Cât îl prețuim pe David Popovici?!

David luptă și învinge iarăși pe Goliath, adică toate marile forțe mondiale ale natației. Zâmbește modest, cu tricolorul pe umeri, susținut din tribună de părinți, de iubită, de antrenor, fără să-și piardă candoarea și tandrețea față de el însuși. Toată România e mândră, românii au în față exemplul muncii cinstite, solitare, al adevărului simplu ieșit la iveală când poți, crezi și tragi de tine: „Apa nu minte. Îți dă înapoi exact cât ai muncit. Între un podium și altul nu e doar timp, e tot ce ai pus în el, când nu te vede nimeni.”

România n-are bazine nici acum, n-a învățat nimic din discursul său manifest despre lipsuri de după titlul olimpic de la Paris. Ruinele își văd de degradare, nu există vreo viziune care să o oprească. Comitetul Director al TVR și președintele-gropar de audiențe Dan Turturică – cu salariu faraonic de 10.000 euro pe lună – nu-l respectă pe campionissim. Aurul mondial și european al lui David nu au fost nicicând demne de cheltuieli minime pentru o echipă de trei oameni la fața locului –  comentator, reporter și cameraman, apelându-se la improvizații. Nu vedem, conform misiunii publice a TVR, nimic exclusiv din Singapore. TVR mimează interesul profesional apelând la EBU, cu David răspunzând în română la întrebări puse în engleză.

Facem economie, nu sunt bani, cunosc această placă. Acreditările la Singapore se dezaprobau când PDG-ul ardea gazul aiurea prin Bulgaria cu tot cu șeful de cabinet, cheltuind bani cât pentru o excursie în Seychelles. Oricum, costau mult sub ceea ce se contura drept plimbarea sa irelevantă la forumul Qatar – Africa din Maroc. Și sunt incomparabile cu zecile de mii de euro sparte răsucind fusele orare pe cursuri despre online cu zero efecte (siteurile SRTv sunt din preistorie), de care oricum n-are nevoie și pentru care nu dă, cum ar fi normal, nicio socoteală colegilor. Nu mai zic diurnele imense oferite șefului de sindicat pentru a-i cumpăra tăcerea.

Revenind, aș spune David e cel mai bun lucru care s-a întâmplat înotului mondial în ultimii ani. A apărut de nicăieri în acest sport magnific, dar crud, nevrotic, solitar, care se croiește pe cel mai dur material din câte există – suferința. Și-a scris povestea atent și vegheat, fără a greși vreodată echilibrul dintre pasiune, determinare și distracție. „Băiatul normal care înoată repede” a fost lăsat mereu liber de-ai săi părinți. David e bucurie nudă și finețe într-o lume cu fizicuri bestiale. 

Adevărata sa forță e inteligența. A povestit despre lupta-i dificilă între îndoieli și indispoziții, cu iz de misiune imposibilă. David nu renunță, ADN-ul său nu-l lasă să ne lase baltă speranțele. Ne-am agățat de el ca de un refren liber, regenerator, ușor de fredonat. 

Marii sportivi nasc marii comentatori, chiar dacă toți sunt uneori pedepsiți de șefi mediocri să ne cultive emoțiile din colțuri nemeritat de mici.

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE