Când vorbim despre cine a câștigat în cazul respingerii candidaturii Dianei Șoșoacă la președinția României, nu ar trebui să ne referim la cum se împart procentele ei între ceilalți candidați. Abordarea cazului Șoșoacă în această notă este dovada unei infantilități periculoase. Din toată această situație avem un singur câștigător – Rusia. Mai, precis narativul Kremlinului referitor la democrația „strâmbă” de la noi, din UE și de peste tot din lume unde americanii „și-au băgat coada”.
Șoșoacă o să fie transformată de retorica Moscovei în port-drapelul antioccidental. Vocea ei va fi vocea oropsiților din UE, vocea celor care luptă pentru libertate, așa cum o propagă Rusia. Toate narativele Kremlinului vor fi „certificate” de decizia luată împotriva liderei SOS. Demonizarea Occidentului decadent, al imperialismului american vor avea un martir – Diana Șoșoacă.
Pleașca venită de la Palatul Parlamentului, din sala de sedințe a Curții Constituționale, unde s-a decis, fară prea multă inteligență politică, respingerea candidaturii Dianei Șoșoacă, pare uluitoare chiar și pentru moscoviți. Șoșoacă, cu un maxim de 13-14 procente în sondaje, nu reprezenta în mod real o problemă pentru establishmentul politic de la București. La europarlamentare, Șoșoacă a trecut la limită pragul electoral. Practic, retorica ei nu a avut succes în țară, fiind salvată de voturile din diaspora, unde frustrările anti-UE ale multor români care se simt neasimilați și neacceptați în țările unde muncesc au dus la acest rezultat.
Candidatura ei, alături de candidaturile altor periferici promoscoviți, era una extrem de necesară: voturi împărțite, scandaluri în sânul suveraniștilor etc. Era ca o detoxifiere social/politică. Din păcate, în loc să o lase să „piară pe limba ei”, CCR și BEC au resuscitat-o pe Șoșoacă.
Efectele deciziei privind candidatura ei nu se vor vedea imediat, suveraniștii nu vor câștiga nici parlamentarele nici prezidențialele din acest an. Vor lua poate mai multe procente în contextul victimizării lor.
În schimb, în 2028, va fi cu totul altceva. Austria, Slovacia, nu mai vorbim de Ungaria, sunt exemplele triste pe care, din nefericire, le putem urma. În fond, ce poveste mai convingătoare pot livra, în perspectivă, Kremlinul și aliații proruși din România pentru a câștiga alegerile din 2028. Semințele sădite acum, prin „martirizarea” Dianei Șoșoacă, vor prinde rădăcini și vor crește tot mai mult.
Cu o situație economică tot mai precară, cu o creștere inevitabilă a taxelor, cu un război în care Ucraina pare tot mai obosită, iar Rusia tot mai determinată să piardă oameni pentru a-și atinge scopurile, românii vor fi bombardați cu mesaje de genul „ne-au furat”, „v-am avertizat” „sclavii NATO”, „stăpânii de la Bruxelles”, iar transformarea frustrărilor în voturi ne va oferi o perspectivă tot mai sumbră.
Foto: Agerpres
Zizi 07.10.2024, 15:20
Si cine a ajutat-o? Ce partid i-a dat mingea la fileu? Grecia are partidul comunist votat de cativa aiuristi care nu stiu ce-i aia, noi in schimb avem acest psd, fost fsn, fost pcr votat de oftaci ai comunismului, cu numele schimbat si raschimbat precum un cameleon. Ca-s pro occident, niste mincinosi, iata autoritarismul Rusiei in actiune si in cazul lui Cozma, nu numai in cazul doamnei.
Cenzurat 07.10.2024, 15:32
Trebuie sa faci mult gimnastica mintală sa vezi problema din unghiul asta. Rușii oricum ar fi zis asta indiferent daca sosoanca candida sau nu, asta e poezia lor.
XhX13 07.10.2024, 16:16
Și mulți europeni cu adn de calitate se refugiază in est cu ideile ungurilor pe masă!
dedectivul 07.10.2024, 16:18
D-le Daniel Gorgonaru...ceva nu se "pupa" între titlul și conținutul articolului...De ce ar jubila Kremlinul daca Sosoaca e pro-Putin ?
sormar 07.10.2024, 19:19
pentru că pe termen lung cea care are de câştigat e Şoşoaca, să vedeţi scor la parlamentare ce va face Şoşoaca: de la 5% la europarlamentare se va apropia de 10%. Şi cu 15-20% AUR, se ajunge pe la 35% voturi anti-UE. Şi asta la următoarele alegeri. Anul viitor se vor deconta creşterile salariale şi pensiile mărite, adică trebuie echilibrat deficitul ăla care se va apropia de 8%. Adică cei care vor guverna, PSD+PNL+UDMR, vor deconta măririle de taxe. Şi ghici cine va câştiga din nou, la următoarele alegeri? SOS+AUR vor creşte iar...
DanielDand 07.10.2024, 16:23
Dar de unde aveti dovezi ca Sosoaca este omul Rusilor ??? Asa a avut si Cosmin Gusa dosar facut la comanda da Bombonel cel mai nociv si terminatorul economiei Ceausiste pentru ca sa impotrivit unor planuri puse la punct pentru imogatirea familiei Nastase Asa si cu Sosoaca sau Simion daca nu este de partea Mafiei este Rusofoni !!! Dar Ciolacu ca face afaceri da sute de mii da Euro cu Petrol adus in portul Constanta da Mogulii Rusii si dacarcat noaptea pe ascuns ca hotii si bagat direct in Rafinari cum eate ??omul cui este Ciolacu ???Eu cred ca cineva daca vrea binele acestei tari si nu este adus de la poarta inalta (Washinton ) este Pro rus
kicker666 07.10.2024, 18:47
Greu cu limba romana isnt it ? De ce trebuiesc dovezi daca madama ne dovedeste zilnic acest aspect ? Daca depindea de mine si aveam putere de decizie ,eu personal din spirit civic si democratic o arestam demult .Rad si plang in acelasi timp cand vad raresii si elenele cum plang de mila sosocii si se fac de ras ca ultimii papagali ,clameaza lipsa de democratie,cand colo o fosta aliata a dat-o in gat si i-a spart vezica acestei persoane ultra toxica.
Sfantul__Cuvios_Pafnutie 07.10.2024, 21:06
Nu, de fapt "ştie toată lumea" că şoşoaca are card de fidelitate la ambasada Rusiei şi merge acolo atât de des pentru binele poporului român. NICIODATĂ nu şi-ar trăda ţara, mai bine ar mânca batoane proteice toată viaţa decât să facă aşa ceva...