Inna a lansat o nouă piesă de pe albumul "YO", aceasta purtând titlul "Sin Ti". Piesa a fost compusă de Inna și produsă de David Ciente, alături de care cunoscuta artistă a mai lucrat în trecut pentru piesele "Gimme Gimme", "Ruleta" și "Nirvana".
Conform unui comunicat, "Sin Ti" este o piesă sinceră de dragoste și o declarație directă și emoționantă.
Piesa se bucură și de un videoclip, care a strâns deja peste 70 de mii de vizualizări pe YouTube. În acesta, Inna apare într-o rochie neagră, fără umeri, cu o pălărie în cap și fără încălțăminte.
Videoclipul de la "Sin Ti" poate fi urmărit mai jos.
FOTO: CAPTURĂ VIDEO