D-ale diplomației, între surâs și lucrurile serioase. Câteva reflecții despre o profesiune mai utilă decât poate părea
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Orice stat există dacă își permite un serviciu diplomatic. Nu e singura lui condiție de suveranitate, dar e condiția necesară pentru înscrierea lui în „concertul națiunilor”. Diplomația, funcție regaliană, ține de esența statalității, adică nu e un moft sau un exercițiu facultativ, ci acel sistem de reprezentare și comunicare externă prin care un stat își urmărește interesele, pe timp de pace, și își caută salvarea, pe timp de război. De aceea, istoria diplomației nu e un episod din istoria universală a omului civilizat, ci se confundă cu ea.
Nu e locul aici să rezum devenirea acestei ocupații pe care elitele o practică de la întemeierea cetăților-stat, străbătând regatele și imperiile succesive, pentru a ateriza forțat în hățișul globalizării contemporane. Mă mulțumesc să-i surprind profilul actual, în sfera occidentală, care și-a impus pretutindeni regulile protocolare, ierarhiile, instrumentele de lucru și conceptele juridice, dar care trece printr-o pasă proastă.
Odată cu modernitatea, diplomația și-a pierdut aura, iar ambasadorii, altădată imagini vii ale monarhilor pe care-i reprezentau în capitalele (in)amice, au devenit funcționari izolați într-o bulă definită prin reuniuni bilaterale sau multilaterale, dejunuri de lucru (unde, vorba lui Andrei Pleșu, nu apuci nici să mănânci, nici să lucrezi) și o tot mai abundentă producție birocratică menită să le justifice salariile.
Pierderea lor de viteză, vizibilitate și prestigiu a devenit inevitabilă, mai ales în secolul 21, când noile mijloace de comunicare le permit șefilor de stat și de guvern să dialogheze nemijlocit, în societăți individualiste și atomizate unde, pe lângă „canalele diplomatice”, există mii de alte interacțiuni, ca și nenumărate instanțe autonome (ONG-uri, companii, foruri academice, rețele comerciale, sedii de cercetare științifică, comunități religioase etc.) care funcționează în afara oricăror „instrucțiuni” guvernamentale.
În fața acestei multiforme „concurențe” - la care participă și acțiunile oculte de (contra)spionaj - diplomații își păstrează, ca ultim argument, statutul de reprezentanți oficiali ai statului lor în alt stat. Oricâte mesaje ar circula pe internet, în mass-media ori în culisele serviciilor secrete, atunci când un prim-ministru sau un președinte vrea să afle ce solicită și ce oferă alte state, va apela, fără alternativă, la ambasadorii lor acreditați: spectrul șomajului e încă absent din orizontul acestei străvechi profesiuni vocaționale, chiar dacă timpurile ei cele mai bune s-au consumat.
Ca fost diplomat de carieră, pot spune, cu umor și mâna pe inimă, că mai toate clișeele despre acest mediu profesional sunt valabile, dincolo de tușa lor caricaturală. Vă dau câteva exemple dintr-un „curs accelerat de limbaj diplomatic”, elaborat de un grup glumeț de tineri diplomați francezi: „Discuțiile continuă” înseamnă, de fapt, „nu ajungem nicăieri”.
„La momentul potrivit” e totuna cu „habar nu avem când”. „Vom adopta măsurile adecvate dacă împrejurările o vor permite” se traduce prin „nu știm încotro mergem, n-am decis nimic, e prea complicat”. „Cererea dumneavoastră ne-a reținut întreaga atenție” vasăzică: „răspunsul este nu”. „Aș dori să marchez o nuanță” s-ar tălmăci prin „voi susține contrariul”.
„Facem apel pentru ca ambele părți să manifeste reținere” ține loc de „le cerem să oprească provizoriu masacrarea civililor sau să o facă ceva mai discret”. „Această țară înfruntă curajos provocările bunei guvernări” acoperă gentil realitatea că ea este „roasă de corupție și condusă de o bandă de incapabili”. „În acest dosar, urmărim o poziție echilibrată” echivalează cu „ne-am decis să ne punem toată lumea în cap”. În sfârșit, mult uzitata formulă: „Documentul de față reprezintă o contribuție utilă” indică doar că el a ajuns deja în coșul de gunoi.
E deci adevărat ce spunea André Frossard, și anume că „arta diplomației consistă în menținerea intactă a problemelor cât mai mult timp cu putință”? Sau trebuie să-l credem pe Paolo Coelho, care definește diplomația ca „arta de a amâna deciziile până când problemele se rezolvă de la sine”? Nu.
Dincolo de vorbele spirituale, de antifraze și eufemisme, diplomația e o profesie sofisticată, care pretinde o vastă gamă de abilități personale și e practicată cel mai adesea în condiții de stres sever, fie că e vorba despre situațiile obiectiv tensionate, fie că un ambasador inteligent și rafinat e obligat să transforme vizita unei delegații oficiale pline de incompetenți obraznici într-un eveniment bilateral cât de cât decent.
Din acest ultim punct de vedere, regret că prea puțini dintre diplomații români de top își publică memoriile, după ce s-au retras. Rezerva lor ține fie de inerția unei discreții profesionale îndelung exersate, fie de intenția de a face uitate anumite întâmplări neștiute, dar oricând capabile să distrugă masca pretențioasă a multora dintre politicienii care, de vreme ce i-am votat, chiar au ajuns să ne conducă.
FOTO: Shutterstock
Gladiator 30.09.2024, 12:57
Limbajul este extrem de pretentios si nu spune nimic de aceea pentru profani este complicat de inteles. Daca mai adaugam si "elitismul" unor posturi TV care se cred "quality", dar de fapt sunt tabloide in toata regula, si care ne repeta la nesfarsit ca "urmarim cu ingjijorare..." intelegem de ce acesta meserie nu spune multe pentru toata lumea. Si revenind pe plaiurile mioritice si vazand ce usor se ajunge in diplomatie si mai ales cine, nu ai deloc de ce sa fi linistit ca esti pe maini bune si ca acesti diplomati chiar inteleg si fac tot posibilul pentru interesul national.
suparman 30.09.2024, 17:27
Pe aceeasi linie de transport semantic: "intenția de a face uitate anumite întâmplări neștiute" inseamna "nu au nimic de povestit. au ajuns in diplomatie prin nepotism si au ramas prin slugarnicie dusa la extrem"
Poliakov 30.09.2024, 22:23
Mi-au placut exemplele spirituale despre sensul autentic al diferitelor expresii consacrate ale limbajului diplomatic. Chiar ma gindeam si eu la una, cu siguranta ignorata de tinerii diplomati francezi: "La ambasada Romaniei din Paris s-a votat pe tot cursul zilei de o maniera civilizata, in spirit democratic" inseamna "Am pus rezultatele care ne-au convenit noua"...
Prodromos 01.10.2024, 15:45
Aveti varianta eufemistica la "perdaful" inspirat si contras, tras pe profil, in loc de pardesiu, Onorabilului de, inca, 3, nelamurite de serviciile meteorologice, luni! Bravos, notiune, halat sa-ti vie!