Cinema Paradiso: Alain Delon – prima icoană laică de la noi din sat
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
L-am văzut întâi pe o fotografie la frații mai mari la început de ‘70. Imaginile erau rare, dar el deja devenise o icoană – îl vedeai pe pereții tinerilor sau în oracolele fetelor.
Aveam doar câțiva ani, nu știam cine este, dar îmi plăcea chipul lui: avea frumusețea hipnotică şi spiritul acela liber de anii ‘60. Îmi plăcea să mă uit la el. Din orice poziție te uitai la el - te privea şi uneori zâmbea.
Nu existau prea multe reviste, iar prin presa care ajungea la noi la țară, Alain Delon nu era. Nu știu cum vedeau aceste imagini la cei mai mari, dar le primeau și ei prin diverse metode. Se făceau fotografii după pozele de prin reviste care pe urmă se vindeau pe piața neagră. Erau de proastă calitate, dar ce contează: era Alain Delon. Chipul lui răzbătea şi prin copiile acelea multiplicate prost.
Fetele-l visau, băieții îl imitau – toți îl adorau.
Una dintre vecine l-a croșetat şi pus pe perete fiindcă nu avea poza. Era o icoană – prima icoană laică de la noi din sat.
Am aflat cine e acel chip din icoană pe la 5 ani.
Fratele venea să mă ia de la grădiniță mereu la ora 17.00. Atunci era ora de preluare a copiilor. În acea zi a venit cu 5 minute mai devreme – m-a înhățat grăbit, m-a pus pe umeri şi a alergat cu mine în cârcă cam 300 de metri până la Cinema Paradiso - cinematograful copilăriei.
În sat nu prea erau imagini, dar aveam Cinema – Domkulitura: Casa de cultură cu cinema. La ora 17.00 începea „seansul” pentru copii: joia, sâmbăta şi duminica, plus alte trei de la 21.00 pentru maturi.
Kinomekanikul pregătea pelicula – se auzi acel sfârâit de peliculă, se făcu întuneric şi liniște, porni o melodie plăcută şi lină, iar pe ecran apăru un om cu o mască şi spadă: Laleaua neagră. L-am urmărit cu sufletul la gură, iar când şi-a dat jos masca a apărut chipul din imaginea croșetată, acea icoană a celor mai mari. Icoana aici începu să se miște. Aveam impresia că se uită la mine şi mă invită să intru în scena filmului, alături de el. Icoana Alain Delon era un actor ce avea să devină probabil ultimul actor european care de unul singur a învins Hollywoodul epocii sale şi a fost cel mai iubit actor al generației sale.
El venea din ‘60 – poate cea mai fascinantă perioadă a secolului XX, în copilăria noastră din ‘70 – cu siguranță cea mai stabilă perioadă în care toți erau alături.
După film fugeam acasă, unde părinții deja veniseră de la munci (se întorceau pe la 18.00, chiar mai devreme) şi trebuia să știe de noi, cei cinci copii.
Sutele de copii curgeau afară din cinema şi fugeau toți spre casă să-şi primească muștruluiala mai ales toamna, primăvara şi vara când era de lucru.
Când ajungeam acasă, mamele şi bunicile ne dojeneau: unde-aţi umblat, lodari, treceți şi udați chiperii. Şi noi alergam în fugă fără să comentăm.
Două zile eram cuminți şi făceam totul pentru a primi cele 5 copeici pentru a merge peste alte două zile să-l revedem a zecea oară pe Alain Delon.
De fiecare dată, totul se petrecea la fel: erau ritualurile fericirii. Iar Alain Delon făcea parte din micul nostru paradis al copilăriei. Părinţii, fraţii, vecinii, colegii, prietenii - toți erau alături. Ei şi Alain Delon.
Iar în adolescență aveam să cântăm prin curțile Chișinăului deja versuri supărate din NAU:
Alain Delon - vorbeşte franţuzeşte
Alain Delon - nu bea odicolon
Alain Delon - bea dublul bourbon
Intram într-o epocă descompusă: icoanele se sfărâmau într-o multitudine de iconițe şi o inflație totală de imagine.
Alain Delon avea să rămână imaginea melancolică a unei lumi deja dispărute.
Foto: Asociația Muzeul Jucăriilor din București
suparman 20.08.2024, 14:20
Injuratura nu este sinonimă cu exorcismul, portretul nu este sinonim cu icoana. Seamănă dar nu răsare.
ParaschivTacutul 20.08.2024, 15:41
Andrei Makine are un episod similar cu Belmondo, repetat în cărțile lui. Pe la noi mai era Bruce Lee și John Wayne.Pe ultimul îl puteai vedea destul dedes în cinematografe. Fascinanta copilărie din comunism și mirajul occidentului.
parpalache 20.08.2024, 17:21
A fost!Mai ales in epoca aceea- când nu aparuse televiziunea și apoi discotecile,internetul, telefoanele mobile,iar cinematografia era principala distracție!(Mai auziți acum vreun tânar, invitându-și prietena la...film)?!Noi-liceenii glumeam cu câte un coleg mai urâțel-dar care se inchipuia frumos-numindu-l„Alain Delon”!Dupa aceea au aparut faimoasele cojoace...„alen delon”!