Susţinătorii lui Nicuşor şi „ceilalţi”: taximetristul, chelneriţa şi TIR-istul

Ghidul de Convins „Ceilalţi”, în versiunea lui Vlad Voiculescu 

Pe internet circulă mai multe variante ale unor ghiduri de convertire a electoratului în tabăra lui Nicuşor Dan, iar susţinătorii lui sunt îndemnaţi să se transforme într-un soi de iehovişti ce fac prozelitism „pro-Europa”. 

Vlad Voiculescu a publicat recent, pe pagina lui de facebook, „un mic Ghid de Convins «Ceilalţi» pentru turul II al alegerilor prezidențiale”, conceput de „un amic din societatea civilă”. 

Potrivit acestui ghid, susţinătorii lui Nicuşor ar trebui ca, în apostolatul lor, să adopte o atitudine superioară, lipsită de politeţuri, şi să-şi canalizeze discursul într-o singură direcţie: frica. Pentru că strategia lor de racolare se sprijină doar pe următoarea teorie: dacă Nicuşor Dan nu va ieşi preşedinte, România nu va mai fi în Uniunea Europeană. 

Se porneşte de la premisa că „ceilalţi”, adică cei care (încă) nu votează cu Nicuşor Dan, sunt oameni mai bleguţi şi extrem de manipulabili, de vreme ce şi-ar putea schimba opinia de vot în doar câteva minute, cât ar dura interacţiunea ta cu ei, dac-ar fi vorba de un taximetrist sau de o chelneriţă, aşa cum ni se exemplifică în ghid. 

Recomandări

Fostul diplomat, actor și jurnalist Andrei Magheru a fost declarat colaborator al Securității comuniste. Cum își turna „Radu Manoliu” colegii

În opinia mea, ambele estimări sunt greşite. Cunosc mulţi susţinători ai lui Nicuşor Dan, iar ei nu sunt nici aroganţi, nici superficiali şi nici neamuri proaste. Aşa cum nici susţinătorii lui George Simion de care am habar nu-s nici proşti, nici neinformaţi şi nici făcuţi din plastilină.

Abordarea pentru o chelneriţă: „Primeşti bacșiș și în euro?”

Dacă cel pe care urmează să-l convingi să voteze cu Nicuşor Dan e taximetrist, ghidul lui Voiculescu indică următoarea abordare: „Șefule, ai prins vreodată o autostradă din aia adevărată? Cu ieșiri clare, fără gropi, fără aglomerație? Știi cine a pus banii pentru alea? Europa. Fără ea, făceam slalom pe DN1, până la pensie.” 

E o abordare frontală, curajoasă, deşi „şeful”, şofer de ride sharing, ar putea fi vreun fost profesor de liceu de-ai tăi care face seara un ban în plus. Şi care, dacă ar prinde vreun ambuteiaj în Bucureşti, la o oră de vârf, ar avea timp să-ţi dea şi replica despre cum am intrat noi în Uniunea Europeană şi, mai ales, despre cum n-am putea ieşi din ea, decât printr-un referendum. Bine, dacă dai de un şofer mai curios, ar putea şi el să te întrebe, la rându-i, dacă „Europa” condiţionează finanțările din PNRR de numele celui care va ieşi preşedinte al României.

Recomandări

Elevul unui liceu tehnologic, după a doua probă a Bacalaureatului: „Istoria este strămoșii noștri” I Reportaj

„Dacă e chelneriţă”, spune Vlad Voiculescu, ar trebui să o întrebi: „Ai clienți străini? Primeşti bacșiș și în euro? Ăia vin pentru că suntem parte dintr-o Europă deschisă. Dacă ne închidem, vin doar turiștii cu cortul, și ăia o dată la 3 ani. Și ăia nu lasă bacșiș!!” 

Şi chelneriţa, ca şi şoferul, ar putea fi deranjată că e luată la per tu, dar să zicem că ar trece peste asta şi că, nemaiavând alte comenzi de luat, ar sta să-ţi explice că bacşişul a fost fiscalizat, „clienții străini” plătesc, de obicei, cu cardul și nota de plată e în lei, iar turişti cu cortul n-a văzut niciodată prin parcarea restaurantului, de când lucrează ea acolo.

Cum convingi un TIR-ist: „Alegem cu cap sau alegem să trăim în TIR?”

Fostul ministru din guvernul Cioloş ia în calcul şi varianta convertirii unui „şofer de TIR”, pentru „cine are ocazia”. Iar acesta ar trebui abordat aşa: „Știi cât de greu era să mergi în Germania înainte de UE? Cozi, autorizații, taxe de drum diferite. Acum? Treci granița cu buletinul. Dacă ne întoarcem la vremurile alea, ce faci? Atunci, alegem cu cap sau alegem să trăim în TIR?”. 

Dacă scapi întreg după ultima parte a întrebării, pentru că aceşti şoferi oricum trăiesc în TIR, că asta le e meseria, interlocutorul ar putea să-ţi explice şi el că România a intrat în UE pentru că aşa a decis, printr-un referendum, poporul, şi nu vreun preşedinte al ţării, vremelnic în funcţie, şi că în spațiul Schengen suntem, cu frontierele terestre, de la 1 ianuarie anul acesta, pentru că măcar în teorie am îndeplinit nişte condiţiile tehnice, administrative, şi nu unele politice.    

Recomandări

Subiecte BAC matematică 2025. Ce le-a picat elevilor la proba obligatorie a profilului la Bacalaureat

Dacă cel pe care vei încerca să-l convingi să voteze cum vrei tu e „vecinul de bloc”, Voiculescu recomandă agaţamentul: „Ai văzut cum arată blocul reabilitat? Bani europeni. Știi cine aduce acei bani? Administrații serioase. Oameni care știu cum să îi folosească. Nu urlători cu steagul în mână.” 

În primul rând, într-un singur caz (din cele două variante), administraţia locală ar avea ceva în comun cu Preşedinţia. Însă în Capitală, vecinul ţi-ar putea spune că în blocul reabilitat termic cu muncitorii nepalezi, el a avut iarna trecută căldură şi apă caldă pe sărite. Iar în doilea rând, ar trebui să iei în calcul că el însuşi ar putea fi unul dintre „urlătorii cu steagul în mână” şi că nu se cade să i te adresezi aşa.

Convertirea rudei apropiate, a profesoarei şi a unchiului antisistem 

„Dacă e o rudă apropiată”, spune Voiculescu, ar trebui să-i spui: „Știi de ce nu ai mai plătit roaming când ai fost în vacanță? Știi de ce nepotul tău învață într-o școală reabilitată? Europa nu e ceva abstract. E în viața noastră de zi cu zi.” 

„Ai dreptate, e important să fim în Europa”, ţi-ar răspunde ruda. Apoi ţi-ar putea zice că n-a vorbit în roaming, pentru că n-are bani decât pentru un weekend la Eforie Nord, iar pe nepot l-a ajutat să-şi plătească meditaţiile, căci degeaba e școală reabilitată, dacă e praf şi pulbere în corpul profesoral.

Şi, uite, dacă ai avea ocazia să convingi şi o „profesoară de gimnaziu”, ar trebui s-o întrebi, (doar) de data asta folosind pluralul de politețe, că nu e chelneriţă sau şofer de TIR, „ştiți câte școli s-au renovat cu bani europeni? Fără UE, mai corectăm teze cu lumânarea. Iar copiii noștri ar învăța într-o lume care se închide în ea însăși. Adică o lume fără viitor.” Profesoara o să-ţi spună sigur că doar poporul poate decide „fără UE”, şi apoi o să se plângă că salariile celor din Educaţie sunt mici şi înghețate, deși aveau promisă majorarea, după greva din vara lui 2023.

