Spre deosebire de colegii mei de investigații, eu nu am iluzii că vom apuca o Românie mai bună. Viața ni se scurge într-un ritm mai mare decât cel în care progresează țara asta. E adevărat că sunt influențată și de analizele medicale din mână. Oricum, autoritățile sunt la curent. 

Cum a arătat DIICOT la camerele TV medicamentele unui jurnalist

Ce i s-a întâmplat joi lui Cătălin Tolontan.

La intrarea în DIICOT, ziaristul a fost ținut minute în șir, timp în care unul dintre angajații în civil de la poartă a luat folie cu folie de medicament din rucsacul lui, silabisindu-le denumirea tare și clar „Tertensiv, așa…
Atacand… Aveți probleme cu inima?”. Angajatul DIICOT așeza tacticos foliile și rostea numele pastilelor apăsat de le auzeau și le filmau ziariștii lipiți de geam, în afara clădirii.

Tolontan, care mereu ne spune că o să fie bine și să avem răbdare, și-a păstrat moaca lui de optimist defectuos. Regret că nu am fost eu în locul lui. 

Scena s-a încheiat abia după ce a intervenit un alt om din DIICOT, care și-a dat seama că e martorul unui moment bine calculat pentru ca toată lumea din hol și de afară să afle ce medicamente de inimă, tensiune și colesterol ia Tolontan.

Suspendarea președintelui, o ciorbă reîncălzită, dar cu alți actori. Crin Antonescu și Victor Ponta jucau rolurile principale în urmă cu 12 ani
Recomandări
Suspendarea președintelui, o ciorbă reîncălzită, dar cu alți actori. Crin Antonescu și Victor Ponta jucau rolurile principale în urmă cu 12 ani

Cum ziceam, eu nu îmi fac meseria din optimism, ci din convingerea că șmecherii trebuie arătați cu degetul. Pentru ca oamenii cumsecade și muncitori din public să-i știe cu nume și prenume.

Mihai Toma, chemat la DIICOT pentru o știre preluată cu citare?

Cine caută pe Google numele lui Mihai Toma, ați reținut, pe Google, da?, jurnalistul Libertatea reclamat de Daniel Băluță, vede că Toma nu a scris despre Băluță sau despre Primăria Sectorului 4. Toma scrie, în general, despre bandele de interlopi, dar s-a nimerit să nu fie cele din sudul Capitalei.

Când cine trebuie a strecurat cui trebuie, adică găștii Budeanu-Ghiță-Andronic, plângerea lui Daniel Băluță la adresa ziariștilor, ei n-au publicat-o pe toată, că devenea evidentă făcătura și lipsa oricărei substanțe în povestea isterică a primarului.

Dar din ce au publicat în Gândul, a fost suficient să se dea de gol. Am terminat Politehnica, metalurgie, fraților!, am lucrat cu oțel înroșit la 1.200 de grade Celsius, așa că știu că și o parte din zero tot zero barat e. 

După ce au strecurat pasaje din plângere a devenit clar, alb pe negru, că, de fapt, primarul acuză niște articole. Asta anchetează DIICOT folosind drept martori ziariști. Procurorii anti-crimă organizată cercetează articole de presă la adresa unui primar care s-a supărat! 

Volodimir Zelenski anunță că Ucraina va reacționa brusc dacă o țară duce negocieri cu Rusia în secret: „Avem prieteni care caută oportunități cu Moscova”
Recomandări
Volodimir Zelenski anunță că Ucraina va reacționa brusc dacă o țară duce negocieri cu Rusia în secret: „Avem prieteni care caută oportunități cu Moscova”

Dar în cazul lui Mihai Toma, chemat și el martor ca și Tolontan, despre ce articole e vorba, că Toma n-a scris despre Băluță?!

În tot anul 2021, din ce am găsit eu, apare un singur articol al lui Toma unde e pomenit Băluță. E o știre un pic mai lungă, preluată din Newsweek România. 

În preluarea ziarului Libertatea apare citat site-ul sursă, Newsweek, că așa face toată presa civilizată, spui publicului de unde ai o informație. În plus, jurnalistul Libertatea a căutat și Primăria, care n-a răspuns. E vorba de o licitație publică, nici Newsweek n-a descoperit mare scofală acolo, hai că mă enervez dacă îi zicem chestiei ăsteia investigație. Sunt enumerați niște pași oficiali dintr-un proces de achiziție de la Primăria Sectorului 4.

Băluță zice că „Tolontan e autor moral” al unui articol  

Cei de la știripesurse au remarcat, din ce s-a scurs din plângere, că, în susținerea lui Băluță, Tolontan nu apare nici el ca autor de articole, ci ca „autor moral” al articolului lui Toma. „Autor moral”, expresia aparține chiar primarului.

Asta cu „autor moral” mi se pare bestială, de mult mă gândeam la o poziție mai relaxată în redacție. O să le zic șefilor că le predau „moral” niște articole. Să văd dacă ține!

Adrian Sârbu se reîntoarce în instanță pentru dosarul de evaziune fiscală la Mediafax Group. Schema unei „țepe” de 16,8 milioane de lei trasă statului
Recomandări
Adrian Sârbu se reîntoarce în instanță pentru dosarul de evaziune fiscală la Mediafax Group. Schema unei „țepe” de 16,8 milioane de lei trasă statului

Dacă pentru asta i-au chemat pe Toma și pe Tolontan ca martori la DIICOT, unul autor care a preluat o știre cu informații publice în ea și altul ca „autor moral”, atunci așa arată niște magistrați șmecheri care își bat joc de propriul lor Parchet. Și care rușinează munca unor colegi onești.

