Reportaj BBC. Cum au câștigat cântăreții nigerieni inimile a milioane de români

Comentează
Arhiva foto

Jurnaliștii de la BBC au realizat un reportaj despre cum au câștigat cântăreții nigerieni inimile românilor și despre cât de mult s-a schimbat mentalitatea conaționalilor noștri față de persoanele de culoare datorită emisiunilor-concurs.

Înainte ca Tobi Ibitoye să vină în România din Nigeria pe când avea 15 ani, nu s-a gândit niciodată că ar putea ieși în evidență din cauza culorii pielii sale. Dar după doar câteva zile petrecute în București și-a dat seama cât de mult a greșit.

"Poate fi foarte deranjant ca oamenii să se uite la tine ca la un spectacol", a declarat Ibitoye la BBC. "N-am mai auzit niciodată despre România, până când am început să citesc despre această țară când tatăl meu a primit un post aici".

Opt ani mai târziu, lucrurile nu puteau fi mai diferite. Susținut de zeci de mii de fani români, muzicianul a semnat primul său contract cu o casă de producție, iar oamenii care se uită insistent la el pe stradă, o fac pentru a încerc să își dea seama dacă este cu adevărat Toby Ibitoye, care a făcut parte din echipa lui Smiley, și care a terminat pe locul al treilea la ediția din 2015 a Vocii României.

Muzicianul a ajuns în România în 2009, atunci când tatăl său a primit un loc de muncă la Ambasada Nigeriei și toată familia sa s-a mutat aici.

Dar România are o comunitate africană foarte mică, deoarece majoritatea celor care părăsesc continentul african tind să se îndrepte spre țările Europei Occidentale - în general, cele cu care au o legătură colonială.

Se estimează că peste 90% din nigerieni care trăiesc în România sunt studenți, dintre care mulți au venit să studieze medicină, inginerie informatică sau inginerie maritimă.

Dar o generație mai veche de români nu este obișnuită cu conceptul de diversitate, potrivit Anei Crăciun, de la Asociația pentru Dezvoltare Comunitară pentru Egalitate din Iași. "Ei sunt atașați de tradițiile românești puternice și doresc ca lucrurile să fie așa cum au fost", a spus ea.

La început, însă, Ibitoye trebuia să se obișnuiască să fie vizibil diferită. "Dacă umbli pe străzile din Iași sau în oricare alt oraș mic din România ca o persoană de culoare ești obligat să suporți privirile insistente. Acestea diferă de la curiozitate la uimire, în funcție de modul în care reacționezi", a spus el.

Dar generația care a crescut după căderea comunismului și care trăiește într-o epocă a internetului și ca parte a Uniunii Europene are o atitudine tot mai tolerantă, spun analistii.

Iar succesul lui Ibitoye nu este un caz izolat, un alt nigerian a ajuns pe locul al doilea anul acesta la Vocea României. Este vorba de Meriam Jane Nduibusi, finalista din echipa lui Tudor Chirilă, care a venit în România din Italia, unde locuiește, cu singurul scop de a participa la emisiune.

"Oamenii traversează drumul spre mine, mă îmbrățișează și îmi spun că mă iubesc", a declarat ea pentru BBC. Deși nu a câștigat, Nduibusi a spus că a primit o mulțime de iubire din partea publicului român, cu oameni care o întâlneau pe stradă și îi spuneau că vor ca ea să câștige.

De fapt, cântăreața Julie Mayaya a fost desemnată Vocea României în 2012, în echipa lui Horia Brenciu, devenind prima femeie câștigătoare și prima persoană de culoare care a câștigat un show de talent în țară. Mayaya, care este în parte de origine congoleză, a câștigat mai mult succes atunci când a participat la emisiune, ceea ce la aecl moment era un fapt fără precedent.

Dar întrebat dacă el crede că oamenii l-au votat pentru că este de culoare sau pentru talentul său, Ibitoye spune că este câte puțin din fiecare.

Cosmin Vieriu, un român care locuiește în București și lucrează pentru organizația culturală UNESCO, spune că atitudinile se schimbă, dar nu atât de mult în comunitățile rurale. "Nu este vorba despre rasism, dar oamenii nu au mult contact cu cei din afară. Sunt comunități închise".

Însă, nu toată lumea este de acord cu faptul că România se deschide sau devine tot mai diversă, cum par să sugereze poveștile de succes ale unor nigerieni.

Andrea Tudorache de la Attitude Reality Transformation, un ONG din București susține că experiențele câtorva nigerieni nu reflectă neapărat societatea românească în ansamblu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
masa protocol mancare foto envato
Analiză
07:00
Cât cheltuie Guvernul pe trataţii, cocktailuri şi mese oficiale, dar şi pe maşinile de serviciu
Sigla Ministerului Afacerilor Externe
06:10
Atenționare de călătorie MAE: Proteste de amploare ale transportatorilor din Serbia
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
9 sept.
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
9 sept.
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
07:45
Benzina și motorina s-au scumpit iar, joi, 10 septembrie. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
07:42
O menajeră înfometată a mușcat dintr-un măr și a rezolvat misterul unui jaf de bijuterii de 3.000.000 de dolari
07:36
Un român și-a făcut duș într-o fântână din Italia: „Nu este nici un polițist local prin zonă?”
07:19
Frații Andrew și Tristan Tate rămân în închisoare în SUA, cererea de eliberare a fost respinsă
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
07:00
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
9 sept.
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Victor Ponta, în delegația românească la deschiderea Jocurilor Olimpice ale Nomazilor, organizate la Bișkek Sursa foto: captură YouTube/ AKIpress news
9 sept.
Victor Ponta a defilat alături de delegația României la Jocurile Mondiale ale Nomazilor. În arenă s-au aflat Xi Jinping și Vladimir Putin
Philips România a fost amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu. Sursă foto: Profimedia
9 sept.
Philips România, amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu
Militari români, femei și bărbați, îmbrăcați în uniforme militare
9 sept.
„O manipulare alarmistă”, demontată de Administrația Prezidențială: România nu trimite trupe pe frontul din Ucraina
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Șoseaua Chitilei - Strada Prahova, în Sectorul 1
9 sept.
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată de Primăria Capitalei. Cum funcționează
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală