Lorelai Moșneguțu, fata fără mâini care cântă la pian, scrisoare emoționantă pentru Stephen Hawking

Comentează
Arhiva foto

Lorelai Moșneguțu, fata fară mâini care cântă la pian a reușit să ofere un moment unic pe scena Românii au talent, după ce a cântat vocal și la pian, cu degetele de la picioare, iar Mihaela Rădulescu a fost cea care a trimis-o direct în semifinală, apăsând golden buzz-ul. Puțini sunt însă cei care știu toate reușitele fetiței de doar 11 ani. 

Micuța de doar 11 ani din Târgoviște i-a impresionat e toți cei prezenți cu povestea ei de viață. Alberta Moșneguțu, sau Lorelai, cum îi place să fie numită, s-a născut fără mâini, fără femur la ambele picioare și încă de la naștere, copila a fost diagnosticată cu sindromul plurimalformativ.

Lorelai iubește însă viața, așa cum îi mărturisește chiar celebrului fizician Stephen Hawking.

Domnule Stephen! Mă numesc Alberta, alias Lorelei, din România, Târgoviște. Acesta este un orășel istoric, fostă cetate de scaun a țării, cunoscută că «Cetatea celor 33 de voievozi». Aici m-am născut, locuiesc și mă formez. Am 10 ani și jumătate, sunt elevă în clasă a III-a, iubesc muzică, poezia, pictură, dar sunt preocupată de creații. Astfel, am obținut peste 35 de premii la diferite concursuri și simpozioane . Am uitat să va precizez că sunt un copil special. Am venit pe lume fără membrele superioare și fără femurul de la membrele inferioare, dar nu-mi fac probleme, sunt o luptătoare! Asta nu m-a împiedicat că pe 29 martie 2013 să-mi lansez prima mea carte «Zambet de inger»-cu povești și poezii. Lansarea a fost un succes, mai ales că alături de mine a fost mamă, dar mai ales colegii de clasă care mi-au dat curaj și care m-au determinat să-mi stăpânesc emoțiile ce mă copleșeau. Atâtea televiziuni, presă, oameni cunoscuți, oameni necunoscuti… Acum scriu la următoarea carte și va mărturisesc că unul din motivele pentru care scriu «Crestinarea lui Dracula în cetate» a fost dorință de a va demonstra d-voastră și celorlalți că religia este o mare filozofie indispensabilă vieții. Dacă eu, personal, iau nașterea mea că pe o stare de fapt și mă prețuiesc așa cum sunt, pentru d-voastră a fost mult mai greu. Știu că până la 21 de ani ați fost sănătos și de atunci duceți o luptă teribilă cu o boală rară. Cunosc această durere pe care-o trăiți minut de minut, dar noi suntem persoane speciale și va asigur că suntem iubiți de Dumnezeu! Simț că eu am o relație specială cu îngerul meu și mi-aș dori să primiți și d-voastră această iubire divină. Nu vreau să va critic, departe de mine acest gând, dar consider că tot efortul depus pentru Acceleratorul de la Geneva a fost un fiasco, același lucru și cu crearea unui Univers în laborator-fără intervenția Divinității, sau, ultima variantă, că legile fizicii au fost suficiențe pentru crearea Universului. Ce să mai spun? V-ați supărat și pe Papă Ioan Paul al ÎI-lea în 1980, (Fie binecuvântat în ceruri!) când a sugerat oamenilor de știință că n-ar trebui să vorbească despre crearea Universului. Acum subliniați că este importantă explorarea Spațiului Cosmic, pentru că nu vom mai rezistă pe Pământ alți 1000 de ani. De ce să folosim atâția bani pentru experimente inutile, când ar putea fi redirecționați pentru utilarea spitalelor, reducerea mortalității, pentru diminuarea poluării, sărăciei, …, ….. , într-un cuvânt pentru salvarea acestei planete minunate! Folosindu-va inteligență puteți găsi soluții viabile în acest sens! Nu știu dacă exagerez, dar consider că cine nu crede în Dumnezeu, se crede el însuși Dumnezeu. Am să iau că exemplu o celebritate cunoscută ce se numește Emil Cioran. Iată o maximă scrisă de el: «a fi sau a nu fi, nici una, nici alta». I-am studiat copilăria. Se trăgea dintr-o familie de nobili, și cu toate că nu-i pot nega inteligență, avea înclinație spre agnosticism. Cu o bursă meritorie a făcut filozofia la Berlin, apoi s-a stabilit în Paris unde își are și mormântul. A fost un filozof de talie mondială, dar care, din teribilismul adolescentin a intrat în contradicție cu părinții săi și nu a respectat dogmele creștine. D-le Stephen, «cele două mari aripi care-l ajută pe om să se înalte sunt gândirea și iubirea» spunea Victor Hugo. Eu le-aș înlocui cu iubirea de semeni și de Dumnezeu! Domnule Stephen, însuși eleganță sau simplitatea gravitației newtoniene ar putea fi invocate cu suficiențe argumente pentru existența lui Dumnezeu. Dacă ne-am imagina de exemplu și universuri cu altfel de legi gravitaționale și cu interacțiuni planetare evident, ar fi mult mai haotic. Atunci este clar că în multe dintre aceste universuri, noi n-am putea există, și această din cauza haosului. Rezonanțele gravitaționale poate că nu doresc întru totul existența divinității, dar ele arată totuși, conform cuvintelor lui Eistein, că «desi subtil, Dumnezeu nu-i rauvoitor». Știm cu precizie că toți oamenii simț cu tărie dorință de a trăi. Cei care ne sugerează uneori că moartea nu este altceva decât sfârșitul total și că personalitatea și sufletul nu supraviețuiesc, sunt incomozi. Dar cei care pun la îndoială ipoteză privitoare la Dumnezeu nu sunt neapărat atei. Ateu este cineva sigur că Dumnezeu nu există, cum afirmați și d-voastră. Eu nu am o asemenea dovadă, iar afirmațiile d-voastră mi se păr incerte. Întrucât Dumnezeu poate fi situat în vremuri și spații îndepărtate ori invocat în legătură cu niște cauze finale, pentru a fi siguri că un astfel de Dumnezeu nu există, trebuie să știm despre Univers mult mai multe decât știm acum. În legătură cu originea religiei există mai multe de spus decât evident, aceste simple idei. Iată că am pornit pe un drum care cred că ne va duce în mod irevocabil spre stele – dacă nu cumva din cauza unei capitulări monstruoase-în față prostiei și a avariției, mai întâi ne vom distruge puțin câte puțin unii pe alții. Recentele descoperiri ale geneticii, privind existența unui genom în structură ADN-ului uman căruia îi corespunde funcția credinței, este relatată fascinant într-un volum al renumitului scriitor și critic de artă Radu George Serafim. Cu dorința de a nu va fi reținut din timpul d-voastră prețios, mi-aș dori, dacă se poate, să-mi răspundeți, sau să aflu că nu mai negăti cu atâta vehemență existența lui Dumnezeu. Deviza mea, pe care aș fi încântată să o împărtășim , este: Eu iubesc, eu , eu cred… Eu sunt fericit pe pământ.Vă iubesc din suflet”, Lorelei

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
SRI respinge o presupusă implicare în desemnarea premierului
Analiză
12:00
Analiză Libertatea: Serviciile de informații din România au copiat modelul militarizat de funcționare de la serviciile rusești
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
MONDEN
Marian Godină | Foto: Facebook
12:16
Ce a observat Marian Godină pe acoperișul unei clădiri din Brașov: „Oare câtă minte îți trebuie?”. Cum a reacționat lumea la mesajul său
Asia Express ziua 4
11:43
Asia Express, 9 septembrie 2026. Începe cursa pentru ultima șansă. Primul vot aduce alianțe și tensiuni între concurenți
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
12:47
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
12:41
Obiectele lui Silviu Prigoană au ajuns la târgul de vechituri din Vitan. Imagini cu lucrurile personale ale regretatului om de afaceri
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
12:32
Tesla a scos pe străzi mașina fără volan și pedale. La o zi după lansare, autoritățile americane au deschis o anchetă
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Barbat laptop
11:52
Managerul unui supermarket a intrat pe internet în timpul programului de 7.685 de ori în 25 de zile și a fost concediat
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
11:35
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un colaj cu două fotografii în care apare o casă amenajată într-o peșteră. În prima imagine este o femeie care stă într-un hamac, iar în a doua imagine este un living într-o încăpere cu pereți de stâncă
11:32
O femeie a cumpărat o peșteră cu 70.000 de euro și apoi s-a mutat în ea. Câți bani plătește pe utilități în fiecare lună
Un cofrag de ouă pe fundal albastru din care unul este spart.
10:59
Nu cumpărați niciodată aceste ouă! Un semn de pe ambalaj ar trebui să vă avertizeze imediat
 Morman de gogonele murate
10:08
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Prim-plan cu un termometru de exterior care indică o temperatură ridicată, pe fundalul unui drum urban însorit și aglomerat cu vehicule.
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!