Delia plătește prețul succesului. Concertele și filmările o împiedică să facă un lucru pe care și-l dorește enorm

Comentează
Arhiva foto

“Ai grijă ce-i doreşti, că s-ar putea să primeşti” e o zicală care  se potriveşte perfect pentru Delia . A vrut succes şi îl are din plin, doar că acum plăteşte şi preţul pentru asta. Programul infernal abia o lasă să respire, planurile personale stau atârnate cuminţi în cui, până le-o veni rândul, iar la capitolul vacanţe... se-adună restanţe.

Delia e printre foarte, foarte puţinele vedete care vara nu dorm şi nu pleacă în vacanţă, ci muncesc de rup. Are multe concerte, înregistrează, filmează. Uneori - rar! - “ciupeşte” câte-un weekend la mare sau la munte, doar cât să-şi încarce bateriile golite, ca s-o poată lua apoi de la capăt cu ritmul infernal. Un ritm cu care spune că s-a obişnuit. “Aşa e vara mea, aglomerată, dar nu am nici o problemă legată de asta. Mă folosesc de scurtul timp liber pe care îl am aşa cum pot mai bine. De foarte multe ori sunt şi eu plecată în timpul anului, atunci când poate alţii muncesc”, susţine ea.

Prin urmare, acum, la începutul toamnei, Delia n-are un album plin cu fotografii din vacanţe, ci o listă luuungă cu destinaţii... în care-şi doreşte să ajungă. Când va avea timp. “În următoarele va­canţe, probabil o să continui cu Asia, cu nişte locuri în care încă nu am ajuns. Îmi doresc să văd şi Cape Town (Africa de Sud), Nepal, Tibet, Amazon, Peru”, ne-a dezvăluit ea.

În sertarul cu lucruri care aşteaptă să fie făcute e şi mutarea în noua casă, un penthouse pe două etaje, pe care Delia şi Răzvan, soţul ei, ar fi plătit 1,4 milioane de euro. Luxosul apartament din nordul Capitalei e gata şi îi aşteaptă, dar... “Încă nu ne-am mutat, pentru că efectiv nu am avut timp. Am fost în turneu prin toată ţara, am filmat pentru «X Factor», acum filmez şi pentru «iUmor». Ca să mă pot muta, am nevoie de câteva zile să-mi strâng lucrurile şi să le aranjez apoi în noua casă. Nu am apucat. Sper să se întâmple curând, totuşi”, ne-a mărturisit cântăreaţa.

În noua casă, pe Delia o aşteaptă un dressing uriaş - se pare că singurul lucru special pe care artista l-a cerut când a-nceput amenajarea. Acolo îşi vor găsi locul absolut toate hainele ei de scenă, pentru că n-are de gând să dea nimic: “Nu dau hainele de scenă. Ele se păstrează, se refolosesc la un moment dat sau se ţin în colecţie. Nu aş da niciodată din ele”.

Iată trei dintre locurile în care vrea să ajungă Delia

Acest serial a prevăzut seceta din Cape Town

Cape Town, capitala Africii de Sud, arată fabulos. Nu e de mirare că şi-a făcut loc pe lista scurtă a Deliei pentru următoarele vacanţe!

Arhiva foto

Palatul Potala din Lhasa, Tibet, fosta reşedinţă a lui Dalai Lama, este azi loc de pelerinaj

Arhiva foto

În Peru, când va ajunge, sigur nu va rata ruinele de la Machu Picchu. Tot de acolo poate pleca în călătoria visată pe Amazon

Citește și:

  1. A început s-o copieze pe Rihanna! Cântăreaţa se visează deja vedetă internaţională… şi se poartă ca atare
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Curcubeu de după nori
10:21
După ploi și frig, meteorologii anunță vreme mai caldă: unde se anunță 30 de grade Celsius
Judecătoare
Analiză
10:00
Procesul judecătoarei care n-a motivat 821 de hotărâri judecătorești: Monica Cipariu ar putea plăti pentru victima unui criminal eliberat și din vina ei
MONDEN
Mihai Bobonete la Romanii au talent 2026. Sursa FOTO/ Facebook
11:42
PRO TV a anunțat oficial noul juriu „Românii au talent” sezonul 17. Misterul a fost elucidat. „O mare onoare”
Celine Dion a urcat pe scena de la Paris, după o pauza de 6 ani. Sursa FOTO/ Gettyimages
10:56
Céline Dion a susținut primul concert după o pauză de 6 ani. Artista a făcut spectacol la Paris. „Am promis că nu voi plânge”
POLITIC
Un colaj cu două fotografii în care apare Elena Lasconi în timp ce face zacuscă de pește
09:34
Elena Lasconi a făcut zacuscă de pește pe Facebook: „Oare cei care ne conduc fac zacuscă? Sau cine le face zacusca”
Colaj format din două fotografii: în imaginea din stânga este președintele Nicușor Dan alături de Mirabela Grădinaru, iar în imaginea din dreapta sunt Alexandra Nazare și soția lui, pe treptele bisericii, la nunta
08:34
Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru au participat la nunta lui Alexandru Nazare. Cine sunt politicienii care au fost la Casa Albă din București
Ultimele știri
13:00
„Nașterea te face mamă, nu calea prin care naști”. Fenomenul cezarienelor în România: între decizia medicală, teama de durere și dorința de siguranță
12:59
Peste 8.300.000 de români sunt acționari la Petrom, Hidroelectrica sau BT, deși majoritatea nu știu
12:47
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit. Omul de afaceri este în stare de șoc
12:19
Recordul de 72 de ani pentru cea mai caldă lună august, doborât de două ori în 3 ani, în Balcani
TRENDING
11:00
Black Friday 2026: când încep cele mai mari reduceri din an în România
ExclusivReportaj
07:00
Atacul „strigoilor” de pe TikTok într-un sat din Brăila unde primarul a renovat cimitirul: „Plictiseală mare, trăim timpuri urâte!”
08:12
Revolut, păcălit de infractori, le-a dat pașapoarte, selfie-uri și date despre Bitcoin
07:00
Tragerile loto din 13 septembrie 2026. Report de peste 1,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
Interior modern de bucătărie cu blat din lemn și ustensile de bucătărie pentru prepararea mâncărurilor, într-un apartament confortabil
12:30
Cum să îți organizezi bucătăria pentru a găti rapid și curat
Porthdinllaen, Gwynedd, Țara Galilor, 21 octombrie 2023. Barul „Ty Coch” (Casa Roșie).
10:33
Satul din Marea Britanie care nu are mașini, drumuri sau pubele: „Simt că timpul se oprește în loc”
Un adolescent de 15 ani a supraviețuit miraculos după ce a petrecut mai multe zile pe ape înghețate, în Alaska. Sursă foto: captură video BBC.
12 sept.
Adolescent de 15 ani salvat după ce a plutit zile întregi în apele înghețate din Alaska. Fratele și vărul său au murit
horoscopul zilei de astăzi 13 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
12 sept.
Horoscop 13 septembrie 2026. Peștii au de rezolvat probleme practice, de clarificat multe aspecte legate de cheltuieli sau economii
Un brutar celebru vinde o pâine cu 60 de dolari( aproximativ 51 de euro) în Manhattan. Sursă foto: Facebook /Martin Auer.
12 sept.
Prețul „obscen” cu care se vinde o pâine cu secară în inima cartierului de lux Manhattan. Și totuși, clienții stau la coadă
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Cine este Teodora Sava, prima româncă la The Voice UK, care a întors toate cele 4 scaune. Sursă foto: Sava Mihaela / Facebook
07:54
Teodora Sava, prima româncă ajunsă la „The Voice UK”, a întors toate cele 4 scaune. Are 24 de ani și a plecat din Piatra-Neamț pentru muzică: „Este cel mai mare vis al meu”
Primul avion nou TAROM din ultimii 20 de ani. Când va zbura „Mircea Lucescu” și care este prima destinație
Reportaj
12 sept.
Primul avion nou din flota TAROM din ultimii 20 de ani: când zboară prima dată aeronava Boeing 737 MAX botezată „Mircea Lucescu”
Locuitorii din Botoșani au primit sâmbătă după-amiază un mesaj RO-ALERT privind o posibilă incursiune de drone. Foto: Getty Images
12 sept.
Dronă prăbușită în județul Suceava, după o alertă de incursiune aeriană în Botoșani. Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol
Generalul Marin Lungu
12 sept.
Generalul Marin Lungu a fost înmormântat cu onoruri militare în București. Povestea copilului care a luptat pe front la doar 9 ani
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă