Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş, Mădălina Epure, a declarat, potrivit Mediafax, că două maşini s-au ciocnit, iar una dintre victime a rămas încarcerată în unul dintre vehicule. În urma impactului, unul dintre autoturismele implicate în accident a fost cuprins de flăcări.

Cântărețul Alex Mica s-a aflat printre cele trei victime ale accidentului și a fost transportat la spital. Toate cele trei persoane implicate în accident au fost transportate la Spitalul Județean Argeș. Se pare că artisul, care se întorcea de la Timișoara la București, a provocat accidentul, făcând slalom printre mașini și lovind în spate un autoturism în care se afla o familie. Mașina lovită de cântăreț a fost aruncată într-o glisieră. Cei trei se află acum în afara oricărui pericol, scrie sursata.ro.

alex mica accident3Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Incendiul a fost stins de pompierii din Argeş, răniţii fiind preluaţi de un echipaj SMURD Argeş şi de o ambulanţă a Serviciului Judeţean Dâmboviţa şi transportaţi la Spitalul Judeţean Piteşti şi la Spitalul Găeşti. Din cauza accidentului, traficul pe A1 a fost blocat, timp de zeci de minute.

Foto: Info Trafic Pitești

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.