Discuția mult mai amplă e de când Parchetul antimafie stă drepți în fața unui primar din sectorul bucureștean unde mafia a pătruns în administrație? Și cum am ajuns o țară în care primim lecții despre cum se face presă de la procurori?

Imaginea cu mine discutând cu Blidar

Dar nu doar Parchetul ne dă indicații despre cum se face presă. În operațiunea de compromis jurnaliști de investigație s-a băgat, fix în aceeași zi, și o cunoscută vedetă de pe net. Dana Budeanu. Planificarea este evidentă.

Defăimarea jurnalismului de investigații. Primarul Băluță l-a reclamat pe Mihai Toma pentru o știre preluată, iar pe Tolontan pentru că e „autor moral”
captură: Dana Budeanu

Vedeta a publicat trei poze cu mine și cu Tolontan, pe când stăteam de vorbă cu directorul fabricii Astra Arad, Valer Blidar. Filaj la ziariști cum ar veni. Păcat că nu a fost și Răzvan Luțac acolo, apăream toți trei. Răzvan scria însă la subiect, în redacție. E mai tânăr, are analize mai bune.

Când ajung indicată cu săgeți în pozele creatoarelor de modă, care mă învață meseria de reporter, eu nu tac.

Defăimarea jurnalismului de investigații. Primarul Băluță l-a reclamat pe Mihai Toma pentru o știre preluată, iar pe Tolontan pentru că e „autor moral”
captură: Dana Budeanu

Doamna respectivă, prietenă declarată a Gabrielei Firea, dă impresia că a descoperit ceva groaznic și își dă ochii peste cap. Enunță defăimări despre jurnalism și ne predă lecții despre profesia noastră.

Este o mizerie de la cap la coadă. Noi înșine am scris un articol, pe 13 septembrie 2020, despre această întâlnire. Am fost transparenți și față de public și față de patronul și directorul Astrei Arad.

I-am spus lui Blidar de la început că nu ținem cu nimeni. Am relatat că directorul a fost șocat că l-am trimis la plimbare, când a început să vorbească despre faptul că el știe că, uneori, presa așteaptă recompense. „Sunteți primii jurnaliști care nu-mi cer bani!”, ne-a spus Blidar la plecare.

Cine mă cunoaște poate să confirme că atunci când zic că „l-am trimis la plimbare” a fost la propriu așa. Nici sucul nu l-am lăsat să ni-l plătească el.

Cum ziceam, eu una, după 30 de ani de jurnalism la firul ierbii, nu am iluzii. Miza defăimării nu suntem noi, ci jurnalismul de investigații, presa independentă. E o infracțiune să relatezi despre primar, e periculos să te întâlnești cu oameni?

Văd multă lume în jur care ne încurajează și ne cere să nu renunțăm. Băiat, Cristi Chivu, mereu mi s-a părut un tip special. 

Iar despre renunțare, în ce mă privește, abia am început!

Pentru Dana Budeanu, doar atât: trăim pe planete diferite!

*în imagine, jurnaliștii GSP și Libertatea Răzvan Luțac și Mirela Neag/Colectiv

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce s-a aflat acum despre fiica Maiei Morgenstern, Cabiria. Cu ce se ocupă tânăra de 25 de ani, care pozează adesea în ipostaze provocatoare pe internet
Unica.ro
Ce s-a aflat acum despre fiica Maiei Morgenstern, Cabiria. Cu ce se ocupă tânăra de 25 de ani, care pozează adesea în ipostaze provocatoare pe internet
După divorțul de Augustin Viziru, Oana Mareș s-a retras din showbiz și viața i s-a schimbat la 180 de grade. A născut în secret, are o afacere profitabilă și cele mai recente fotografii cu ea au făcut furori
Viva.ro

Cum arată moșia de la Dobrești unde locuiesc Bodo de la Proconsul și familia lui. Colț de Rai și-a făcut acolo cu soția și cei doi băieți adoptați. Dani și Filip fac școala la sat
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată moșia de la Dobrești unde locuiesc Bodo de la Proconsul și familia lui. Colț de Rai și-a făcut acolo cu soția și cei doi băieți adoptați. Dani și Filip fac școala la sat
Patru zodii care vor trăi pe picior mare în februarie. Se anunță bani frumoși pentru ele
FANATIK.RO
Patru zodii care vor trăi pe picior mare în februarie. Se anunță bani frumoși pentru ele
Deși se afișează cu mașini și genți de lux, casa Biancăi Drăgușanu nu e deloc cum ți-ai imagina! Imaginile din apartamentul ei au ajuns virale pe internet / FOTO
Unica.ro
Deși se afișează cu mașini și genți de lux, casa Biancăi Drăgușanu nu e deloc cum ți-ai imagina! Imaginile din apartamentul ei au ajuns virale pe internet / FOTO
Imagini de la staţiile de alimentare din Bulgaria: benzina şi motorina, mult mai ieftine decât în România
Observatornews.ro
Imagini de la staţiile de alimentare din Bulgaria: benzina şi motorina, mult mai ieftine decât în România
Horoscop 17 ianuarie 2025. Gemenii nu au chef astăzi să facă ceea ce știu că le este necesar, pentru că nu vor să suporte această presiune
HOROSCOP
Horoscop 17 ianuarie 2025. Gemenii nu au chef astăzi să facă ceea ce știu că le este necesar, pentru că nu vor să suporte această presiune

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI