Andra va susține un concert extraordinar de colinde în beneficiul Hope and Homes for Children la Ateneul Român

Comentează

În 5 decembrie, la Ateneul Român, Andra va susține, pentru prima dată, un concert extraordinar de colinde în sprijinul familiilor aflate în programul de prevenire a separării copilului de familie derulat de Fundația Hope and Homes for Children. În cadrul evenimentului caritabil „Andra for Hope”, artista va cânta alături de Orchestra Romanian Sinfonietta dirijată de Andrei Tudor. Banii adunați în urma acestui concert vor ajuta mai multe familii să își păstreze copiii alături și să nu îi abandoneze în orfelinate. „Andra for Hope” este un eveniment prezentat de Kaufland România.

„Andra for Hope” este a doua colaborare a Andrei cu Hope and Homes for Children. Ediția a V-a a Hope Concert, gală organizată anual de Hope and Homes for Children la Ateneul Român în sprijinul copiilor vulnerabili din România, desfășurată în luna mai, a fost prilejul primei întâlniri dintre artistă și Fundație. Atunci Andra a urcat pentru prima dată pe scena Ateneului Român și a cântat pentru copiii care nu se pot bucura de grija și căldura unei familii. Artista a interpretat piesa „Iubirea schimbă tot” alături de Ansamblul Violoncellissimo condus de maestrul Marin Cazacu, impresionându-i pe cei peste 700 de spectatori prezenți în sală.

Pe 5 decembrie, Andra va interpreta cele mai frumoase colinde și cântece de Crăciun din repertoriul românesc și internațional, acompaniată de Orchestra Romanian Sinfonietta, sub bagheta dirijorului Andrei Tudor, care semnează și orchestrația pieselor din program. Orchestra Romanian Sinfonietta a fost înființată la iniţiativa violoncelistului și profesorului Marin Cazacu și a debutat, în 2010, în cadrul Festivalului Internaţional „Enescu şi muzica lumii” de la Sinaia. Ansamblul este pregătit de maestrul Horia Andreescu și este format din tineri muzicieni cu vârste cuprinse între 16 si 20 ani, selectați la nivel național. Orchestra abordează lucrări renumite din repertoriul clasic și romantic.

„Am acceptat fără ezitare să susțin pro-bono acest concert caritabil. Sunt fericită că, prin muzica mea, pot ajuta copii vulnerabili, din familii cu venituri mici, copii care riscă să ajungă în grija statului din cauza problemelor financiare sau copii care sunt crescuți în orfelinate. Pregătesc concertul acesta de colinde cu multă grijă și emoție, vreau să transmit publicului ce mult înseamnă pentru mine familia, sărbătorile petrecute cu cei dragi, acasă. Voi cânta din tot sufletul pentru această cauză. Sper că banii donați vor schimba viețile multor copii”, a declarat Andra. 

Biletele la concert pot fi achiziționate de pe MyStage.ro și de pe Ove.ro începând cu 15 noiembrie.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
O femeie umple un pahar de apă la robinetul chiuvetei din bucătărie
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
MONDEN
Andreea Popescu de ziua ei
11:07
Cum se înțeleg Andreea Popescu și Rareș Cojoc după divorț. „E destul de complicat, dar încerc să fac față”
Victoria Răileanu și Liviu Bora în serialul „Destine cu parfum de lavandă” | sursa foto: Antena 1
10:56
De ce nu este „Destine cu parfum de lavandă” la TV azi. Ce difuzează Antena 1 joi, 8 octombrie 2026
POLITIC
Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, începe joi, 8 octombrie, o serie de consultări cu partidele parlamentare pentru formarea noului Guvern și stabilirea programului de guvernare. Sursă foto: Profimedia Images
LiveText
09:12
Au început negocierile pentru formarea noului Guvern. Luca Niculescu a ajuns la sediul PSD
Vasile Dîncu reprezintă România în Parlamentul European, fiind trimis la Bruxelles cu voturile alegătorilor PSD. Foto: Hepta
7 oct.
Vasile Dîncu, despre desemnarea lui Luca Niculescu pentru formarea guvernului: „Există o revoltă în interiorul PSD în acest moment”
Ultimele știri
11:51
Ilie Bolojan, condiții pentru noul guvern condus de Luca Niculescu: „Țintele de deficit nu sunt negociabile, iar cheltuielile statului nu trebuie să crească”
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
11:23
Când începe vacanța de iarnă pentru elevi și câte zile libere au de Crăciun și Anul Nou
11:22
Celine Dion a căzut pe scenă în timpul unui concert la Paris
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Un expert în longevitate explică cum trebuie consumată cafeaua pentru a-ți prelungi viața. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Ce beau zilnic oamenii care ajung la 100 de ani: 3 băuturi simple recomandate de un expert
Un pensionar din Elveția, obligat de instanță să își demoleze șura construită cu aprobarea primăriei. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Un pensionar trebuie să își dărâme șura, după ce a primit autorizație să o construiască, în Elveția: „Mă simt tras pe sfoară”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
Patru copii și un ghiozdan rupt. Sursa foto: Vlad Chirea
Reportaj
06:55
Patru copii și un ghiozdan rupt. De ce școala și grădinița sunt un lux pentru Carina, Esmeralda, Bianca și Damian, crescuți de o mamă singură, într-un sat din Covasna
Inspectorii de la Vama Isaccea au confiscat aproape 1.300 de perechi de încălțăminte de marcă suspectate că sunt contrafăcute, în valoare de 4,9 milioane de lei, aflate într-un camion spre Odesa. Foto: Poliția de Frontieră Română
7 oct.
Un șofer de TIR ucrainean a vrut să ducă în Odesa 1.300 de perechi de pantofi contrafăcuți, pe la Isaccea
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește