Liderul Majlis, Mohammad Bagher Ghalibaf - amenințări, în ecuație: ΔO_BSOH > 0 ⇒ f(f(O)) > f(O)

 2 comentarii
O hartă în care se văd navele care traversează Golful Persic și Strâmtoarea Ormuz

„Așa cum a spus Bibi Netanyahu, noi suntem fratele mai mare, iar ei sunt fratele mai mic”, a afirmat foarte recent Donald J. Trump, încât îți vine să întrebi: părinții voștri știu cum vă jucați voi prin cartier? Ca în viață, cel mai mic, Bibișor, e și cel mai afurisit.

La Islamabad a avut loc întâlnirea bilaterală (la cel mai înalt nivel din 1979, de la Revoluția Islamică încoace) între reprezentanții Statele Unite și Iranului. O întâlnire față către față, de o parte a mesei vicepreședintele J.D. Vance, cu Witkoff și Kushner prin preajmă, de cealaltă - președintele Majlis (Parlamentului iranian), Mohammad Bagher Ghalibaf, cu Abbas Araghchi, șeful diplomației, alături. (Iranul a deplasat în capitala Pakistanului zeci de așa-numiți experți, dovadă a neîncrederii ce domnește la vârful dictaturii militare din Tehran, în lipsa unui Lider/Ghid Suprem). Cum se obișnuiește, fiecare dintre delegații a primit un mandat clar, dar contactele cu țara, de pildă al lui Vance cu Trump, au rămas deschise, în cazul în care ar fi intervenit situații sau informații de natură să schimbe datele problemelor.

Prin urmare, s-au purtat negocieri bilaterale, nu trilaterale, interesele Israelului fiind reprezentate de SUA. Nu era cazul insinuării unui terț, intermediar sau colateral. Și, totuși, fratele mai mic, Bibișor, nu s-a abținut ca în timpul dezbaterilor să ia legătura cu vicepreședintele J.D. Vance. Așa cum presupun, această intervenție a făcut ca discuțiile să patineze în gol, în găsirea unei soluții la problema Libanului, vecinul Israelului în care premierul de la Ierusalim mai are nevoie de timp pentru a desăvârși dezastrul (re)început sub paravanul războiului cu Iranul.

O piatră de care s-au poticnit discuțiile de la Islamabad a fost și chestiunea nucleară. Deși nu cred că delegația iraniană a declarat altceva decât tot spune de prin anii ’50 ai secolului trecut, când - sub egida inițiativei „Atomi pentru pace” a președintelui american Dwight Eisenhower - și-a anunțat programul nuclear, unul în scopuri exclusiv civile. „Nodul gordian” al celor peste douăzeci de ore de discuții - uraniul iranian (circa 450 de kilograme) îmbogățit 60 la sută, adică la treizeci de procente de fabricarea unei arme nucleare. Experții spun că este mai greu de îmbogățit uraniul până la 60 de procente, decât de la 60 la 90 la sută, cât necesită o armă nucleară.

Atâta vreme cât fratele mai mic, Bibișor, va avea interesul personal ca războiul să nu se oprească, toate cele de mai sus sunt aflare în treabă. În concluzie, la Islamabad părțile nu au ajuns la nicio înțelegere și a mai rămas o săptămână până la expirarea fragilului acord de încetare a focului. 

După ce s-a anunțat oprirea negocierilor - fapt de așteptat, căci în 21 de ore era greu de depășit neîncrederea adâncă, istorică dintre părți - atât Trump, cât și Ghalibaf s-au îndreptat cu grăbire spre rețelele de socializare.

@realDonaldTrump, pe Truth Social, a vituperat în lunga sa postare inundată de superlative absolute, anunțând o blocadă apocaliptică asupra Iranului și a încheiat cu „armata noastră va termina puținul care a mai rămas din Iran!”.

@mb_ghalibaf - care mai nou a ajuns un fel de Saadi al rețelei X, dar cu 60 la sută mai sarcastic - și-a pus amenințarea într-o ecuație:

ΔO_BSOH > 0 ⇒ f(f(O)) > f(O)

unde membrul stâng al ecuației arată felul în care va exploda prețul petrolului odată cu blocada americană, iar membrul drept - că lucrurile nu vor opri aici, panica inducând scumpiri în lanț. De altfel, președintele Parlamentului iranian le-o dă și în proză: „Bucurați-vă de actualele cifre de la pompă. Cu așa-numita «blocadă», în curând veți fi nostalgici după benzina de 4-5 USD [galonul]”.

Ieri la 17.00  (ora României), SUA au instituit blocada în Strâmtoarea Ormuz. Până pe 22 aprilie, când teoretic expiră acordul de încetare a focului în războiul americano-israelian împotriva Iranului, se poate întâmpla orice, în orice moment.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    BOEMIAN 14.04.2026, 10:33

    Problema lui Lelișor e permanentă: Bibișor. Dacă Lelișor ar avea 10 la sută din inteligența lui Bibișor, ar scrie articole mai interesante, bu frânturi din presa internațională

  • Avatar comentarii

    Prepurgel 14.04.2026, 10:58

    „Frate mai mare” Trump?He he he!Cel mult marioneta de serviciu!Iar „parinții”... ei bine „parinții”... cine sunt?

ALTE ȘTIRI
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
MONDEN
Dana Rogoz alături de fiica ei, Lia, în prima zi a anului școlar 2026-2027 | Foto: Instagram
12:25
Cum a apărut Dana Rogoz alături de copiii ei: „Ce eforturi am făcut să nu plâng”. Imagini din prima zi de școală
Cheloo
12:00
Boala de care suferă Cheloo. Dezvăluirea făcută la Asia Express: „De gradul 3”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
13:26
Cum au apărut Sarah Dumitrescu și iubitul ei în Bali. Fiica Anamariei Prodan a făcut senzație în costum de baie
13:25
Radu Ciucă, detalii din culisele emisiunii „Furnicuțele” după venirea lui Cătălin Măruță. Ce îl enervează la prezentatorul TV
13:09
Imagini cu Laura Cosoi în costum de baie, la o lună după ce a devenit mamă pentru a cincea oară
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!