Mai departe, „dacă e un IT-ist”, ar trebui să-l întrebi: „Ai job remote? Lucrezi cu firme din afară? Vinzi servicii în euro? Păi exact aia e economia deschisă. Dacă începem să ne izolăm, dispare încrederea, apoi contractele. Ce rămâne? Să scriem cod pentru ministere?” Am întâlnit doi IT-işti la mitingul pro-Georgescu din 28 martie şi ştiu sigur că ei n-ar putea fi răzgândiţi cu argumentaţia lui Voiculescu, căci ambii ieşiseră în stradă convinşi fiind că anularea turului 2 ne-a aruncat într-o dictatură. 

Poate ai mai mult noroc cu „unchiul antisistem”, pe care ai putea să-l îmbrobodeşti, crede Vlad Voiculescu, cu un: „Unchiule, știu că nu-ți place Bruxelles-ul. Dar dacă nu era UE, pensia ta era în lei vechi și pastilele la suprapreț, ești de acord? UE nu e perfecțiune, dar e singurul sistem în care și noi avem un cuvânt de spus. Vrei să nu te asculte nimeni? Atunci ieși din UE. Vrei să te plângi și să conteze? Rămâi. Unde mai vezi atâtea reclame la medicamente la televiziuni?!” 

Unchiul, care încă-şi calculează pensia în lei vechi, pentru că aşa i se pare lui că are mai mulţi bani, o să te întrebe: „da totuşi, cum naiba am cumpărat noi 90 de milioane de doze de vaccin anti-Covid, pentru 10 milioane de români vaccinabili?” Şi apoi o să-ţi explice că el n-are nimic cu Bruxelles-ul, pentru că nu e prost şi ştie că pensia lui a rămas neindexată, în timp ce preţurile, inclusiv la medicamente, au crescut, nu din cauza celor din UE, ci a incompetenţilor de la noi, care ne conduc şi ne mint pe faţă. Mai ales în campaniile electorale.

Categoria „colegului dezamăgit” sau de ce e greu să mă convingi pe mine

Cu „prietena apatică” n-are rost să pierzi multă vreme, potrivit Ghidului. Mesajul e scurt: „Dacă nu votezi tu, o fac alții. Și poate peste 5 ani o să întrebi: «Cum am ajuns aici?» Prin tăcere.” Cu tăcere va taxa şi „apatică” îndemnul tău de a vota, căci multora dintre noi, viaţa ne-a demonstrat că, şi după ce-am votat din convingere, am ajuns să ne întrebăm, spre final de mandat: „Cum naibii am ajuns aici?”. Exercitarea votului nu te scuteşte de autoreproşuri, în niciun caz.

Tocmai de aceea, pe lista recomandărilor lui Voiculescu, ultimul vizat este „colegul dezamăgit”, căruia trebuie să-i spui: „Ai votat și tot dezamăgit ești? Dar știi ce e mai rău decât un politician prost? Unul care vrea să distrugă democrația. Neîncercând, sigur pierzi.” 

Uite, eu fac parte din categoria „colegului dezamăgit”. Chiar foarte dezamăgit, de câteva luni încoace. Şi, dacă ai veni la mine ca să mă convingi, vorbindu-mi despre „distrugerea democraţiei”, ţi-aş aminti de anularea turului 2 din decembrie, apoi ţi-aş arăta buletinul meu pe verso şi dovada că am votat în turul 2, te-aş întreba ce naiba s-a întâmpla atunci cu dreptul meu consfinţit prin Constituţie şi, mai ales, de ce, şi uite aşa, am avea nişte luuungi discuţii, până dincolo de 18 mai.  

Borcanul cu mesaje de la „picnicul de mobilizare la vot”

Pe lângă ghidul lansat de Vlad Voiculescu, pe net mai există și un îndrumar lansat de cei de la Declic, întru creşterea „numărului votanților pro-Europa”. E grupat pe secţiuni. Iată câteva:

● „Sun un prieten care nu a votat”, cu ghidul de conversaţie ce conţine reguli („Ascultă. Nu contrazice. Nu corecta. Ascultă și nu întrerupe. Arată empatie.”), dar şi replica de aur (metalul preţios – n.r) pentru cei care mărturisesc că nu au cu cine vota: „De data aceasta nu votezi atât omul, cât direcția în care vrei să meargă România, est sau vest. Europa sau Rusia.”

● „Sun un prieten care nu s-a hotărât cu cine să voteze”. Aici sfaturile sunt mai hard:  trebuie să faci o listă şi să pui „în capul listei persoanele care crezi că ar fi mai ușor de convins să meargă la vot și să voteze pro-Europa. Lasă nucile tari la final, nu irosi energia cu oamenii care se încăpățânează și au doar poftă de contre.”

● „Îmi chem prietenii la picnic și vorbim despre alegeri: Ai chef de iarbă verde cu prietenii? Organizează un picnic de mobilizare la vot. Vezi aici cum poți face asta și cum poveștile despre alegeri pot fi fun.”

Pentru ultima „provocare”, trebuie să alegi un „parc accesibil” şi să pregăteşti „pături, apă, cafea, fructe și snacksuri”. Odată strânşi la iarbă verde, „începe cu un icebreaker: puteți răspunde cu toții la întrebarea ce te face să rămâi în România. Apoi e vremea discuțiilor pe șleau”, spun cei de la Declic. 

„Discuţii pe şleau”, adică „ce înseamnă concret apartenența la UE în viața mea?” și „ce pierdem dacă ne întoarcem spre izolare (Ungaria şi Rusia, spre exemplificare – n.r)?”, dar și „cum convingem prietenii sau părinții care nu vor să voteze?”

„La începutul picnicului”, spun cei de la Declic, „pune un borcan sau o pălărie în care fiecare lasă un mesaj ca răspuns la întrebarea: «Ce-ai pierde dacă România ar ieși din UE?» – răspunsurile se citesc la final”. 

Sper ca măcar pe unul dintre mesaje să scrie clar că „nu intrăm și nu ieșim cu țara din UE ca un tren din Gara din Nord când se schimbă conductorul, că moldovenii, uite!, tocmai au făcut un referendum pentru aderare, iar cei din Regatul Unit, alt referendum – pentru Brexit”. Altminteri, ar fi doar un picnic toxic. 

În care, la final, după ce e lecturat tot borcanul, „e momentul pentru discuția în care fiecare își asumă un angajament pentru o Românie europeană (ex. «O să conving 3 prieteni să voteze»). Și de ce nu”, spun cei de la Declic, „e timpul pentru fotografia de final, dar doar cu acordul celor prezenți. Poate fi și un moment artistic (poze, poezie, chitară, slam politic ușor)”.

De ce noi am înfrânt când am convins: episodul Milu, Iliescu şi Vadim

O singură dată am încercat şi am reuşit să conving pe cineva să voteze altfel decât îşi dorea: în 1996, când mi-am ameninţat părinţii că plec din România, dacă nu iese Emil Constantinescu preşedinte. 

Milu a câştigat alegerile, dar apoi, „învins de sistem”, a dezamăgit profund. Pe unii dintre noi, acel eşec încă ne marchează. Cumva, eu cred că am greşit atunci, pentru că am crezut mai mult într-un ideal decât în omul care trebuia să-l împlinească. 

Şi am decontat asta, căci în 2000, fără ca nimeni să încerce să ne convingă prin telefoane sau la vreun picnic cu snacksuri, am fost nevoiţi să-l votăm pe Ion Iliescu, ca să nu câştige Vadim. 

Noi, cei care am protestat în Piața Universității împotriva lui Iliescu, 29 de zile la rând, noi, cei bătuţi de minerii chemaţi de acelaşi Iliescu, am mers la vot în 2000 şi am pus ştampila pe el. Împotriva a tot ceea ce credeam, însă pentru România. Asta era convingerea noastră. Atât de simplu e.  

Fotografii: Facebook