În vânătoarea după oamenii săraci care „ar profita” de ajutoarele sociale, Turcan și Bolojan nu văd familiile care își culcă copiii flămânzi

Nu există nicio campanie de identificare a lor și nici de a găsi o soluție pentru a ajunge la toți sau de a vedea ce piedici sunt în acest sens. Desigur, niciunul dintre partidele politice nu explică măcar dacă valoarea actuală a ajutorului dat de stat este suficientă pentru a-i scoate pe oameni din starea de vulnerabilitate.

Avem, în schimb, o campanie condusă de ministrul muncii și protecției sociale, Raluca Turcan, prin care verifică dosarele beneficiarilor de ajutor social pentru a identifica posibile fraude. Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor, a început, în paralel, o campanie de verificare a executării planurilor de lucrări locale și a orelor de muncă în folosul comunității efectuate de beneficiarii de ajutor social.

Am explicat unde greșesc cei doi politicieni și care este realitatea prezentată de datele oficiale aici și aici. Ambii însă susțin că fac aceste eforturi pentru a veni în sprijinul celor care au nevoie cu adevărat de sprijin. Însă ce înseamnă acest lucru?

O familie cu trei copii: părinții n-au terminat opt clase, tatăl muncește cu ziua pe șantier, mama are grijă de copii

De aproape șase ani lucrez într-un proiect social și educațional care are scopul de a sprijini copiii defavorizați să aibă o șansă mai bună la o educație de calitate și, ulterior, la o viață mai bună decât au acum. De peste patru ani fac cercetare în domeniile social, educațional și ocupare/muncă, mergând în mai multe comunități defavorizate din țară, din Tulcea și Constanța până în Cluj și Baia Mare.

Recomandări

Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”

Am făcut sute de interviuri cu oameni aflați în situații de vulnerabilitate și cunosc bine câteva zeci de familii defavorizate, inclusiv beneficiari de ajutor social. Scriu plecând de la realitatea din teren și cunosc bine cadrul legal și ce ne spun datele statistice oficiale.

Să luăm cazul unei familii care locuiește la sat: un cuplu, necăsătorit, cu trei copii (3 ani, 12 ani și 16 ani). El lucrează cu ziua, pe șantier, fără contract de muncă. Atunci când prinde. Periodic, mai pleacă și în străinătate, câte 2-3 luni.

Locuiesc într-o casă improvizată, care nu e încă racordată la curent electric sau alte utilități. Toți banii munciți în străinătate merg în clădire: izolat, extins, să aibă fata mai mare camera ei, făcut acoperișul, poate și o baie. Trage tare și pentru miile de lei necesare pentru branșarea la rețeaua electrică. Ce muncește în țară se duce pe haine, rechizite, mâncare. Ea îngrijește copilul cel mic și face treburi gospodărești. Niciunul dintre părinți nu are asigurare de sănătate.

Ar trebui să primească această familie ajutor social? Ar trebui să primească măcar mama, pentru ea și pentru cei trei copii? El nu are decât 6 clase terminate, nu îl angajează nimeni, doar pe șantier, fără contract de muncă.

Recomandări

Mircea Geoană, când ocupa funcția de ministru de externe, l-a angajat pe Călin Georgescu drept consilier personal

Munca grea îl macină fizic, nu are asigurare de sănătate, deci nu poate merge la control medical. La un moment dat, îi va ceda corpul, cel mai probabil va avea probleme la coloană, ceea ce îi va reduce din capacitatea de muncă, fapt ce-l va face și mai puțin angajabil cu contract de muncă. Vor merita atunci el și familia lui ajutor social? Va trebui să muncească pentru acel ajutor, chiar dacă nu are capacitate deplină?

Să presupunem că în această situație rămâne el acasă. Cine va angaja o femeie fără experiență, la 35-40 de ani, cu 6-7 clase terminate? Cel mult, va găsi de lucru în curățenie, unde va primi salariul minim. 

O familie din cinci persoane nu poate, în nicio înțelegere a unei vieți decente, trăi dintr-un salariu minim – 1.386 de lei și trei alocații ale copiilor – 214 lei fiecare, începând cu luna aceasta, adică încă 642 de lei. În total, puțin peste 2.000 de lei, adică 400 de lei pe lună de persoană, mai puțin de 15 lei de persoană pe zi. 

Cum poate trăi decent un om cu 11 lei pe zi?

Ce se întâmplă dacă, să presupunem, bărbatul este abuziv și violent cu partenera sa? Ce sprijin îi acordă statul victimei și copiilor săi? Să presupunem că totuși acesta pleacă, îi părăsește. Ar trebui ca această femeie să primească ajutor social? O trimitem la muncă? Chiar și acum, în pandemie, când copiii nu pot merge la grădiniță sau la școală?

Recomandări

Mulțumim, Klaus! Aroganța, lăcomia și servilismul au produs, în mod uimitor, speranță

Cumulat, o persoană în această situație ar putea primi 1.321 de lei (venit minim garantat, alocație pentru susținerea familiei și alocația de stat). Adică 44 de lei pe zi, pentru un adult și 3 persoane. 11 lei de persoană. E suficient?

Apoi, ajutorul acesta îl va primi, în cel mai fericit caz, la o lună de când depune cererea, presupunând că are la îndemână actele sale și ale copiilor și că se mișcă totul rapid, fără alte probleme. În luna dintre cerere și plată nu va avea niciun venit și, realist vorbind, nicio soluție prin care să poată câștiga venituri din vreo activitate, fiind singură cu copiii.

Zecile de mii de familii care trăiesc în case improvizate, în zone marginalizate, unde sunt mii de persoane fără acte de identitate, merită vreun ajutor din partea statului? Cât ar trebui să fie acesta?

Similar, persoanele fără adăpost nu pot accesa venitul minim garantat sau orice alt ajutor. Nu au cum, pentru că nu au buletin. Face ministrul Turcan vreo anchetă sau campanie în acest sens? Nu mai zic că nu au asigurare de sănătate, deci singurul lor acces la îngrijire medicală sunt serviciile de urgență.

Un bărbat bolnav, de 58 de ani, și o femeie de 64 de ani care toată viața a muncit fără contract

Un bărbat de 58 de ani, rămas singur, cu multiple probleme de sănătate, care nu au fost diagnosticate pentru că nu a avut niciodată asigurare de sănătate, ar trebui să fie eligibil pentru ajutor social? Îl mai trimitem la muncă?

Dar o femeie peste 64 de ani, care nu a lucrat cu contract de muncă în viața ei, deci nu are vechimea necesară pentru a primi pensie de orice fel, ar trebui să fie eligibilă pentru ajutor social? Ar putea trăi aceste persoane cu câte 142 de lei pe lună?

Nu i-am auzit nici pe Turcan, nici pe Bolojan vorbind despre cum facem să creștem calitatea vieții pentru toți oamenii, în special pentru cei în stare de vulnerabilitate. Sau cum facem să aducem mai multe locuri de muncă, mai bine plătite, aproape de comunități defavorizate, nu tot la zeci de kilometri de ei. Sau dacă ar trebui să schimbăm legislația pentru a permite cumularea ajutoarelor sociale cu veniturile din salarii astfel încât să ajungem la un prag decent pentru traiul de zi cu zi.

Salariul minim este de 5 ori mai mic decât banii de care are nevoie o familie pentru a trăi decent

De fapt, nici nu discutăm despre ce înseamnă un trai decent, deși avem o lege care obligă autoritățile să ia în calcul costul coșului minim pentru un trai decent. 

Salariul minim net este de peste cinci ori mai mic decât valoarea coșului minim (7.278 de lei, valoare actualizată în noiembrie 2020)  pentru o familie formată din doi adulți și doi copii. Valoarea actuală a salariului minim – 1.386 de lei net – acoperă doar jumătate din necesarul unui adult singur pentru a trăi decent – 2.818 lei.

Două salarii minime, împreună cu două alocații de stat ajung la doar 3.200 de lei, doar 44% din necesar. Niciun partid nu are un plan concret cum vom crește nivelul de salarizare în România pentru a atinge valorile necesare asigurării unui trai decent oricui muncește un program normal de lucru în următorii 5, 10 sau 100 de ani.

Vrem să pătrundă mai mulți oameni pe piața muncii? Să asigurăm creșe la fiecare trei-patru străzi, cu program prelungit, pentru a permite ambilor părinți să plece de acasă. Grădinițe și școli cu program prelungit.

Programul național „Niciun copil flămând în România”

Toate partidele politice au promis un program național tip „o masă caldă la școală”. În prima zi când a fost convocat Parlamentul, dacă bunăstarea copiilor ar fi fost o prioritate pentru ei, toate partidele ar fi putut să se unească în susținerea unei legi prin care să asigure bugetul pentru un program de hrană caldă în toate școlile și grădinițele, pentru toți copiii. 

I-ar fi putut spune Programul național „Niciun copil flămând în România”. Mâine ar putea să facă asta coaliția aflată la guvernare. Costul îl pot estima din proiectul care a rămas de patru ani la stadiul de pilot. Ar fi un pas în față dacă l-ar implementa chiar și etapizat, începând cu copiii din mediul rural și din orașele mici, plus comunitățile marginalizate din municipii.

Turcan, ca ministru al muncii și protecției sociale, ar trebui să conducă negocierile în Guvern și în Parlament pentru susținerea unui asemenea proiect. Bolojan, ca președinte de consiliu județean, ar putea da un exemplu pentru ceilalți și să facă un asemenea program în județul Bihor.

Realizează oare că sunt mult mai mulți cei care au nevoie cu adevărat decât cei care primesc acum beneficiul? Înțeleg ce înseamnă să muncești full-time și să ai, cu tot cu alocații, mai puțin de 15 lei de persoană pe zi? S-or fi gândit vreodată la cum te-ai simți dacă ai ști că în fiecare seară copilul tău merge flămând la culcare?

Sau cum o fi să scapi din pumnii fostului partener, dar să nu știi cu ce vei încălzi camera unde stai cu cei trei copii, să nu știi cu ce o să cumperi mâncare mâine și pentru cel puțin o lună, când speri să vină ajutorul, adică mai puțin de 50 de lei pe zi pentru tine și cei trei copii? 

Ce putem spune despre acești politicieni care sunt mai degrabă preocupați de vânarea celor care se presupune, fără dovezi clare, că ar trișa statul de 142 de lei pe lună decât de problemele acestea? Ce spune despre prioritățile lor, când găsesc bani și oameni pentru a face comisii pentru a verifica iar și iar cât de riguros sunt respectate obligațiile celor care primesc aceste sume mult prea mici, dar nu fac niciun efort real pentru a asigura o masă caldă fiecărui copil, în țara în care unu din trei copii este expus riscului de sărăcie, iar 150.000 de copii merg la culcare flămânzi?

Și ce spune despre noi, ca societate, că nu avem niciun partid politic în Parlament care să-și însușească cu adevărat o viziune și un program politic care să-i scoată din sărăcie și din vulnerabilitate pe toți copiii, dacă nu chiar pe toți oamenii?

Foto: Marian Iliescu

Urmărește-ne pe Google News