Soldații lui Vladimir Putin fug de război și se ascund în Finlanda

Comentează
Mulți ruși cu experiență militară fug în Finlanda. Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Hepta.

Tot mai mulți cetățeni ruși cu experiență militară trec pe ascuns frontiera în Finlanda, pentru a evita trimiterea pe frontul din Ucraina și obținerea azilului politic într-un stat membru al Uniunii Europene.

Cine sunt rușii care trec frontiera nordică

Ruta nordică a devenit o opțiune intens căutată de bărbații care riscă să fie înrolați sau rechemați sub arme de către regimul de la Moscova.

Deși frontiera terestră dintre cele două state este închisă oficial de către autoritățile finlandeze din motive de securitate națională, fluxul solicitanților de azil care ajung în mod clandestin, prin zone împădurite și greu accesibile, nu s-a oprit, relatează Frankfurter Rundschau.

Persoanele care ajung la punctele de control sau care sunt depistate în proximitatea graniței de către patrulele finlandeze fac parte din categorii socio-profesionale diverse, însă un număr semnificativ dintre aceștia au un numitor comun: pregătirea militară anterioară.

Este vorba despre foști rezerviști, persoane care au efectuat stagiul militar obligatoriu în armata rusă sau chiar foști militari de carieră care refuză să mai participe la agresiunea militară împotriva Ucrainei.

Acești bărbați preferă să își asume riscurile mari legate de trecerea ilegală a frontierei de stat și de rigorile legilor rusești privind dezertarea, în loc să fie trimiși pe front. Odată ajunși pe teritoriul finlandez, aceștia predau documentele de identitate și solicită protecție internațională.

Această evoluție reprezintă o dublă amenințare pentru guvernul de la Helsinki. Polițiștii de frontieră au reținut zece persoane în șapte incidente separate în acest an, relatează canalul de știri finlandez Yle.

Patru dintre trecerile ilegale ale frontierei au avut loc în apropiere de Ilomantsi și Tuupovaara, în zona Joensuu. Regiunea din Karelia de Nord este slab populată, iar gardul de frontieră are doar 30 de kilometri lungime.

În sud-estul Finlandei, acesta se întinde pe 140 de kilometri. La începutul lunii septembrie, Finlanda a finalizat construcția unui gard la frontiera cu Rusia, lung de 200 de kilometri.

Dilemă de securitate la Helsinki

Potrivit colonelului Matti Pitkäniitty de la Poliția de Frontieră, un număr tot mai mare de persoane au studii militare. Este posibil ca acestea să încerce să scape de serviciul militar în Rusia.

Nu se exclude nici faptul că cei arestați să fi luptat pe frontul din Ucraina și să fi fost implicați în crime de război. Toți cei prinși trecând granița au fost arestați.

Serviciile de frontieră și cele de informații analizează fiecare caz în parte cu o atenție sporită, având în vedere potențialele riscuri legate de acțiuni de spionaj, sabotaj sau infiltrare, orchestrate de serviciile secrete ale Federației Ruse.

În același timp, legislația internațională și normele europene privind drepturile omului obligă statul finlandez să preia și să proceseze fiecare cerere de azil depusă pe teritoriul său.

Procedurile de verificare a trecutului solicitanților sunt extrem de riguroase, incluzând anchete detaliate pentru a stabili dacă vreunul dintre acești bărbați a fost implicat în crime de război sau în activități ilegale pe teritoriul altor state înainte de a părăsi Rusia.

Măsurile de supraveghere la granița estică a Finlandei rămân ridicate, iar autoritățile continuă să monitorizeze îndeaproape situația pentru a preveni încercările de trecere neautorizată și pentru a menține stabilitatea în regiune.

Putin acuză un „atac informațional”

Liderul rus Vladimir Putin a susținut recent că nu are acum niciun plan de mobilizare pentru războiul din Ucraina și a calificat declarațiile în acest sens drept o dezinformare înainte de alegerile parlamentare programate pe 18-20 septembrie, relatează AFP.

„În prezent nu există niciun scenariu care ar necesita o mobilizare”, a spus Putin în cadrul unei intervenții la Forumul Economic Estic de la Vladivostok.

Încă din iulie, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că a primit „informații clare” de la serviciile de informații precum că regimul de la Moscova pregătește „pentru toamnă un nou val de mobilizare”.

Presa rusă din exil a descoperit indicii despre pregătirea noului val de mobilizare, cum ar fi înmulțirea atribuțiilor Gărzii Naționale, inclusiv în caz de proteste.

