De ce nu suntem noi, România, neutri în războiul din Ucraina?

Lotte și Margrit Wreschner, două surori evreice de origine germană, au fost închise într-un lagăr de concentrare nazist când erau adolescente. Un bărbat din familia lor, care a devenit marele scriitor Amos Oz, își amintește ziua eliberării, din 1945. Nu au fost eliberate din iad, povestește acesta, de către protestatari bine intenționați, cu ramuri de măslin și slogane de tipul „Faceți dragoste, nu război”, ci de către soldați aliați, „cu arme și coifuri”. 

„Noi, activiștii pentru pace, nu vom uita niciodată lecția aceasta”, spune nepotul celor două femei. 

Nici românii nu par să uite lecția de a sta de secole lângă Rusia. E adevărat că suntem cei mai reticenți din Europa în a-i ajuta pe ucraineni. Pentru că suntem printre cei mai săraci. 

Iar jocul sumei nule și al nefericirii, așa cum ne-a fost el ștanțat în fibra noastră în jumătate de secol de comunism, ne-a învățat să credem că succesul cuiva e realizat, musai, pe insuccesul altcuiva. Cei care au, au pentru că au furat, au deposedat, spune socialismul. Și atunci, de ce să dai de la tine? Mai bine nu te băga. 

Așa cum arată sondajul IRES la un an de război, trăim într-o țară în care 36% dintre oameni consideră că noi nu ar trebui să sprijinim Ucraina în acest război pornit de către președintele rus Vladimir Putin. 

A crescut numărul românilor care sunt siguri că NATO ne va apăra

Interesant e că, după un an de război, numărul celor care consideră că NATO e capabil să ne apere a crescut, conform institutului clujean. Ușor, dar a crescut. Într-o vreme de vești proaste și de deficit de speranță, sporește totuși senzația că suntem parte a unei alianțe puternice. 

În februarie 2022, când a început invazia și toată planeta credea că Rusia, cu forța sa copleșitoare, va cuceri Kievul în câteva zile, 21% dintre români erau siguri că nici NATO nu poate face față armatei lui Putin. Astăzi, numărul acestora s-a redus la 17%. 

Poate că nu doar starea jalnică a armatei ruse, oglindirea incompetenței și corupției din societatea totalitară sau „efectul Himars”, proba avansului organizării și superioritatea armamentului modern al Vestului au crescut încrederea românilor în NATO. 

Ci și faptul că românii au văzut ce înseamnă determinarea. Când rândurile nu se clintesc, încrederea crește. Sute de milioane de oameni din Europa, SUA, Canada și din alte țări au făcut proba deciziei lor imprescriptibile. 

Nu suntem neutri în acest război. Și nu doar pentru că nu ne permitem, ci și, prin voința majorității femeilor și bărbaților din România, pentru că nu vrem. Sigur, există profesii, medici, magistrați, jurnaliști, apărători ai drepturilor omului sau oameni de știință, care sunt chemate să-și conserve observarea nepasională a realității. 

Dar noi, ca societate, am înțeles ceea ce spunea cândva episcopul sud-african Desmond Tutu: „Dacă ești neutral într-o situație de nedreptate, să știi că ai ales partea opresorului”. 

Știm foarte bine cum arată opresiunea rusă. Și nu vrem pentru alții ceea ce nu vrem pentru noi înșine.

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE