Ce ne spune despre Timișoara, dar și despre România, faptul că autoritățile aruncă la gunoi un important festival de literatură
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Primăria Timișoara a respins de la finanțare Festivalul Internațional de Literatură, ajuns la a 11-a ediție. Scriitorul Vasile Ernu protestează și face o radiografie a orașului de pe Bega, care se visează capitală culturală europeană.
Cuprins:
- Știre: Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara, ajuns la ediția a 11-a, nu va primi în acest an bani de la bugetul local. Evenimentul programat în perioada 26-28 octombrie a fost respins de la finanțare la apelul lansat de Centrul de Proiecte al primăriei.
În luna iunie a anului 1990, puțin după Revoluție, Timișoara a fost primul oraș pe care l-am vizitat și în care am stat câteva săptămâni bune. Aproape o lună. Prima mea vizită în „Occident” - Timișoara. Asta nu se uită. Eram încă cetățean sovietic. Aveam să mă mut definitiv în România abia în toamna lui ‘90 la facultate, la Iași.
Atunci mi-am făcut mulți prieteni cu care aveam să țin peste ani legătura. An de an, am tot vizitat orașul.
„Moldovenii sunt de vină”
Primul meu șoc acolo a avut loc în mediul universitar. Eu aveam 19 ani, veneam după o experiență de 3 ani de proteste și dezbateri - copiii perestroika asta știau să facă bine. Eu am întrebat de ce e așa multă mizerie pe stradă: asta era senzația mea față de Chișinău, Odesa sau Kievul anilor ‘80. Poate era falsă: dar asta am întrebat.
Mi s-a răspuns: „moldovenii sunt de vină”. Răspunsul venea din partea unui eminent profesor universitar timișorean. Răspunsul mi s-a părut atât de violent și barbar, că am rămas șocat. Mai târziu, de-a lungul timpului, am aflat că „dușmanul” Timișoarei se schimba la fiecare ciclu: „moldovenii, oltenii, romii” au stricat orașul. Restul, totul era perfect.
Bănățenii, ca și cum nu ar conta. Clișeul e și azi la ordinea zilei. „Bănățenii” sunt masă amorfă - „moldovenii, oltenii și romii” sunt cei care produc forme de viață acolo. Cumva i-au salvat, cum ironizez eu.
Dar nu acesta e subiectul. Urmăresc cu atenție ce se întâmplă în câteva orașe precum Iași, Cluj, Timișoara, Craiova, Chișinău, dar și unele mai mici.
Un oraș antimanele
La capitolul cultura urbană, Timișoara este vizibil într-un proces de demodernizare față de anii ‘70, de exemplu. E destul să vezi evoluția fenomenului muzical, care era emblema orașului și prin care Timișoara era un soi de avangardă. Astăzi, aproape că nu mai are nimic: nici scenă, nici producție.
Până și jazzul s-a mutat la Gărâna, care cu timpul va deveni al Reșiței mai degrabă administrativ. Oricum, e tentă de „muzeu-scenă”, nu de fenomen viu.
Felul în care reacționează administrația - susținută de un cor conservator agresiv al elitei locale - la manele, de exemplu, spune multe. Și vechea, și noua administrație au interzis practic fenomenul. Care în oraș are un public puternic. Dar elita locală, de o manieră provincială și ultraconservator-elitistă, a zis: interzicem.
Adică, nu căutăm o soluție, o negociere - ci interzicere. Pot fi multe scene alternative - Serbia e alături, turbo-folkul balcanic e cu tradiție, ar putea face minuni regional. E un fenomen cultural, fie și marginal, real, viu - nu fabricat. Nu e cultură înaltă - e de masă, e contracultură, cum vreți - dar face parte din cultura urbană reală. E mai ușor să interzicem decât să construim.
Un oraș anticerșetori
În anii ‘70, în plin autoritarism, era de neconceput acest stil de relaționare cu fenomene reale culturale urbane. Păi nu doreați „sustenabilitate” în cultură? Păi, manele, tot acest turbo-folk regional, sunt cam singurele sustenabile - restul e pe pierdere. Maneliștii sunt singurii libertarieni autentici: fără stat, fără subvenție și pe profit - dați-le doar piață liberă. Nu asta propovăduiați?
Dar asta este doar ceva vizibil: în realitate e un întreg eșafod al genului. Acum câțiva ani, pe străzile din Timișoara erau plăcuțe care propovăduiau rasismul social de o violență rară - Campania împotriva cerșetorilor: Azi cerșetor - mâine infractor! Orice amărât social era privit ca un infractor - era politica orașului. Nu programe sociale de incluziune și asistență socială: ci interzicere și criminalizare a sărăciei.
Cam aici se încadrează și „vânătoarea de refugiați din Siria” în perioada pandemiei care a făcut mult scandal: cultura „refugiaților răi” și a „refugiaților buni”, care în orașul de pe Bega e ca la carte. Cam la asta se reduce toată cultura stilistică urbană: care e la mare modă în România, e politică de stat. Lucrurile se leagă - culturalul nu e rupt de social. Sunt un întreg.
Dar cu Foucault ce-ați avut?
Acum cam șapte ani, la o dezbatere publică, un profesor de top din Europa își prezenta o prelegere la Universitatea din Timișoara - cred despre memorie. Era unul mai degrabă liberal - repet, un academician de prestigiu european. Moderatorul care trebuia să modereze l-a atacat pe motivul că cita și avea în bibliografie un filosof francez precum Foucault. Pe motiv că e marxist.
Așa ceva în mediul academic este de neconceput - e echivalentul talibanismului în politică. Recunosc că eu așa ceva nu am mai văzut. Dar se pare că aici era o normalitate atât timp cât toată „floarea academică” timișoreană nu a reacționat: era o normalitate. Asta m-a pus pe gânduri.
Nu poți construi cultură urbană pe bază de interdicție
Acum aflu că administrativ-financiar - au decis „experții” - se blochează și Festivalul Internațional de Literatură - FILTM. Nu se închide, ci nu mai este susținut financiar: adică nu interesează orașul, administrația orașului. Și se vrea capitală culturală europeană, dar aruncă la coșul de gunoi cel mai important festival literar internațional din zonă, cu zece ani de existență.
Eu nu cred în tehnocrație, fără a ignora locul executant al tehnocratului: dar știu că în anii ‘70 „politrucii de la PCR” nu și-ar fi permis asta. Acum, cei de rit nou sunt cei ce decid. Eu nu cred că poți construi cultură urbană pe bază de interdicție, marketing de mall și tehnocrație utilitarist-sustenabilă pe bază de „aplicație” și profit. Aici e o discuție lungă de dus.
Departe de mine gândul de a critica Timișoara. Nu e treaba mea asta. Eu constat niște lucruri: e o îngrijorare, e o problematizare la mine. Fenomenul de acolo e cam peste tot în țară.
Și de ce iubesc Timișoara
Eu cred că Timișoara este un oraș cu un potențial imens. Este unul dintre cele mai urbane orașe ale noastre - cu o tradiție și istorie colosale. Ador spațialitatea urbană a orașului, anumite practici urbane - stilistica și o mulțime de instincte urbane ale populației care vin dintr-o tradiție.
Iubesc acest oraș - discut mult cu prietenii de acolo. Dar ceva e profund greșit acolo, la acest capitol. Nu pot să nu observ această demodernizare culturală, infrastructură culturală lipsă, acest conservatorism agresiv și nociv (conservatorismul nu trebuie să dispară, ci să devină parte a unui întreg - nu singura formă), această neputință sistemică de a reface niște structuri și viața culturală minime decente.
Aceste fenomene se întâmplă în multe orașe din România. Dar Timișoara are în spate o tradiție care, din păcate, dispare. Până și faptul că de trei ani Timișoara nu reușește să gestioneze elementar problema numită „Capitală Culturală” - neputință administrativă, probleme de gestionare financiară, lipsă de proiecte, confuzie de resurse umane, lupte între grupuri deseori pe chestiuni meschine - ne spune că ceva e putred.
Eu cred că Timișoara are puterea să-și gestioneze acest tip de crize și probleme. Și are puterea pentru că are încă oameni buni și decenți, care pot răspunde corect la aceste întrebări. Și are orașul - e un dat cultural urban și social imens: Timișoara e o forță urbană importantă.
Chiar dacă problema Timișoarei nu e doar a Timișoarei, ci și a întregii Românii. Simptomul Timișoara suntem cumva noi toți. Așa că și noi trebuie să răspundem la această întrebare care sună așa: De ce în acest proces de dezvoltare în România are loc un proces profund de demodernizare a României? Care sunt cauzele fenomenului? Sau totul e bine și Ernu iarăși cârcotește aiurea...
