Inteligența artificială dezvoltă inteligența naturală. De ce e cazul să-i acordăm tot mai multă atenție
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Ni se pare că ne-am prostit ca societate, că am involuat intelectual și că nu avem nimic de spus: elitele puterilor apusene gândesc și pentru noi, așa că nu ne rămâne decât să le parazităm pe tăcute sau să ne exportăm în continuare creierele, pentru că „aici” nu prea mai e nimic de făcut. De ce am discuta despre inteligența artificială, câtă vreme ne cam lipsește cea naturală?
Regretatul academician Solomon Marcus și-a dedicat ultima parte a vieții sale de strălucit savant mai multor teme importante. Printre ele s-a numărat și ambiția de a demonstra că vechiul clivaj dintre științele tari și cele umaniste nu mai este pertinent. Ilustrul părinte al poeticii matematice se străduia să-și convingă cititorii că omul unei societăți a cunoașterii trebuie să domine – fie ca diletant superior, fie ca expert deschis la minte – ambele registre. Opoziția dintre mentalitatea științific pozitivă și cea „literară” (în sensul cel mai larg al cuvântului) a dominat (poate sub o durabilă influență franceză) cultura română modernă, însă permanentizarea ei riscă să ne mențină într-o zonă periferică, la limita irelevanței.
Cred că polivalentul Solomon Marcus avea fundamental dreptate și că reluarea „agendei” sale reprezintă un imperativ al noilor generații, fie acestea ocupate cu mereu invocata „reformă a Educației” (naționale) sau cu trasarea unui orizont conceptual menit să ne sincronizeze (altfel decât prin inerțialul nostru mimetism superficial) cu piața occidentală a ideilor.
În această zonă e de găsit, printre altele, urgența de a introduce în conversația academică și civică subiectul inteligenței artificiale (IA). Ne-am obișnuit - de secole - să reducem (aproape) totul la bășcălie și la hazul de necaz. Asta ne face „pudici” față de discuțiile serioase, monopolizate de specialiști reali sau autoproclamați și chipurile inaccesibile publicului mediu.
Ni se pare că ne-am prostit ca societate, că am involuat intelectual și că nu avem nimic de spus: elitele puterilor apusene gândesc și pentru noi, așa că nu ne rămâne decât să le parazităm pe tăcute sau să ne exportăm în continuare creierele, pentru că „aici” nu prea mai e nimic de făcut. De ce am discuta despre inteligența artificială, câtă vreme ne cam lipsește cea naturală?
Listarea la bursa din New York a companiei UiPath – primul „unicorn” fondat de un român – a contribuit, cât de cât, la surmontarea acestui defetism paralizant. UiPath produce softuri de automatizare și robotizare a sarcinilor repetitive din toate domeniile economice. Sper că povestea acestui succes va inspira următoarele guverne, orice compoziție ar avea, și va apropia subiectul de mass-media.
De fapt, IA se conturează ca principal factor de modelare geopolitică a secolului 21 și tocmai din acest motiv bătălia între cei care o pot dezvolta va avea un impact nemijlocit în „meciul” dintre SUA, UE, China și Rusia. Pentru moment, Occidentul își păstrează inițiativa. Computerele s-au născut în mintea lui Alan Turing, primul care a invocat IA, într-un articol din 1951. Din 1956 – când are loc faimoasa conferință de la Dartmouth – americanii devin vioara întâi, tocmai pentru a trece peste șocul produs de sovietici prin lansarea pe orbită a navetei Sputnik (1956). Din acel moment, Pentagonul a alocat bugete considerabile, care au permis progrese spectaculoase în domeniul algoritmilor, roboticii și teoriei jocurilor. Informatica s-a maturizat în mediile strategice, din teama față de eventuala supremație sovietică.
Lansarea, în anii ’80, a computerelor personale n-ar fi antrenat efecte revoluționare globale dacă DARPA (Defence Advanced Research Projects Agency) nu ar fi produs, încă din 1958, așa-numitul ARPANET, care permitea comunicarea descentralizată – fără cartier general – în cazul unui atac nuclear. Word Wide Web s-a născut din această matrice militară, trecând de la 16 milioane de utilizatori (care puteau accesa, în 1996, circa 100.000 de site-uri) la 60% din populația lumii aflată acum online. În ultimele două decenii, giganții digitali investesc direct în cercetarea IA.
După Yan Le Cun (profesor de IA la Collège de France), trei evenimente (din 2011-2012) au schimbat totul: 1. Așa- numitele „unități de procesare grafică” – în stare să execute peste 1000 de miliarde de operații pe secundă – au ajuns să coste sub 1000 de euro bucata. 2. Experimentele Google, Microsoft și IBM au demonstrat că rețelele profunde pot înjumătăți marja de eroare a sistemelor de recunoaștere vocală. 3. Grație rețelelor convolutive, s-au stabilit noi recorduri de recunoaștere a imaginii. Am intrat deja într-o spirală vertiginoasă, doldora de potențial uluitor.
De vreme ce lumea noastră fizică este deja saturată cu aplicații ale inteligenței artificiale și se transformă într-o gigantică rețea de date, n-ar strica să-i acordăm un loc mai amplu în programele școlare și dezbaterile curente, chiar dacă asta riscă să erodeze imperceptibil audiența manelelor și entuziasmul firesc față de cugetările lui Nuțu Cămătaru.
Foto: 123rf.com
