• La nivel național, valoarea indicelui de îmbătrânire demografică era în anul 1992 de 47,7, ajungând în anul 2007 să fie de 93,4, iar în prezent, de 120. Situația este dramatică.

Cine sunt cei doi autori ai cercetării:

  • George Secăreanu – asistent universitatar la Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole, Universitatea „Ovidius” din Constanța și cercetător la Centrul Interdisciplinar de Cercetări Avansate asupra Dinamicii Teritoriale (Universitatea din București).
  • Aurelian Giugăl – lector universitar doctor în cadrul Departamentului de Antropologie culturală şi comunicare la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București. Are doctorat în Științe Politice, Master în Politică Europeană și Românească și licență în Geografie

S-a scris mult despre depopularea României, despre faptul că românii părăsesc țara ca și cum aceasta ar fi cuprinsă de război. Spre exemplu, în 2017, aproape circa 20% dintre concetățenii noștri cu vârste între 20 și 64 de ani locuiau în altă țară din Uniunea Europeană, românii fiind considerați cei mai mobili europeni

Migrația e bună, dar cât de bună?

De fapt, după cum explica sociologul Remus Anghel într-un articol-dialog din Scena9, România avea, în 2015, „a doua cea mai mare rată de creștere anuală a migrației, după Siria”. În același articol, sociologul vorbea despre „efectele extraordinar de complexe” ale migrației, de la modul cum influențează relațiile de gen, viețile bătrânilor, percepția statului social, faptul că oamenii devin mai critici cu autoritățile locale etc. Prin urmare, o seamă de beneficii via migrație. Într-adevăr, date mai vechi indică faptul că la nivelul societății românești, emigrarea a fost pozitiv percepută, 55% dintre români considerând că a fost bine că s-a plecat la muncă în diferite țări din Europa de Vest. Demograful Vasile Ghețău a scris că dacă nu ar fi intervenit migrația externă, România s-ar fi confruntat cu o criză economică și socială greu de imaginat. 

Rusia va anexa oficial cele patru teritorii ocupate din Ucraina. Acordul va fi semnat mâine de Vladimir Putin
Recomandări
Rusia va anexa oficial cele patru teritorii ocupate din Ucraina. Acordul va fi semnat mâine de Vladimir Putin

Cu timpul, narațiunea dominantă s-a mai diluat. Într-o analiză recentă realizată sub egida Institutului de Cercetare a Calității Vieții (ICCV), Iulian Stănescu scrie că, da, „după 1990, în contextul dezindustrializării, soluţia a constat în emigrare”, dar continuă și cu sfera negativă. 

La scara istoriei, emigrarea a milioane de persoane din România rurală constituie, în definitiv, un eşec major în gestionarea modernizării, oricâte argumente s-ar putea emite privind unele părţi pozitive ale emigrării, cum ar fi transferurile financiare şi culturale spre ţara de origine.

Iulian Stănescu, cercetător ICCV:

Și, da, cu adevărat, emigrația schimbă radical datele problemei din propria ogradă, fie și dacă ne gândim, spre exemplu, la indicele de îmbătrânire demografică. S-a scris pe larg despre lipsa forței de muncă din România de azi și suplimentarea acesteia cu muncitori străini. Prin urmare, nu-i totuna dacă migrația e la cote înalte sau nu, nu primim doar beneficii la pachet cu creșterea acesteia. 

Trei ani de referință

În analiza de mai jos vom face o radiografie privitoare la indicele de îmbătrânire demografică (câți bătrâni avem la 100 de tineri), precum și cel de dependență demografică (câți tineri și bătrâni avem la 100 de adulți). 

Anii de reper vor fi: 

Sorin Cîmpeanu, nou argument la TVR: ca să se apere de plagiat, ministrul educației compară un curs universitar cu „instrucțiunile de la automatul de cafea”, spunând că ambele nu au autor
Recomandări
Sorin Cîmpeanu, nou argument la TVR: ca să se apere de plagiat, ministrul educației compară un curs universitar cu „instrucțiunile de la automatul de cafea”, spunând că ambele nu au autor
  • 1992, întrucât acesta arată imaginea de ansamblu a unei societăți în primii ani de democrație
  • 2007, întrucât surprinde situația țării la data aderării la Uniunea Europeană
  • 2022, anul care ilustrează imaginea la zi a celor doi indicatori. 

Iar cei doi indicatori la care ne vom uita sunt:

  1. Indicele de îmbătrânire demografică prezintă raportul dintre populația tânără și cea îmbătrânită, mai bine spus, arată perspectiva de viitor din punct de vedere demografic a unui județ. 
  2. Indicele dependenței demografice arată capacitatea de susținere, din punct de vedere numeric, a populației adulte asupra celorlalte două categorii.

În 1992, numărul de bătrâni la 100 de tineri era mic

Dimensiunea unui dezastru: în 37 din cele 42 de județe, populația vârstnică este mai numeroasă decât cea tânără
Figura 1. Indicele de îmbătrânire demografică la nivelul României în anul 1992 (la 100 de persoane tinere) Sursa: Date INSSE prelucrate de către autori

Să începem cu primul indicator. În Figura 1 este reprezentat indicatorul de îmbătrânire demografică din anul 1992. Trebuie menționat faptul că valorile obținute în cadrul acestui an sunt cuprinse între 29,5 (Constanța) și 86,7 (Teleorman), deci o amplitudine a valorilor de 57,1. De asemenea, un lucru benefic al acelei perioade este acela că nu există județe cu valori de peste 100, ceea ce denotă o stabilitate demografică.

PREMIERĂ ÎN ROMÂNIA: O judecătoare atrage atenția MApN că apărarea țării nu e ceva pe care Armata o poate tranzacționa imobiliar
Recomandări
PREMIERĂ ÎN ROMÂNIA: O judecătoare atrage atenția MApN că apărarea țării nu e ceva pe care Armata o poate tranzacționa imobiliar

Din punct de vedere geografic, cele mai mici valori le identificăm în Dobrogea, în unele județe din Moldova, nordul și sudul Ardealului. Motivele țin de efectele politicii pro-nataliste implementate de către regimul comunist, o amprentă puternică asupra numărului populației tinere având-o Decretul 770 din 1.10.1966.

Situația s-a schimbat atât de dramatic în ultimele 2-3 decenii, încât trebuie menționat faptul că valorile calculate în 1992 au cu totul și cu totul o altă dinamică. Rezultatele cele mai mari înregistrate în 1992 abia pot fi comparate cu cele mai mici obținute în 2007 și 2022. De aceea nu am putut păstra aceleași intervale de analiză, același ecart pentru toți cei trei ani studiați.

Cum arăta situația în 2007: 14 județe au trecut pe „roșu”

Astfel, la nivelul anului 2007, atunci când România aderă la Uniunea Europeană, problemele sociale la nivel demografic tind să se acutizeze (Figura 2). 

Dimensiunea unui dezastru: în 37 din cele 42 de județe, populația vârstnică este mai numeroasă decât cea tânără
Figura 2. Indicele de îmbătrânire demografică la nivelul României în anul 2007 (la 100 de persoane tinere) Sursa: Date INSSE prelucrate de către autori

Din cele 42 de județe, 14 județe au o valoare a indicelui de îmbătrânire demografică de peste 100, adică sunt mai mulți bătrâni decât tineri. Totodată, se observă faptul că 12 dintre aceste județe le regăsim în vechea regiune a Țării Românești. Teleormanul își păstrează și de această dată valoarea cea mai mare din șirul de date (147,5), în timp ce județul Bistrița-Năsăud înregistrează valoarea cea mai mică (69,1). 

Atât regiunea Moldovei, cât și cea a Dobrogei prezintă valori pozitive la nivelul tuturor județelor, în timp ce în zona Ardealului domină același model, cu excepția județelor Cluj și Arad. 

După cum se poate observa, în categoria județelor ce au valori mari ale indicatorului de îmbătrânire demografică sunt prezente atât județe dezvoltate din punct de vedere economic, cât și județe agrare. Deci, motivele par a fi mult mai complexe.

Îmbătrânirea populației ține de fenomene precum cel al migrației la nivelul județelor subdezvoltate, în timp ce județele dezvoltate se confruntă cu anumite curente de gândire precum cel al optimului demografic (realizarea eficienței muncii) și microeconomiei familiare („…decizia de a te căsători și de a avea copii în societate este rezultatul unei analize de tip cost-avantaje…”).

Chiar dacă nu am păstrat aceleași clase în analiza studiilor, dacă aruncăm o privire asupra dinamicii valorilor între 1992 și 2007, observăm că cele mai mari creșteri ale indicatorului de îmbătrânire demografică le identificăm în județele: Constanța (168,9%), Brașov (151,5%), Municipiul București (141%), Brăila (132,5%) și Galați (127,6%). 

