Roxana Ionescu, o prezență agreabilă pe sticlă, acum ceva timp, a intrat într-un con de umbră și nu va reveni se pare prea curând în lumina reflectoarelor.
După o apariție pe final în show-ul de la Pro TV, ”Ferma vedetelor”, Mama Natura a dispărut de pe micul ecran. Neoficial, Roxana nu ar fi trecut cu bine peste castingurile șla care a participat după, dar oficial, dacă ar fi să ne luăm după spusele vedetei, aceasta nu-și mai dorește să fie prezentă în orice fel de emisiune, doar de dragul apariției.
“Am primit anumite propuneri, de care nu am fost însa încântata. Vreau ceva curat, ca pe vremuri, de buna calitate. Toate tipologiile s-au cam schimbat însa, acum exista foarte multe emisiuni- concurs. Mi-ar placea sa prezint ceva, sa si particip, dar în anumite conditii. De exemplu, as repeta experienta de la «Dansez pentru tine», dar nu si pe cea din «Ferma vedetelor »”, a spus "Mama Natura”.