Ororile pe care le vedem toți. Revolta de formă și cinismul de serviciu

Au fost documentate cât se poate de complet drepturile omului încălcate în fel și chip în Gaza. Națiunile Unite au tras o mie de semnale de alarmă în legătură cu crimele oribile împotriva civililor comise de armata israeliană și asociați. 

Săptămâna trecută, până și în New York Times (ziarele mari vestice s-au abținut cât au putut să condamne ce se întâmplă în Gaza) apărea un specialist care spunea că nu se mai putea ocoli cuvântul genocid în ceea ce privește acțiunile armatei israeliene în Gaza. Mii de imagini cu oameni încercând să ajungă la hrană și fiind omorâți sau răniți împânzesc internetul de luni de zile: din surse credibile, nu din canale de propagandă Hamas.

Uniunea Europeană și-a făcut propriile evaluări. Și după propriile evaluări, în propriile rapoarte, UE avea listate zeci de încălcări ale drepturilor civililor în Gaza, erau înșirate atrocitățile care se întâmplă acolo. Așa s-a ajuns la propunerea suspendării acordului economic UE-Israel. Și totuși, când s-au întâlnit să ia o hotărâre, nimic decisiv nu s-a propus: s-a hotărât doar că trebuie făcut ceva cu ajutoarele pentru civili. În fiecare zi însă sunt raportate (filmate, raportate de lucrători medicali, povestite de martori etc.) abuzuri oribile la cozile pentru mâncare sau bombardamente fără nicio grijă pentru civili.

Înainte de întâlnire, diverși lideri europeni au criticat guvernul israelian pentru acțiunile militare de acolo, până și cancelarul german avea o declarație critică, iar apoi toată lumea s-a prefăcut că a lucrat la un plan de acordare a ajutoarelor, nu de sancționare economică a Israelului (UE e cel mai mare investitor în acest stat).

Dovezi, rapoarte, critici răsar de peste tot. Am citit recenzii că până și noul „Superman” ar fi o critică a ceea ce se întâmplă în Gaza. Până acum un an puteam spune că există un soi de conspirație, o formă de a ascunde adevărul prin lobby puternic, știrile răzbăteau mai greu spre public, să zicem. Acum, însă, vedem acest tip de conduită care ar trebui să ne îngrijoreze nu doar în legătură cu Gaza, ci și în legătură cu tot ce e vizat de liderii noștri: cu zâmbetul pe buze pot și critica dur, pot și mângâia creștetul agresorului, fără nicio greață.

În România, singura poziție oficială în ultimele săptămâni a fost o campanie obscenă (de bucurie și cheltuială de vreo 2 miliarde) în legătură cu faptul că suntem prima țară europeană care importă ceva ce seamănă cu „Iron Dome” din Israel. România nu intră nici măcar în capitolul „ipocrizie europeană”: să se prefacă puțin că mai și critică ce se întâmplă în Gaza, iar apoi să-și vadă de contracte. Rafael, compania israeliană care vinde tehnologia „Iron Dome” văd că e foarte prezentă pe netul românesc cu reclame. Probabil și de aici a venit un impuls către acest tontoroi indecent de știri cu cheltuieli militare și miniștri useriști plini de avânt războinic.

Femei ucise, polițiști-vedetă

În România mor femei ucise sălbatic de parteneri. Nu de ieri, de azi, numai că în epoca „live”-ului, multe sunt șocant de prezente în media. Cauzele sunt diverse, scenariul e aproape același, autoritățile știau, procurorii și judecătorii au fost cam permisivi, oameni puși pe omor și violențe sunt lăsați să cutreiere țara etc. L-ați văzut pe Predoiu, deja eternul polițai al României, să iasă și să spună ceva, să sancționeze pe cineva? Nicușor Dan, practic responsabil cu numiri importante în justiție, iese și ne spune doar că nu prea e mulțumit de magistrați, iar apoi tace iar misterios.

Și aici avem de-a face cu orori dezvăluite în toată grozăvia lor. Ne-am uitat toți șocați lunile trecute cum un individ a venit și a omorât o femeie care ținea copilul de mână. Zilele acestea avem un întreg show mediatic de urmărire a unui alt criminal. Când scenariul se tot repetă, înseamnă că faci ceva greșit sistemic. Gușterii șefi de prin justiție ies și-și tot măresc salariile în mod nesimțit, dar n-au nimic de spus despre cum se tot scapă ușor din acuzațiile de agresiuni împotriva femeilor. O idee ne putem face, doar recent a fost totuși arestat un procuror care încerca să scape un preot de acuzația de viol asupra unei minore. Popor credincios, ce să-i faci!

Fac și ai noștri ce văd la alții, e un stil de leadership. Din ce în ce mai mulți lideri fac un joc grețos de tip „suntem alături de popor” în timp ce-și văd de privilegiile asigurate de starea lucrurilor așa cum e ea acum. Contradicțiile între elitele democratice și sentimentele populare de revoltă cresc și ele.

Văd un joc public extrem de periculos în care poporul e hrănit cu revolte „de show”, iar apoi măsurile sunt luate fix împotriva credințelor afișate populist. O modă domină stilul de politică europeană: revolta e de formă, să dăm bine; cinismul e de serviciu, să nu cumva să ne periclităm joburile. 

Foto: Profimedia

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE