Europa de Est în 2030. De ce România nu trebuie să aștepte o „repartiție”, ci să-și obțină singură locul în noua sa configurație regională
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Modernizarea armatei române va da roade abia peste un deceniu, când va constitui un argument de fond în reașezarea raporturilor de forță din interiorul grupului est-european. Avem interesul strategic ca Ucraina să câștige războiul, dar și pe cel de a gestiona relația post-belică cu un vecin pe care nu-l mai putem aborda în logica naționalismelor din anii 30.
Agresiunea Rusiei asupra Ucrainei a produs efecte regionale și globale. Dacă Ucraina cădea în două săptămâni, UE ar fi luat act că Rusia revine ca hegemon în fosta sferă de influență sovietică. Europa de Est ar fi fost gestionată informal pe axa Berlin-Moscova: nu fusese aceasta esența politicii de „condominium”, promovată de Angela Merkel? Iată însă că rezistența ucraineană a produs urmări complet diferite.
Mai întâi, mitul Armatei Roșii – brutală, imensă și de neoprit – a ieșit la pensie. Apoi, a devenit evidentă rațiunea geopolitică a secolului 21: confruntarea dintre democrații și autocrații. Cei care se plângeau că noul mileniu a început confuz și fără direcție se pot liniști. Putem de asemenea trece pe lista schimbărilor extinderea NATO, profilarea Chinei comuniste ca lider al taberei anti-occidentale și a Poloniei ca protagonist al viitoarei Europe de Est.
Despre acest ultim aspect – și anume viitoarea fizionomie a regiunii noastre – aș face o seamă considerații predictive, chit că nimeni nu-i profet, nici în țara lui, nici în general: pur și simplu nu știm din ce e făcut viitorul, așa încât nu putem decât să jonglăm cu ipoteze de lucru și scenarii aproximative. Un lucru e totul cert: războiul din Ucraina, cuplat cu lecțiile pandemiei Covid-19 și strategia UE privitoare la tranziția spre economia post-hidrocarburi constituie laolaltă un formidabil catalizator istoric.
Europa „fondatorilor” (din vechiul imperiu carolingian) pricepe că fostul lagăr socialist nu e doar o nouă piață și o constelație de regimuri democratice fragile, ci o vitală linie de apărare contra Asiei, cu iremediabilul și amenințătorul ei colectivism autoritar. Vreme de trei decenii, după colapsul URSS, vechile state-membre UE ne-au ajutat să ne dezvoltăm, ne-au predat abecedarul statului de drept și ne-au preluat mâna de lucru, găsind în Est și noi piețe dinamice, de la construcții și retail, până la industria auto și cea a bunurilor de lux.
Acum, interesul Vestului e ca Estul să aibă și armate puternice, stabilitate politică și prosperitate bine gestionată, pentru a putea apăra frontiera UE și NATO.
Întrebarea este: se află elitele politice din Vișegrad Plus la înălțimea acestei responsabilități, care le oferă simultan șansa de a dialoga pe picior de egalitate cu bogatele și adesea „arogantele” puteri europene din Vest? Inițiativa celor 3 Mări și formatul București 9 par să dovedească maturizarea grupului est-european. Însă cultura politică naționalistă, neîncrederea în vecini, chestiunea minorităților transfrontaliere și inerția unor fantasme revizioniste n-au dispărut peste noapte.
Dacă Ucraina învinge Rusia – sau mai exact e capabilă să supraviețuiască agresiunii lui Putin ca stat suveran și independent - Varșovia va pilota Kievul spre UE și NATO (așa cum Bucureștiul va prelua Chișinăul în aceeași direcție), fără ca cineva să poată garanta că noua Europă de Est va fi coerentă, solidară și hotărâtă să-și apere interesele comune mai presus de agendele naționale.
Mă număram printre cei care lăudau Polonia și criticau România în chestiunea ucraineană. Văd acum că premierul polonez Mateusz Morawiecki e gata să stopeze ajutorul militar acordat Kievului din pricina problemelor pe care exportul de cereale ucrainene le-a creat fermierilor polonezi. Desigur, e doar o supralicitare diplomatică, menită să crească marja de negociere a Varșoviei. Vedem însă aici și o probă de realism politic dur, care ne poate vindeca de idealizarea „noii Europe de Est”.
Da, prin 2030, vom fi tot est-europeni, dacă nu apare până atunci o metodă de a schimba geografia. Vom avea însă nevoie să fim deopotrivă solidari cu grupul nostru și destul de puternici pentru a ne apăra propriul interes, după ce-l vom fi detaliat pe termen mediu și lung.
Din acest unghi, modernizarea armatei române va da roade abia peste un deceniu, când va constitui un argument de fond în reașezarea raporturilor de forță din interiorul grupului est-european. Avem interesul strategic ca Ucraina să câștige războiul, dar și pe cel de a gestiona relația postbelică cu un vecin pe care nu-l mai putem aborda în logica naționalismelor din anii 30 și care mai are mulți pași de parcurs până să ne devină aliat formal în UE și NATO. Pentru a reamenaja relația bilaterală și a-i da un conținut plauzibil, avem nevoie de un consens politic intern democratic și antiextremist, dar și de veritabili oameni de stat, o specie periclitată, pe care multiplele alegeri de anul viitor nu prea dau semne că o vor revigora.
adistefanel 26.09.2023, 11:47
Intradevar viitorul Romaniei este influentat de oamenii politici pe care ii alegem in fruntea statului!
Codrean 26.09.2023, 17:41
Ucraina este un stat tanar care-si cauta identitatea si depaseste adesea limitele acceptabile. Imi amintesc... Cu multi ani in urma l-am cunoscut pe unul dintre Fratii Valcov, tripleta fotbalistica celebra in interbelic, lipovean originar din Valcov, localitate ajunsa in URSS. Dupa mult timp putuse sa-si viziteze rudele. Si-mi spunea ca rusii lipoveni din zona sunt revoltati pentru ca autoritatile din RSS Ucrana le impun sa invete la scoala in limba ucraineana ! Asta pe timpul URSS ! Asa ca ...
lipanileana 28.09.2023, 00:04
Da așa este viitorul țării noastre este hotărât de oamenii pe care ii alegem in fruntea statului.
cristianserban93 03.10.2023, 18:49
este momentul sa gandim mai bine si sa ne decidem viitorul cu mai multa grija...