La polul opus, județele ce au avut o creștere mai mică a indicatorului de îmbătrânire demografică sunt: Arad (50,1%), Giurgiu (55,4%), Sălaj (61,8%), Bihor (64,6%) și Mehedinți (66,6%).

Catastrofa demografică, vizibilă în 2022

Schimbăm registrul și ajungem în zilele noastre, ceea ce ne permite să observăm dimensiunea dezastrului (Figura 3). 

Privind cartograma de mai jos observăm situația deficitară la zi și conștientizăm faptul că încă nu s-au pensionat ceea ce peiorativ au fost denominați drept „decrețeii”, generația cea mai numeroasă. Când ei se vor pensiona, situația va fi și mai rea, mult mai rea.

Dimensiunea unui dezastru: în 37 din cele 42 de județe, populația vârstnică este mai numeroasă decât cea tânără
Figura 3. Indicele de îmbătrânire demografică la nivelul României în anul 2022 (la 100 de persoane tinere) Sursa: Date INSSE prelucrate de către autori

Dacă în 1992 nu aveam niciun județ a cărui valoare să fie peste 100, astăzi, la 30 de ani de atunci, se disting doar cinci județe cu valori sub 100, respectiv Ilfov (74,5), Iași (80,7), Suceava (84,2), Vaslui (89,1) și Bistrița-Năsăud (95,7). Valorile sunt explicate prin poziția periurbană pe care județul Ilfov o are față de Capitală (și avantajele aferente), în timp ce o parte din județele din zona Moldovei au prezentat o tendință a curentului populaționist. 

Acesta a fost dezvoltat de către Jacques Bodin, care afirmă faptul că „nu există bogăție mai mare decât oamenii”, totodată acest curent are legătură cu comportamentul unor instituții religioase, neoprotestante, atât de prezente în zona județului Suceava (singurul județ în care votul la referendumul pentru familia tradițională a depășit pragul de 30%). 

Pe de altă parte, cele mai mari valori le întâlnim în județele: Teleorman (188), Vâlcea (184,5), Brăila (165,9), Caraș-Severin (161,5) și Olt (156). Nu putem să nu observăm că problemele s-au acutizat, iar ecartul dintre județe s-a mărit. 

Dacă în 2007, diferența dintre cea mai mare valoare și cea mai mică valoare era de 78,3, în 2022, aceasta a ajuns la 113,5. Totuși, pentru prima dată, un județ înregistrează o scădere față de analiza precedentă. Astfel, la nivelul județului Ilfov avem o scădere cu 31,8% a ponderii indicatorului de îmbătrânire demografică. 

În rest avem de-a face cu creșteri ale indicatorului, acesta oscilând între 4,5% în județul Giurgiu, urmat de Municipiul București cu 11%, Cluj 12,1% și Suceava 14,4%. În timp ce, în antiteză, avem județele Vâlcea cu 77,6%, Caraș-Severin cu 64%, Gorj cu 62,3%, Hunedoara cu 60,5% și Tulcea cu 60%.

România arată ca un lanț trofic în care oamenii migrează

Așadar, problema indicelui de îmbătrânire demografică surprinde într-o manieră succintă tranziția demografică a județelor din România. Acești ani au culminat cu perioade extrem de importante pentru societatea locală. 

Dimensiunea unui dezastru: în 37 din cele 42 de județe, populația vârstnică este mai numeroasă decât cea tânără
În viitorul apropiat, presiunea pe sistemul de pensii va crește și va fi simțită de tinerii din prezent | Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea

Se poate afirma că valorile din anul 2007, dar mai ales cele din 2022 nu seamănă deloc cu tabloul din 1992. 

Motivele țin de modul în care statul a știut, sau mai degrabă nu a știut, să gestioneze politici de creștere a natalității, dar mai ales de planificare a investițiilor, astfel încât să ofere locuri de muncă și acces la inovații pe toată suprafața țării. 

România anului 2022 seamănă mai degrabă cu un lanț trofic în care locuitorii satelor aleg să emigreze către orașele mici, cei din orașele mici către cele mijlocii sau reședință de județ, iar orașele mari către polii regionali, cum e cazul orașelor București, Iași, Constanța, Cluj-Napoca, Timișoara sau Craiova. Evident că migrația poate să aibă loc de la sat către polii regionali sau, în cele mai multe cazuri, către vestul Europei.

