Lăsați actele și denumirile politice! Cum și când vom fi cu adevărat uniți cu Republica Moldova
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
În acest moment, atât România, cât și Republica Moldova ar face un pas imens în colaborarea lor unitară, dacă ar fi cuplate la o nouă infrastructură. Pentru asta e nevoie de o cale ferată nouă, pe același ecartament, care să unească Chișinău-Iași-București și o autostradă Chișinău-Iași-București. Pentru că, dincolo de uniri simbolice, adică de vorbe, e nevoie de mult mai mult.
Cuprins:
Săptămânile acestea mi le-am petrecut între Iași și Chișinău: ambele orașe îmi sunt dragi și cunoscute, pentru că am locuit în ele mai bine de câte șase ani. La Iași am participat la un program Erasmus - „Liminal Spaces of Living”, organizat de Facultatea de Arhitectură G.M. Cantacuzino alături de Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi. La discuțiile despre experiența orașelor noastre au participat specialiști din multe universități românești și occidentale. Eu am povestit din experiența mea și însemnările timp de 30 de ani asupra evoluției orașului Chișinău. După o săptămână, am mers la Chișinău și am lucrat pe documentare cu studenți și jurnaliști în cadrul unui program al Școlii de Jurnalism.
„Designul administrativ”: de la maioneză la muștar
Când m-am mutat în anii ’90 din Chișinău la Iași, m-am confruntat cu o mulțime de diferențe, dar care nu țineau neapărat de limbă, cultură, religie, etnie etc. Ci de cu totul altceva. Mult mai târziu mi-am dat seama și am studiat tot mai atent acestea diferențieri care țin mai degrabă de „istoria materială” a indivizilor și grupurilor. Am studiat ceva timp toate aceste diferențieri ce țin de consum, administrație, infrastructură, materie, spațiu locativ, oraș.
Mereu susțin că uneori „designul administrativ”, materia și infrastructura în care locuim pot fi mult mai formative și marcante decât chiar limba și cultura. Da, e și parte a culturii, dar de o cu totul altă manieră. Ceea ce numesc eu „design administrativ” ține de un întreg aparat administrativ, legal, organizatoric, relațional și infrastructural care reglementează și organizează viața cetățenilor.
Eu mereu spun că pot deosebi dacă sunt dincoace sau dincolo de Prut, fiind legat la ochi și fără să aud nimic: am alte tipuri de indicii care țin de felul cum sunt marcate fostul imperiu țarist și URSS. Imperiile marchează administrativ lucrurile fundamentale. Și asta nu doar cel rus, ci și cel habsburgic, britanic sau otoman.
Uneori cu prietenii mei glumesc că pot defini în câteva minute fără să am acces la văz și auz dacă mă aflu într-un magazin din Iași sau în unul din Chișinău: prin felul cum este prezent muștarul versus maioneză. De ce? La o distanță de 5 km, indiferent de etnie și religie, un magazin este dominat de muștar și altul de maioneză cu condiția să treacă printre ele hotarul imperiului.
Mituri urbane
Îmi mai place să dau ca exemple diferite mituri urbane care au uneori o capacitate de sinteză imensă și o putere de explicitare esențială.
Umblând mult prin fostul spațiu sovietic, am constatat că toate clădirile administrative, mai ales cele legate de putere, de decizii, au un design comun. M-a impresionat întotdeauna prezența bradului siberian argintiu: în orice raion, capitală de republică baltică, caucaziană sau asiatică. Acolo și peisajul e politic - așa lucrează imperiile.
Am căutat genealogii, istorii și cum s-au luat decizii. Dincolo de teorie și istorie există mitul urban, care sintetizează tot: designul puterii lui Stalin. Se spune că în epoca stalinistă s-a decis plantarea peste tot a acestor brazi siberieni, care - dincolo de sobrietate, statutul impunător, rezistent și veșnicul lor verde pe tot parcursul anului fără a face mult gunoi prin lipsa frunzelor - produc un alt tip de efect. De fiecare dată când șeful de partid, de minister sau altă persoană importantă care ia decizii privește pe geam vede bradul siberian și înțelege că Siberia e la doi metri de el, e la un pas de decizia care o ia. Privește pe geam, vede bradul siberian și înțelege: Siberia te mănâncă dacă iei o decizie împotriva puterii.
Cu alte cuvinte este un „design administrativ” care impune teamă, frică, supunere și loialitate. Asta se transmite și cetățenilor. Și asta formatează minți și comportamente.
De ce trebuie să mergem spre Est cu trenul?
Susțin mereu pentru cei care vor să înțeleagă mai bine aceste forme de a marca diferențe și ce anume le produce să meargă în Est, în Republica Moldova, nu cu avionul sau mașina, ci cu trenul. Pentru că este o experiență unică și care te ajută de o manieră radicală să înțelegi diferențele, să înțelegi matricea și standardele imperiului.
România și întreaga UE merg pe un ecartament numit tradițional „ecartament normal”. Ecartamentul normal (sau ecartamentul Stephenson, denumit după George Stephenson - ecartamentul internațional și ecartamentul standard) este forma cea mai folosită la nivel mondial de ecartament, acesta fiind de 1.435 mm. Ecartamentul din imperiu, din fosta URSS, este pe alte dimensiuni: este mai lat, adică de 1.524 mm.
Și aici intervine procesul: toate trenurile care ies și intră în fostul spațiu sovietic trec printr-un amplu proces de schimbare a boghiurilor - „schimbare a roților”. Procesul este fascinant și durează spre două ore. În gara din Ungheni - care e gândită să impresioneze, că e gara-imagine de intrare în imperiu - o amplă mașinărie și infrastructură preia trenul, îl dezmembrează și cu niște aparate imense tip cric sunt ridicate vagoanele care cântăresc zeci de tone. Vagoanele sunt suspendate undeva sus cu tot cu călători, roțile sunt schimbate și trase cu diverse frânghii metalice. O mână de muncitori manevrează toată această procedură halucinantă, care este de tip retro-industrial. Toată procedura aceasta amintește de filmele Transformers.
Aici, această diferență de „design instituțional”, infrastructural e atât de puternică - radicală aș spune - că ai impresia că totul vrea să-ți spună: ieșim dintr-o lume și intrăm în altă lume radical diferită. Ai sentimentul că-ți schimbă nu doar ecartamentul, roțile, ci și creierii, simțurile. Totul trece pe alte măsuri, standarde, calapoade. Toată ființa ta se transformă odată cu acel tren. Cumva simbolic, dar radical, are loc ceea ce eu numesc diferența dată de designul administrativ, instituțional și infrastructural care e format și construit radical diferit.
Ce e de făcut? Avem o șansă istorică
Cum spuneam în ultimele mele texte de la Libertatea (aici și aici), războiul a schimbat esențial totul. Chiar aș afirma ceva mai tranșant: războiul ar putea duce la o schimbare a spațiului estic chiar mai radical și mai rapid decât destrămarea URSS. Căderea URSS a dus la dispariția unui construct statal complex, a unui regim și a unui tip de economie și la apariția unor state care mimau alte modele.
Războiul însă distruge unitatea culturală, materială și designul administrativ unic, infrastructura și vechile relații. Doar războiul a reușit să spargă unitatea moștenită din spațiul sovietic. Ruptura infrastructurală pare azi mai importantă ca niciodată: rețele vechi de căi ferate, infrastructuri, drumuri, vechi relații, unitatea culturală și mediatică s-au fărâmițat.
Când vom fi cu adevărat uniți
În acest moment, atât România, cât și Republica Moldova ar face un pas imens în colaborarea lor unitară dacă ar fi cuplate la o nouă infrastructură. Pentru asta e nevoie de o cale ferată nouă, pe același ecartament, care să unească Chișinău-Iași-București și o autostradă Chișinău-Iași-București: când între București și Chișinău vor exista un tren care face 4 ore și o autostradă, unirea e ca și făcută, dincolo de partea juridică. Unirea etnicistă de secol XIX nu mai e de interes, oamenii vor confort și viață mai ușoară.
Dacă și vămile ar fi gândite să spargă blocajul timpului (timpi de ședere până în 30 de minute), iar pentru asta sunt multe soluții, atunci afectele schimbării și recuplării la un alt spațiu sunt ca și făcute. RM e acum decuplată de la vechiul spațiu țarist și sovietic. Acum poate fi cuplată cu resurse puține și cu viteză mare, cu efecte pe lungă durată. Visul de secol XIX pe variantă colonială sau etnic administrativă trebuie depășit. Oamenii au nevoie de condiții de viață decente, mai bune, mai comode - de o infrastructură care să le ușureze și să le îmbunătățească viața. Iar apariția acestei infrastructuri ar schimba totul radical.
Mai există axa Iași-Chișinău: dezvoltarea unei infrastructuri care va uni rapid legătura Chișinău-Iași (sunt la o distanță de 120 km) ar putea produce cel mai important pol de dezvoltare din regiune și din România în noul context al războiului și după război. Iașiul are cu împrejurimile 500.000 - Chișinăul, spre un milion, plus criza din Ucraina și tot sudul Ucrainei, iar Odessa poate deveni dependentă de această axă. Dacă gândești ceva mai mult și cuplezi cu Suceava-Cernăuți până spre Lvov, asta începe să amintească de ceva ce istoria a cunoscut, dar am uitat - o linie veche comercială. În contextul războiului avem o mulțime de noi oportunități, însă puțină lume la putere care gândește. Dar la acest capitol voi reveni într-o discuție cu specialiști.
Căci în câțiva ani, războiul se va termina - sperăm cât mai curând: depinde dacă vom fi pregătiți. Iar infrastructura în sensul ei larg este cheia reușitei.
Foto: gov.md/ro
durban22 22.10.2023, 11:43
Vorbele astea sant exact ca apa de ploaie ;de fapt moldovenii nu vor sa se uneasca cu ROMANIA , INSA LE PLACE SA FIE AJUTATI DE ACEASTA !!.
Aura1 22.10.2023, 13:50
Da, nu cred că este cazul, dar când vor fi fonduri suficiente, cu siguranță se vor moderniza... până atunci, e bine așa cum este...
valihaita 22.10.2023, 13:52
Moldova vrea sa fie stat independent si sa primeasca ajutoare de la Romania..
lipanileana 22.10.2023, 14:48
Da la moldoveni le place sa fie ajutați dar nu vor să unească cu România .
laurlaur2180 22.10.2023, 15:59
Nu cred ca ne vom mai uni vreodată. Sunt prea multe interese politice la mijloc.