Ce ne lipsește pentru o educație la zi. Un exemplu din America
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
În România ultimului deceniu, ne-am obișnuit ca elita tinerei generații să aleagă plecarea din țară. Motivele nu țin întotdeauna de salarii mai mari sau condiții de studiu și muncă mai bune. Există și alte cauze la care autoritățile ar trebui să se uite atent și să facă ceva, crede Teodor Baconschi în comentariul său publicat luni în Libertatea.
Am urmărit pe Mubi (platformă dedicată cinematografiei alternative) un excepțional documentar de Werner Herzog, „Lo și privește, reverii despre lumea conectată”. Deși educat și stabilit în SUA, Herzog e unul dintre marile nume ale Noului Cinema German, regizor multipremiat, actor, teoretician, dar și un intelectual poliglot, care privește lumea printr-o lentilă sumbră, în tradiția expresionismului european.
Documentarul la care mă refer analizează istoria și impactul civilizațional al internetului: încă o revoluție tehnologică deloc anticipată în scenariile SF din anii postbelici, dominați de imaginarul „farfuriilor zburătoare” și de obsesia colonizării spațiului extraterestru. Cineastul pleacă de la originile „netului” și demonstrează că dezvoltarea globală a rețelei ne face dependenți de un model social complex și fragil.
Pe scurt, orice factor capabil să rupă această planetară pânză de păianjen (de la atacurile cibernetice, până la intensificarea activității solare) ar distruge subit (și probabil ireversibil) modul actual de viață al omenirii.
Internetul ne face locuitorii unei lumi interconectate, transmite în timp real mase gigantice de date și virtualizează treptat realitatea, oferindu-ne puteri nesperate și nevroze subtile, însă nu lasă nimic pe dinafară, funcționând ca un ansamblu „totalitar” (deci fără alternativă). Grație web-ului, stăpânim pământul tot mai spectaculos, plătind însă prețul depersonalizării și al adicției severe. Însă nu despre meditația gravă și mai degrabă pesimist asumată de Herzog vreau să scriu astăzi, cât despre unul dintre interlocutorii săi, Sebastian Thrun, profesor de „Computer Science” la Universitatea Stanford, care a creat, alături de alți doi antreprenori ai cunoașterii (David Stavens & Mike Sokolsky), compania „Udacity”.
Sebastian Thrun este o autoritate în materie de inteligență artificială și un pionier în știința roboticii (cu aplicații în dezvoltarea mașinilor autopilotate). Prin „Udacity” (un joc de cuvinte care pare să transpună îndemnul: „fii curajos!”), compania fondată de el în 2012 oferă educație online pentru 1,6 milioane de utilizatori din toată lumea, fiind evaluată actualmente la peste un miliard de dolari.
E o întreprindere lucrativă, cu cifră de afaceri mare (100 de milioane $ în 2018), care s-a axat inițial pe cursuri universitare, combinate mai apoi cu module „vocaționale” pentru profesioniști.
Putem detecta în acest demers viitorul digital și democratic al universităților, pe care pandemia de Covid n-a făcut decât să-l apropie de prezent. Sebastian Thrun a propus inițial teste care au demonstrat că sute de cursanți „din lumea largă” au fost mai performanți decât cei 200 de studenți ai săi de la elitista Stanford.
Chiar asta e ideea: să deschizi cunoașterea de vârf - din sfera disciplinelor capabile să accelereze conversia digitală & ecologică a economiei mondiale - către talente native certe, dar financiar incapabile să achite taxele exorbitante din școlile de top 100. Suntem martorii emergenței unui umanism tehnologic supranațional, în care granițele fizice și egoismele statale, cu tot cu secretomania lor, amintind de Războiul rece, dispar văzând cu ochii. Desigur, de vreme ce doar limba engleză este vehiculul acestei mutații managerial-cognitive, valoarea adăugată a demersului este finalmente „repatriată” în sfera soft power-ului american…
E suficient să parcurgi lista partenerilor cu care lucrează „Udacity” - de la Google și Nvidia, până la Microsoft și AT&T, alături de somitățile academice din Ivy League – ca să observi coagularea unui ecosistem aplicat, care combină interdisciplinar nanotehnologiile, inteligența artificială, securitatea cibernetică, logica, matematica și știința computerelor, oferindu-le „profanilor” din zeci de țări instrumentele unui progres epistemic accelerat și… gratuit.
Poate că și decidenții politicilor educaționale din România ar trebui să se familiarizeze cu adevărul că economia cunoașterii implică tot mai des joncțiunea dintre universitate, internet, antreprenoriat și internaționalizare, dar mai ales că acest fenomen de avangardă trebuie sprijinit la nivel guvernamental, nu atât prin seminare „ezoterice”, cât prin decizii pragmatice, implementate cap-coadă.
În România ultimului deceniu, s-a banalizat așteptarea ca elita tinerei generații să aleagă expatrierea. Poate că o face nu doar pentru salarii mari și sofisticate laboratoare absente din țara noastră, ci și pentru că „agenda” publică e în continuare sufocată de teme false, diversiuni, discursuri anacronice și perdele de fum propagandistice.
Din păcate pentru ambițiile noastre cel mai adesea retorice, evoluția globală a umanității nu privește niciodată înapoi, spre cei (națiuni, state și indivizi) care nu știu, nu pot sau nu vor să o urmeze.
