Negocierile SUA-Iran, în etapa şiretlicurilor diplomatice
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Statele Unite respingeau categoric joia trecută ipoteza în care Iranul ar putea îmbogăţi uraniu, iar Iranul se opunea ferm cerinţei de a renunţa la îmbogăţirea uraniului. Numai pentru preşedintele Trump situaţia nu arăta a impas al negocierilor. Era, dimpotrivă, extrem de optimist că lucrurile merg bine. Părea că ne aflăm într-o comedie neagră, cu atât mai mult cu cât cele două părţi purtaseră cinci runde de convorbiri (data celei de-a şasea n-a fost încă fixată) din camera seaparte, la propriu, cu ministrul de Externe al Sultanatului Oman făcând naveta între o echipă şi celalaltă.
Sâmbătă, 31 mai, urmând ideea liderului său de la Casa Albă potrivit căreia lucrurile merg bine şi vor apărea surprize plăcute, Trimisul Special al Preşedintelui Trump în Orientul Mijlociu (şi Oriunde e Nevoie), Steve Witkoff, a înaintat Iranului, prin facilitatorul de la Muscat, o nouă propunere. (Seamănă într-un fel cu propunerile de încetare a focului pe care acelaşi personaj le tot trimite Hamas, de conivenţă cu premierul Netanyahu, numai că, în cazul negocierilor cu Tehranul, ambele părţi au tot interesul să ajungă la o înţelegere).
Iată noua propunere (în Orientul Mijlociu nu poţi ţine un secret): Iranul ar primi permisiunea, totuşi, să continue îmbogăţirea uraniului până la 3 la sută, dar numai în instalaţiile de suprafaţă, urmând ca pe cele de adâncime să le închidă şi, evident, să nu construiască altele noi. „Surpriza”, ce n-a fost deloc greu să o anticipez încă după a patra rundă de negocieri, pentru că circula în regiune ca o soluţie raţională: un consorțiu regional de îmbogățire a uraniului ar putea furniza material slab îmbogăţit Tehranului.
Consorţiul regional şi-a făcut apariţia public la momentul potrivit, printr-o declaraţie a Consiliului de Cooperare al Golfului (Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Kuweit, Bahrain, Qatar şi Oman), cerând – printre altele - ca orice viitoare negociere nucleară cu Iranul să îl includă. Şi - important pentru acordul SUA-Iran - a condamnat vehement preluarea de către regimul ayatotollahilor a trei insule din Golf ale Emiratelor Arabe Unite. Pe una dintre aceste insule va îmbogăţi uraniu amintitul consorţiu regional, dându-i în felul acesta Iranului satisfacţia că o face pe ceea ce consideră a fi propriul teritoriu.
Cum era de aşteptat în jocul negocierii (în care iranienii au o milenară abilitate), ministrul de Externe, Abbas Araghchi, a şi oferit marți, 3 iunie, un răspuns laconic, aşteptându-l pe cel patetic al Liderului Suprem: „Continuarea îmbogățirii pe teritoriul iranian este linia noastră roșie”.
Ayatollahul Khamenei s-a exprimat miercuri, 4 iunie, folosind prilejul solemn al comemorării morţii predecesorului său, ayatollahul Khomeini, fondatorul Republicii Islamice Iran: „Propunerea nucleară a SUA contrazice credința națiunii noastre în independenţă”, fiind “sută la sută contrară”… idealurilor Revoluţiei Islamice! Etc. etc.
Trebuie remarcat că atât asupra Ayatollahului de la Tehran, cât şi a Papei din Biroul Oval, se experictă presiuni puternice din interior. În cazul lui Khamenei din partea extremiştilor neînduplecaţi, al căror slogan a rămas „Moarte Americii”, iar în cazul lui Trump în principal din partea Democraţilor. Chuck Schumer, liderul minorităţii din Senat, a şi făcut o interpelare, somând Administraţia să prezinte „adevărul, imediat” despre această nouă propunere înaintată Iranului în cadrul negocierilor şi sugerând existenţa unui „acord secundar”, ascuns Congresului.
