pe scena muzicală în anul 2004 prin lansarea primului său album, Back to Bedlam . În anul 2014, James Blunt s-a căsătorit cu Alexandrina „Sofia” Wellesley. În 206, artistul a devenit tatăl unui băiat.

Festivalul Internaţional Cerbul de Aur are loc în perioada 29 august – 2 septembrie, în Piaţa Sfatului din Braşov și este transmis de TVR. Din juriul Cerbului de Aur fac parte Luminița Dobrescu, Mădălin Ionescu, Arsenie Todiraș și Kitty CepragaIulia Vântur prezintă Cerbul de Aur 2018, alături de actorul italian Gabriel Garko.

FOTO: Dumitru Angelescu


Citește și: Libertatea încurajează diferențele de opinie: un alt ziarist de la GSP critică inițiativa VIVA!. „Pe când pamperşii?'


 

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Andreea Marin va suferi luna viitoare o intervenție chirurgicală
Loading...
Comentarii