Cum ne-a șters comunismul „Mulțumesc” din obișnuință și cum să mulțumim celor dragi din prezent
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
În ultimii ani, tot citind mai multe cărți de istorie scrise de autori străini, am descoperit că la finalul fiecărui volum există un scurt capitol (două-trei pagini) cu „Mulțumiri”. Asta m-a făcut să mă gândesc cum acest cuvânt aproape că a dispărut atât din sfera publică, dar și din cea privată.
Cuprins:
Mulțumirile de la finalul cărților nu sunt redactate în fugă, nu sunt convenționale, simple formalități, hai că mi-am făcut treaba, mulțumesc, ura și la gară! Nu. Acestea se numără, în unele cazuri, printre cele mai emoționante fragmente ale cărții. Aici sunt dezvăluite legăturile autorului cu cei care l-au sprijinit să scrie.
Munca unui istoric, care consultă ani la rând arhive și surse, nu poate fi comparată cu cea a unui poet, dramaturg sau a unui romancier, scârța-scârța pe hârtie, trimite manuscrisul la editură, hai la lansare!, hai cu un comunicat în presă!, hai cu pozele pe Facebook, like! Am autoironizat intenționat situația. Nu e așa. O muncă perseverentă e pe umerii oricărui autor.
În cazul istoricilor e copleșitor volumul, referințele atât prin ceea ce au scris, dar și prin știința și eleganța cu care știu să mulțumească.
„Mulțumim din inimă Partidului”
Pentru un om ca mine, crescut și educat în comunism, învățat să spună „mulțumesc din inimă Partidului”, să repete împreună cu alți copii: „mulțumim tovarășului Nicolae Ceaușescu”, să sărute mâna nașului de botez, „Sărut mâna, nașule!”, aceste capitole descoperite acum sunt adevărate lecții despre cum trebuie să mulțumești cuiva.
În comunism, mulțumirile se strângeau la comun, erau artificiale, de decor, pentru că erau mulțumirile întregului popor, și erau direcționate către o singură persoană: conducătorul iubit.
Acum, în spațiul nostru public, aproape că au dispărut cuvintele de mulțumire. În fond, cui să mulțumești? Guvernului Ciucă și coaliției? Ministrului Budăi pentru că a crescut pensiile? Pardon! Medicului care ți-a operat soacra? Plicul! Profesorului care s-a chinuit s-o treacă clasa pe loaza de copil? Nu contează. Uniunii Europene pentru că ne dă bani și oportunități? Mă rog, fiecare are opinie lui, categorică, desigur.
Mulțumirile au nevoie de răbdarea reflecției
Am mari rezerve că românii știu să mulțumească. Sincer, autentic, memorabil. Acest exercițiu pare pierdut. Totuși, „mulțumirile” din comunism au degenerat într-un harnic pupincurism dizgrațios, practicat la nivel de partide, asociații, sindicate, bresle, grupuri, găști, „triburi”, rețele în care indivizii se „admiră” între ei și îi înjură pe dușmani.
Se mai mulțumește în grabă, impersonal, de parcă i-ar fi rușine celui care mulțumește pentru că a ajuns, poftim!, să mulțumească! Un exemplu evident este scandalul generat de nominalizările la Premiile UNITER. Artiștii nu mai mulțumesc pentru că se mănâncă între ei. (Și când te gândești ce banalități spun premianții UNITER pe scenă când mulțumesc!)
Nu mai există nici prospețimea, nici răbdarea și nici bucuria de a mulțumi. Parcă totul se învârte în jurul individului, iar lumea ar trebui să-i mulțumească pentru că el există în această lume!
Mulțumirea este atentă
Revenind la istoricii pe care i-am citit... Într-adevăr, există o procedură pentru redactarea mulțumirilor. Probabil că este pusă la punct de industria editorială occidentală. Mai toți mulțumesc mai întâi agentului literar sau agenției literare. Este firesc: agentul îl vinde pe autor editurilor! Merită să fie pe primul loc.
Apoi, urmează mulțumirile pentru editorii din diverse țări, pentru redactorii, lectorii, consilierii, specialiștii editoriali, moment în care îmi dau seama (intuiesc) ce industrie editorială de-a dreptul fabuloasă există în Occident. Orice comparație cu piața editorială românească este... comică.
Un spațiu consistent de mulțumiri este acordat specialiștilor din domeniul care i-au dat sfaturi autorului, care i-au citit manuscrisul, care l-au trimis la surse, care i-au înlesnit accesul la arhive sau la alte cărți, care au stat de vorbă cu el.
Oricum, procesul scrierii unei cărți de istorie (o carte bună, desigur!) este complex și, îmi imaginez, necesită un volum de muncă uriaș. Fascinante în aceste „mulțumiri” ale istoricilor sunt eleganța și imaginația. Autorul nu înșiră zeci de nume de colaboratori și apoi începe să mitralieze: mulțumesc!, mulțumesc!, mulțumesc! Pentru fiecare grup de colaboratori, el găsește o nouă și surprinzătoare formulă de mulțumire.
Cum să fie recunoscători plagiatorii?
Ajung să cred că „mulțumirile” sunt creații literare, care ar merita să facă parte din antologii. O antologie a mulțumirilor, de ce nu? De exemplu, Simon Sebag Montefiore îi mulțumește, în finalul volumul „Tânărul Stalin”, și „încântătoarei noastre bone, Jayne Roe, pentru că a făcut ca munca acasă să fie pentru mine o plăcere”.
Revenind la „mulțumirile românești”, mai precis la absența acestora... Oare de ce plagiatori de doctorate dovediți n-au simțit dorința și inspirația să scrie un text de mulțumire adresat autorilor după care au dat copy-paste? Să scrie niște texte originale, impresionante prin sinceritate, chiar memorabile. Nu-i nevoie să recunoască plagiatele, ci să mulțumească frumos pentru că au avut pe cine să plagieze! Pentru un plagiator, un simplu „mulțumesc” adresat celui pe care l-a plagiat ar însemna dacă nu iertarea de păcat, măcar o recunoaștere a valorii pe care a plagiat-o.
Mă întorc la mulțumirile istoricilor... Am observat (probabil asta este cutuma) că ultimele fragmente ale mulțumirilor sunt rezervate familiei: părinților, soțiilor și copiilor, mai ales soțiilor! Nu sunt mulțumiri „mămoase”, voit înduioșătoare, alintături, dulcegării, n-au nimic de-a face cu un film indian, pur și simplu sunt declarații de dragoste. Emoționante.
Inserez mai jos câteva fragmente din mulțumirile istoricilor pe care i-am citit:
„În sfârșit, aș vrea să-i mulțumesc soției mele, Liza, și copiilor mei, Gabriel și Grace, cărora le dedic această carte. (...) Sper că într-o zi să citească această carte și să înțeleagă că lucrul care m-a răpit de lângă ei atât de des nu a fost o preocupare bolnăvicioasă pentru trecut, ci o grijă față de prezent și o speranță că lumea va ajunge într-o zi să se împace cu anxietățile și traumele care ne-au afectat pe toți”.
Keith Lowe - „Frica și libertatea - Cum ne-a schimbat viețile al Doilea Război Mondial”.
„Cartea aceasta este dedicată fiului meu Sașa, dar trebuie să menționez aici și cealaltă lumină a vieții mele - fiica mea Lily. Mi-e rușine să spun, dar amândoi au fost în stare să recunoască portretul lui Stalin înaintea Trenulețul Thomas. În fine, dar nu în ultimul rând, iubitei mele soții Santa, trebuie să-i mulțumesc pentru încurajările ei călduroase, pentru seninătatea ei și pentru belșugul de creativitate, voioșie și dragoste pe care îl revarsă asupra mea”.
Simon Sebag Montefiore - „Tănărul Stalin”
„Mai presus de orice, țin să-i mulțumesc lui Stephanie Palmer, scumpa mea soție și prietenă, care a trăit alături de acest monstru de la bun început. (...) În ciuda programului ei încărcat, întotdeauna a găsit timp să citească și să comenteze pe marginea fișelor mele de lucru. Această carte le este dedicată fiicelor noastre, a căror drăgălășenie a inspirat-o în mare parte. A fost scrisă cu speranța că într-o bună zi vor putea înțelege cealaltă dragoste a tatălui lor.
Orlando Figes - „Dansul Natașei - O istorie culturală a Rusiei”
„Nu am destule cuvinte de laudă pentru editura mea, Penguin Press. Cei care au contribuit la transformarea manuscrisului mei brut într-o carte sunt prea mulți pentru a le da numele; dar sper că ceilalți mă vor ierta dacă îi mulțumesc redactorului meu Simon Winder, care a pus lucrurile în mișcare. În fine, aș vrea să mulțumesc familiei mele pentru că mi-a tolerat timpul excesiv de lung dedicat muncii la această carte și irascibilitatea”.
Niall Ferguson - „Marele Război (1914 - 1918)”
„Amanda Clauybaugh a contribuit mai mult decât oricine la conturarea acestei povești a literaturii, iar în povestea vieții mele a adus frumusețe, profunzime și dragoste. Această carte îi este dedicată”.
Martin Puchner - „Lumea scrisă - Povești care au schimbat oamenii, istoria și civilizația”
„Aș vrea să le mulțumesc tuturor celor care m-au ajutat să scriu, dar și să șterg: (...) Toți prietenii și toate rudele mele pentru răbdarea și dragostea lor. Mama mea Pnina și soacra mea Hannah, pentru că mi-au împărtășit din timpul și experiența lor. Soțul și managerul meu Itzik, fără de care nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat. Eu nu știu decât să scriu cărți. De toate celelalte se ocupă el”.
Yuval Noah Harari - „21 de lecții pentru secolul XXI”
„Soția mea, Marcia, mi-a oferit mai multă înțelepciune și sprijin decât are cineva dreptul să ceară. Însă mai are meritul deosebit de mă fi însoțit într-o recunoaștere pe câmpul de luptă de la Cannae într-o căldură infernală. Copiii noștri, Sylvie și Mike, au preferat (în mod înțelept) să rămână acasă”.
Barry Strauss - „Mari comandanți - Alexandru, Hannibal, Cezar și arta conducerii”
„Mai presus de orice, și ca întotdeauna, cele mai multe mulțumiri merg către iubita și infinit de răzbunătoarea mea soție, Cynthia”.
Bill Brayson - „Acasă - O istorie a vieții private”
„Aș vrea să le mulțumesc din suflet tuturor celor care mi-au fost alături în acești ani: (...) Părinții mei au dat dovadă de foarte multă bunătate ca întotdeauna, iar fără sprijinul lor mi-ar fi fost complet imposibil să scriu această carte. În centrul vieții mele, mereu, s-au aflat Chiristine și Ella, soția și fiica mea. Răbdarea și dragostea lor m-au susținut, mai presus decât orice altceva, iar ele merită mulțumirile mele cele mai alese.”
Thomas Asbridge - „Cruciadele - Istoria războiului pentru eliberarea Pământului Sfânt”
![Război pe salarii la Antena 1! Cât primește Irina Fodor la Asia Express și ce scrie în contractul secret al lui Radu Vâlcan [GALERIE FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/XyXk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlL3RRZ0Jkb1Z2dnhxZmNPMm9uRmpJbmpKczhCN0ttVFR5OUxFS2pWaFUuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
![Aici se duc banii din televiziune! Intrați în vila de lux cu 7 camere a familiei Fodor: Au un măslin uriaș în curte și bucătărie de 22 mp [30 FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/Ldyk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlL2E2OWFNRk9WcHd0TUJLZEs1UWtzbm9DVE9zdW9Tb0V5MDZIdUowWGQuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
Albastru15 31.03.2023, 23:31
Daaa, mi ar placea foarte mult sa citesc multumirile plagiatorilor romani: multumesc celui care mi a scris lucrarea dar sa mi dea niste bani inapoi ca uite ce greseli a facut- a uitat sa puna ghilimele. Multumesc domnului conducator de doctorat care a inchis ochii si i a deschis numai la numaratul banilor.?