Klaus Iohannis, acest mare cinic care ne conduce
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
La numai două ore de mers cu avionul față de România, Italia arată lumii întregi că este o țară în colaps din cauza pandemiei de coronavirus. Chiar și în aceste momente care cer maximă responsabilitate, clasa politică de la București joacă o parodie sinistră a intereselor personale politice.
Israel, o țară născută din conflicte, o țară călită în lupta cu amenințări reale ale terorismului islamic, anunță măsuri drastice de carantină pentru toți cetățenii care le intră în țară ca să-și protejeze propriii cetățeni.
Statele Unite suspendă zborurile între ele și statele UE, Spania impune carantină pentru patru localități, toți liderii lumii iau măsuri drastice pentru diminuarea efectelor catastrofale ale pandemiei.
În acest context, tot ce poate președintele României este să recite mecanic de pe o foaie de hârtie un discurs de „liniștire” pentru români, în aceeași zi în care liberalul desemnat chiar el să mimeze că va forma guvernul anunță că și-a depus mandatul.
Cum se poate, ca lider, să îți dorești cu atâta ardoare puterea absolută în stat și să nu te poți conecta niciodată emoțional cu poporul pe care vrei să îl conduci?
Efectele economice ale pandemiei de coronavirus nu pot fi estimate încă, dar este cert că diaspora românească care muncește în Italia, Spania și alte țări UE va fi grav afectată financiar. Într-o lună-două, cel târziu, vom vorbi de afaceri ale românilor intrate în faliment, pierderi de locuri de muncă, șomaj, întoarceri în țară, luptă pentru supraviețuire și multă deznădejde. Nimeni nu știe la ora actuală cât va dura această criză globală, iar în acest context, jocul sinistru al anticipatelor care nu se mai termină devine un abuz asupra cetățenilor țării.
Ca principiu, nu poți declanșa o procedură parlamentară care să ducă la anticipate pentru că pe un actor politic îl avantajează electoral o anumită perioadă de timp. Bun: Klaus Iohannis a câștigat alegerile prezidențiale și, prin efect de domino, simpatia electorală de care beneficiază el pentru moment s-a dus, mimetic, și spre PNL.
Dar este acesta un argument valid pentru a ține țara în instabilitate guvernamentală jumătate de an, ca să prindă partidul un scor electoral mai bun? Ce anume îi împiedică pe liberali să conducă guvernul până la alegerile la termen?
Toate scenariile politice, ipotezele și variantele de lucru pentru ducerea la împlinire a acestui plan politic au fost pierdere de timp. Nu poți credita un plan cu probleme etice reale încă din fașă.
Memoria politică în România este una de scurtă durată, totuși, dacă vă amintiți mandatele lui Traian Băsescu, principala critică adusă președintelui jucător a fost că nu era un președinte neutru, mediator pentru toate partidele politice și favoriza pe față PDL. Același lucru îl face și președintele Iohannis fără nicio perdea cu actualul PNL, însă în noua paradigmă, această critică nu mai există în spațiul public.
Cu ce drept s-a implicat atât de mult președintele țării în declanșarea anticipatelor, asta era problema lui urgentă?
Procedura de numire a procurorilor în funcțiile de conducere tocmai s-a terminat, iar decretele de numire pentru procurorii preferați ai serviciilor secrete au fost semnate mecanic. Acest lucru poate fi interpretat drept încă un semn care legitimează un curent din sistemul judiciar, potrivit căruia Iohannis „a subcontractat justiția” altor actori sau grupuri de interese din stat.
Nu te interesează justiția la modul real, nu te interesează riscurile și problemele românilor. Apare, însă, întrebarea: în afară calculelor politice machiavelice pentru obținerea puterii absolute în stat, pe Klaus Iohannis îl mai interesează ceva?