La nivel național, valoarea indicelui de îmbătrânire demografică era în anul 1992 de 47,7, ajungându-se în anul 2007 să fie de 93,4, iar în prezent la 120. 

Această dinamică ar trebui să atragă atenția instituțiilor specifice astfel încât să întreprindă acțiuni concrete. Populațiile tinere vor deveni active și vor trebui să susțină, prin sistemul public de pensii, cohortele de populație din deceniile precedente. 

Probabil că una din cele mai mari probleme societale din viitorul apropiat va fi presiunea pusă pe sistemul public de pensii. Adăugând și migrația, una aflată încă la cote mari, nevoia de forță de muncă via imigranți, ajungem la concluzia că variabila demografie este una ce va influența radical politicile publice din România perioadei următoare. 

Citește și cum au evoluat lucrurile în cazul indicelui de dependență demografică în România postcomunistă: Avertismentul demografic continuă: la 100 de persoane active, România are 47 cu vârstă care nu le permite să muncească. Ce arată cifrele?

Urmărește-ne pe Google News
Comentarii (4)

Cojocarvasile   •   08.08.2022, 21:33

Trebuie de lucrat cu minim pe economie,că atunci n-o sa ai nici mașină nici casa și nici familie.

Cojocarvasile   •   08.08.2022, 21:02

Atît timp cît națiunii i se ia 65% din salariu,aceasta este o națiune căreia i se ia energia iar fără energie nu poți face casa ,să crești 2-3 copii . Din 35% nu poți întemeia o familie atat timp cît nu ai nici un copac din tara asta,așa că mai bine ,oamenii pleacă .

misu50   •   05.08.2022, 14:16

Daca si dupa acest studiu INS-ul ne scoate la 19 milioana inseamna ca acolo toti sunt orbi si surdo-muti! Oricum suntem multi care stiam asta...

Vezi toate comentariile (4)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bătaia dintre Anamaria Prodan și Reghe a durat mai mult decât s-a crezut. Filmarea cu camerele de supraveghere, apare și un al patrulea participant la conflict
GSP.RO
Bătaia dintre Anamaria Prodan și Reghe a durat mai mult decât s-a crezut. Filmarea cu camerele de supraveghere, apare și un al patrulea participant la conflict
Camilla L-A PĂRĂSIT pe Charles! SCANDAL URIAŞ în Familia Regală, Regina consoartă nu a mai rezistat
Playtech.ro
Camilla L-A PĂRĂSIT pe Charles! SCANDAL URIAŞ în Familia Regală, Regina consoartă nu a mai rezistat
Bătaia dintre Reghe și Anamaria Prodan, analizată de un profiler FBI: 'Ea nu s-a...'
Viva.ro
Bătaia dintre Reghe și Anamaria Prodan, analizată de un profiler FBI: 'Ea nu s-a...'
Fructul cu care Valeriu a dat lovitura. Are cea mai mare plantație din Europa de Est şi vinde ''ginsengul românesc'' inclusiv la arabi
Observatornews.ro
Fructul cu care Valeriu a dat lovitura. Are cea mai mare plantație din Europa de Est şi vinde ''ginsengul românesc'' inclusiv la arabi
Turcia a făcut anunțul la care nu s-a așteptat nimeni
Știrileprotv.ro
Turcia a făcut anunțul la care nu s-a așteptat nimeni
Ce s-a ales de Ana-Maria Mărgean, fetița cu voce de aur care a câștigat Românii au talent în 2021. A ajuns unde și-a dorit
FANATIK.RO
Ce s-a ales de Ana-Maria Mărgean, fetița cu voce de aur care a câștigat Românii au talent în 2021. A ajuns unde și-a dorit
Toţi au fost în stare de şoc. Ce au găsit nemţii pe un super iaht confiscat de la un oligarh rus, prieten cu Vladimir Putin
Orangesport.ro
Toţi au fost în stare de şoc. Ce au găsit nemţii pe un super iaht confiscat de la un oligarh rus, prieten cu Vladimir Putin
Horoscop 29 septembrie 2022. Berbecii vor simți nevoia să fie mai calmi, mai eleganți și mai delicați în gesturi și în alegerea cuvintelor
HOROSCOP
Horoscop 29 septembrie 2022. Berbecii vor simți nevoia să fie mai calmi, mai eleganți și mai delicați în gesturi și în alegerea cuvintelor
Care este diferența dintre precalificarea creditului ipotecar și preaprobarea?
PUBLICITATE
Care este diferența dintre precalificarea creditului ipotecar și preaprobarea?