Temerile legate de un nou val de mobilizare se observă pe rețelele de socializare din Rusia și în vămi. Potrivit lui Putin, rușii nu ar trebui să se teamă. „Este un atac informațional din partea dușmanului înainte de alegerile din Dumă, cu o tentativă de a influența rezultatul”, a pretins Putin, referindu-se la alegerile legislative din Rusia, pe care le manipulează deja în favoarea sa prin interzicerea singurului partid anti-război și arestarea unor opozanți.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Cristina Chiriac în sacou albastru închis, cămașă albastră și cravată, în timp ce stă la birou
17:21
Parchetul General se opune pedepselor mai blânde pentru consumatorii de droguri: „Conduce la slăbirea instrumentelor de prevenire și combatere a fenomenului”
Șantierul Naval Mangalia
16:29
Guvernul României, după ce Șantierul Naval Mangalia a fost cumpărat de către compania germană Rheinmetall
MONDEN
Mihaela Bilic despre hamsie
17:14
De ce peștele prăjit nu trebuie scos din alimentație. Mihaela Bilic vine cu o nouă perspectivă asupra acestui preparat
Florin Răducioiu | sursa foto: Hepta
16:53
În anul 2000, Florin Răducioiu câștiga 80.000 de euro lunar. Acum povestește ce viață de lux trăia: „Eram frumos și bogat. O figură de circ”
POLITIC
Imagine cu delegația PNL la consultările de la Cotroceni înainte ca Luca Niculescu să fie desemnat premier. Foto: Administrația Prezidențială
16:03
PNL confirmă decizia despre Guvernul Luca Niculescu, premier desemnat de Nicușor Dan
Premierul desemnat Luca Niculescu are 10 zile sa formeze un Guvern
Analiză
14:13
Combinațiile partidelor pentru Guvernul Niculescu: „Fiecare are un plan până ia primul pumn în gură”
Ultimele știri
17:47
Cum va arăta noul Drum Expres Pitești - Mioveni: Proiectul de 2,6 miliarde de lei care schimbă traficul din Argeș
17:42
Aeroporturile spaniole se pregătesc de o grevă generală masivă, în luna noiembrie. Ce trebuie să știe românii care au bilete sau vacanțe programate
17:37
Ce urmează la Șantierul Naval Mangalia după preluarea de către Rheinmetall. Liderul de sindicat Laurențiu Gobeajă: „O mare parte dintre foștii angajații sunt dispuși să se întoarcă”
17:36
Cheloo, despre singurul vis împlinit la Asia Express înainte de eliminare:„Să avem cu ce ne lăuda”
TRENDING
BREAKING NEWS
15:48
Colosul german Rheinmetall cumpără Șantierul Naval Mangalia cu 138 de milioane de euro. Ce nave militare vor fi construite pe litoral
13:10
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
09:50
Prognoza iernii 2026-2027 în Europa s-a schimbat: datele din octombrie arată un semnal neobișnuit pentru vortexul polar
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Șezlonguri de lemn, goale, așezate sub umbrele din paie, pe o plajă
16:17
Decontările voucherelor de vacanță au scăzut cu aproape 50% în primele opt luni din 2026. Avertismentul dur al patronatelor din turism
Vinuri ale producătorului Marchesi Antinori din Toscana. Foto: Getty Images.
16:08
30.000 de sticle de vin care valorează 5 milioane de euro, furate cu stivuitoarele de la o cramă din Toscana: „Două camioane nu pot pur și simplu să dispară”
O mamă și fiica ei se joacă cu bucurie printre frunzele colorate de toamnă într-un parc însorit, într-o zi senină de octombrie
16:07
Unde pleacă românii în vacanța de toamnă a elevilor și cât a ajuns să coste o cazare cu piscină interioară pe Valea Prahovei
Border Collie
14:24
Care sunt pericolele ascunse ale toamnei pentru animalele de companie și ce trebuie să faci ca să fie în sigurață
Femeie tristă care se simte singură în timp ce colegii o ignoră într-un hol modern de birou
14:20
Ești iubit de colegi sau doar tolerat? 10 semne care arată ce părere au despre tine la birou
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Bogdan Peșchir a fost trimis în judecată pentru „coruperea alegătorilor”. Foto: Inquam Photos / George Călin
16:16
Bogdan Peșchir, trimis în judecată pentru „coruperea alegătorilor”. Mecanismul prin care e acuzat de implicare în campania lui Călin Georgescu din 2024
Fostul secretar general adjunct al Guvernului Bolojan, Cristina Trăilă (PNL), a devenit inculpată în dosarul lui Fănel Bogos. Foto: Inquam Photos / George Călin
15:28
Cristina Trăilă (PNL) a devenit inculpată în dosarul lui Fănel Bogos. Ce a spus fostul secretar general adjunct al premierului Bolojan după audierea la DNA
Pantofi victime Holocaust Polonia
14:12
În 1941, România a deportat peste 35.000 de evrei, majoritatea copii și femei, în Transnistria: „Fiecare a avut un nume, un chip și o viață”
Daniel Anghel
Interviu
13:00
De la investiții străine de 10 miliarde de euro în 2022, România a ajuns la 700 de milioane în 2026. Consultant de top: „Sunt bani în piață, firmele așteaptă un guvern și reformarea statului”
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...