Invitată să-și spună povestea în emisiunea Florentinei Fântânaru, actrița Tania Popa a recunoscut că a trecut prin multe momente de cumpănă. “Am avut probleme la care nu ştiam cum să găsesc rezolvare. Jur. Stăteam şi îmi spuneam: trebuie să mă stăpânesc, să fiu puternică!”, susține ea.

Însă cea mai teribilă dintre experiențe s-a produs peste Ocean…

“Eram în America, la New York, pentru un film şi evident că noi nu aveam peste tot autorizaţie să filmăm. Suntem români, nu aveam noi atâţia bani să ne oprească nouă centrul New York-ului, aşa că eram cu camera după noi peste tot. Aşa am ajuns ne deplasăm într-un autobuz vechi, pe autostradă, cu 30 de km/oră, ca să putem filma, deci eram extrem de suspecţi. Imediat s-a luat după noi o maşină de poliţie. Ne-a dat jos, eu filmam o scenă cu un copil, copilul regizorului, dar părinţii lui nu erau cu noi. În momentul în care au întrebat al cui e copilul, am zis ”al meu!”, fără să respir. Dacă mă controla cineva, ajungeam direct la puşcărie. Acolo nu glumeşti cu lucrurile astea!”, îi va mai povesti amuzată Tania Florentinei, în ediția de duminică a emisiunii Dincolo de aparențe.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.