În umbra marelui Arthur. Despre emoțiile care ne mișcă în aceste zile la împușcarea unui urs

Comentează
Arhiva foto

Împușcarea ursului Arthur a trezit, în unii dintre noi, tristețe și revoltă. Simbolul animalului care a murit ca să ajungă trofeu de vânătoare, așa cum arată povestea spusă până acum, scoate la iveală repulsia noastră naturală și sănătoasă față de violența gratuită. Dreptate au însă și cei care se întreabă cum a ajuns un animal sălbatic să ocupe prima pagină a ziarelor, în vremuri în care mulți oameni mor pe capete din cauza pandemiei.

În 2015, leul botezat Cecil, care trăia într-un parc național din Zimbabwe, a murit după ce un vânător l-a săgetat. Deși cei mai mulți dintre localnici nu auziseră vreodată despre Cecil, moartea lui a provocat o furtună mediatică la nivel internațional. Printre altele, cercetătorii s-au întrebat: cum se face că uciderea unui animal poate genera mai multă empatie decât a unui om? Și ce anume ne trezește empatia? Nu în ultimul rând, discuția s-a purtat și pe marginea rolului empatiei în astfel de situații - în ce măsură ne putem baza sau nu pe ea?

Atât leul din Zimbabwe, cât și ursul carpatin aveau nume - Cecil și Arthur aveau, astfel, identități, în comparație cu ceilalți membri din speciile lor. Oricât de banal ar putea părea actul de a boteza un animal ne face să ne simțim mai conectați cu el, să îl personalizăm și, odată cu asta, să-i atribuim parte din trăsăturile noastre. Botezul animalului este un soi de declarație de apropiere, un mod de a-i spune că este special pentru noi, mai ales când numirea lui nu are nicio utilitate practică, așa cum este în dresaj, de exemplu.

Or, orice formă de personalizare, orice este identificabil și individualizat ne trezește empatia - este motivul pentru care reacționăm cu mult mai puternic la povești cu un personaj unic decât la cele cu multiple personaje. Unul dintre motivele pentru care moartea unui urs cu o identitate, un urs pe nume Arthur, ne poate mișca mai mult decât o știre despre zeci de oameni uciși într-un război.

Pentru că, așa cum scrie Paul Bloom în volumul „Against Empahy”, empatia - capacitatea de a simți (sau, mai degrabă, de a ne închipui) ceea ce simte celălalt - suferă de “miopie”. Altfel spus, empatia are limite și, de regulă, nu se distribuie în mod egal - vom empatiza adesea cu un individ, putând rămâne indiferenți la suferințele unei mulțimi. Iar asta, pentru Paul Bloom, este o mare problemă.

Pe de altă parte, ceea ce Bloom nu evidențiază la fel de mult este că, în unele cazuri, empatia poate genera schimbări profunde în bine.

Este adevărat că, până la moartea leului Cecil, numeroși alți lei au fost uciși fără ca cineva să se agite prea mult, iar problemele speciei erau aceleași. Dar, pentru că un eveniment individual care a generat un val de empatie a fost recunoscut drept reprezentativ pentru un fenomen care se petrecea departe de atenția lumii, el a declanșat un amplu șir de discuții despre utilitatea și sensul vânătorii în ziua de azi, precum și despre măsurile de conservare a speciilor aflate în pericol.

Emoțiile generate de o singură poveste schimbă adesea legi, mentalități, guverne - pentru că, identificându-ne cu un singur personaj, ajungem să înțelegem dilemele unei colectivități.

Un faimos proverb african spune că: „Până când leul nu va învăța să scrie, orice poveste va preaslăvi vânătorul”.

Din ce în ce mai mult, în zilele noastre, se aud voci nemaiauzite până acum - voci ale minorităților, voci ale oamenilor obișnuiți, ale celor neobișnuiți până acum cu lumina reflectoarelor. Iar toate aceste voci cer schimbare și, pentru a o obține, se bazează pe empatie - pentru că, deocamdată, în lumea noastră imperfectă, ea pare măsura după care se judecă lucrurile. Pare că, pentru a câștiga un drept, pentru a schimba o mentalitate, pentru a mișca lucrurile, oamenii trebuie să îi facă pe semenii lor să simtă ceea ce au simțit ori simt și ei.

Ceea ce Bloom spune în cartea lui este însă că aceeași empatie care ne determină să ne pese de o cauză ne poate întuneca și rațiunea ori poate conduce la acte de cruzime, din pricina acelorași emoții. Este unul dintre motivele pentru care, crede Bloom, empatia nu ar trebui să fie un ghid moral, ci ceea ce el numește compasiune rațională - un fel mai detașat de a privi și înțelege lumea, de a lua decizii având la bază o motivație bună, însă nu și suferința provocată de empatie.

În teorie, compasiunea rațională ar trebui să fie rațiune însoțită de un „kick”, de o pornire de afecțiune și de grijă. În realitate, însă, chiar autorul recunoaște că, uneori, compasiunea nu-și face treaba - chiar acea calitate detașată a ei face ca motivația pentru schimbare să nu fie la fel de puternică.

Empatia față de un urs împușcat - fie de un prinț, fie de un om obișnuit - numit sau nu, cel mai mare din Europa sau nu, ar putea fi deocamdată cel mai puternic combustibil pentru motivația de a schimba o parte din regulile lumii în care trăim.

Dar ea este și va fi întotdeauna imperfectă. Pentru că - și studiile o arată - tindem să empatizăm cu extremele, cu victimele perfecte. Bunăoară, dintre persoanele infectate cu HIV, empatizăm mai degrabă cu cele infectate la naștere decât cu cele infectate prin contact sexual.

Empatia va fi adesea limitată - nimeni nu poate suferi tot timpul pentru toată lumea, iar asta este cât se poate de normal, cât se poate de firesc. Empatia direcționată spre cauza animalelor care mor pe nedrept nu e cu nimic mai prejos decât cea față de victimele violenței domestice sau față de victimele războaielor.

Empatia va ține adesea partea cuiva - putem empatiza cu victima, dar nu și cu agresorul, chiar dacă, de pildă, și acolo se ascunde o poveste tristă sau agresorul a fost, la rândul lui, o victimă.

Poate că, de fapt, ceea ce povestea ursului nostru ne arată este că avem nevoie de o empatie filtrată rațional - o empatie care să își cunoască atât forța, cât și limitele, acele “blind spots” - puncte oarbe - pe care atât de greu le vedem la noi înșine.

O empatie care, recunoscându-și propriile prejudecăți, admite că dincolo de ea există și alte cauze nobile, și alte povești care așteaptă să li se împrumute un nume ca să ajungă pe prima pagină a ziarelor. O empatie înțelegătoare și cu ea însăși.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
MONDEN
Cătălin Măruță prezintă emisiunea „Furnicuțele” la Antena 1 | Foto: captură YouTube
10:53
Cine a câștigat lupta dintre Cătălin Măruță și PRO TV. Câți români s-au uitat la „Frunicuțele” pe Antena 1
Radu Mazăre Jr despre Andreea Popescu
10:30
S-a aflat ce relație este între Radu Mazăre jr și Andreea Popescu, după ce au apărut împreună în Mamaia: „Mi-a spus că e OK”
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
11:01
Mirela Retegan reacționează după ce Cheloo i-a spus fiicei sale la Asia Express: „Te bat de față cu mama ta”
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
10:59
Nu cumpărați niciodată aceste ouă! Un semn de pe ambalaj ar trebui să vă avertizeze imediat
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
 Morman de gogonele murate
10:08
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!