Liderul de la Casa Albă pare să fi priceput vechiul şi înţeleptul avertisment ce circulă în deşertul saudit, leagănul familiei domnitoare Al-Saud: „Cămila se aşază jos din două mişcări” (pleacă întâi picoarele din faţă, apoi pe cele din spate). Novicii care ignoră avertismentul, riscă să cadă din şa. Trump dovedeşte, în aceste trei zile, că a ştiut să aştepte consolidarea relaţiilor strategice cu Arabia Saudită, facilitată de reuşitele cooperării economice.  

Investiţiile Arabiei Saudite în SUA, provenite din fondul ce asigură punerea în opera a Vision 2030 – „proiectul de ţară” gândit şi implementat de prinţul-premier cu scopul depăşirii dependenţei exclusive de petrol, prin diversificarea economiei – se cifrează la circa 40 la sută din amintitul fond, acordurile uriaşe semnate acum sporindu-le  semnificativ.

Din perspectivă strategică, Trump a identificat momentul optim şi cea mai potrivită persoană de validat ca lider al unui Nou Orient Mijlociu, aşa cum se creionează acesta – pe repede înainte şi fără ezitări – în discuţiile ce au loc în aceste zile (ieri – la Forumul de Investiţii saudito-american, astăzi – la summitul Golf-SUA). Ţările din regiune, în frunte cu Arabia Saudită, consideră pacea şi stabilitatea premise esenţiale  pentru reuşita proiectelor de dezvoltare economică şi tehnologică, în măsură să le asigure o poziţie favorabilă în competiţia globală.  

Pentru prima oară în istoria sa, Israelul este lăsat deoparte, situaţie imputatbilă Guvernului de extremă-dreapta şi greşelilor de neiertat ale acestuia, săvârşite în primul rând împotriva cetăţenilor ţării. Punând propriile interese înaintea intereselor naţiunii, versatul politician Benjamin Netanyahu a ratat şansa de a se dovedi mare om de stat în momente decisive. Încă de când – cu câteva zile înaintea aterizăriii la Riyadh – preşedintele Trump anunţa că huthi yemeniţi s-au predat şi nu vor mai ataca navele comerciale din Marea Roşie, acesta ignora în mod evident interesele Israelului. Tot astfel – ridicând sancţiunile Siriei şi întâlnindu-se cu preşedintele interimar Al-Sharaa (la cererea  Riyadhului şi a Ankarei!) – Trump declinat sprijinul SUA pentru campania militară a Guvernului de la Ierusalim în Siria. „Suntem abia în zorii noii zile strălucitoare”, a declarat liderul de la Casa Albă, „pe care o așteaptă popoarele din Orientul Mijlociu, dacă statele responsabile din această regiune profită de acest moment, lăsând deoparte diferențele și  concentrându-se asupra intereselor care unesc oamenii”. În ce măsură îşi va orienta premierul Netanyahu statul în sensul marilor transformări ce se produc acum, dacă va şti să profite de acest moment, este greu de anticipat. Ceea ce ştim cu certitudine e că majoritatea israelienilor, cei aflaţi în stradă, cei care denunţă politicile extremei-drepte, doresc acest lucru dinainte de 7 octombrie, ziua atacului barbar al Hamas, declanşator al „oribilului” (adjectivul folosit ieri de preşedintele Starelor Unite) război din Gaza.

Cert este că – sub ochii lumii care priveşte spre Golf, fie că îi spune Persic sau Arab – regatul saudit a devenit piatra unghiulară în noua construcţie de dezvoltare şi de securitate a Orientului Mijlociu. Acest lucru nu s-a petrecut peste noapte, ci graţie pragmatismului vizionar al premierului-prinţ moştenitor Muhammd bin Salman („măreţ ca nimeni altul”, cum l-a complimentat Trump, în stilul-i binecunoscut). Pe umerii nou-validatului lider al Orientului Mijlociu nu apasă doar destinul a peste o jumătate de miliard de oameni, câţi numără regiunea, ci şi diminuarea isteriei antimigraţioniste occidentale. Prosperitatea Orientului Mijlociu înseamnă şi că cei alungaţi în lume vor fi stimulaţi să se întoarcă acasă.

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.
ABONEAZĂ-TE Cristi Rogozanu

Reportajele și anchetele sunt mari consumatoare de timp și resurse. Din acest motiv, te invităm să susții munca jurnaliștilor printr-o donație. Aici găsești mai multe opțiuni prin care poți contribui la dezvoltarea altor materiale similare: libertatea.ro/sustine. Îți suntem recunoscători că ne citești și că ești alături de noi.

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (3)
Avatar comentarii

Rahan5 15.05.2025, 05:05

Titlu: ,,Preşedintele Trump l-a validat pe premierul-prinţ moştenitor saudit ca lider al unui Nou Orient Mijlociu. _ Nu e nici o dovada serioasa ca e asa !. Arabia Centrala (Termenul de ,,Arabia Saudita" este un termen abuziv !. Poporul arab din Arabia Centrala nu a votat niciodata daca e de acord sa se numeasca ,,Arabia Saudita" !! ) este cel mai mare stat din Peninsula Arabica, si are cele mai multe rezerve de petrol din zona._ Iar, in plus, capitala Riyadh este cea mai apropiata capitala de SUA dintre capitalele petro-monarhiilor din Golf. E absolut normal ca avionul lui Trump a programat aterizarea intai la Riyadh, si apoi pleaca la celelalte petro-monarhii din Golf. (Un zbor peste Riyadh urmat de o aterizare mai intai in Emiratele Arabe Unite ar fi fost considerat o insulta de catre statul Arabia Centrala !)._ De aici si pana la fraze de genul: ,,Trump l-a validat pe premierul-prinţ (...) ca lider al unui Nou Orient Mijlociu" este cale lunga !.

Avatar comentarii

LiliMoran 15.05.2025, 15:08

A primit o șpagă mare pentru asta, un avion de lux.

Avatar comentarii

Rahan5 15.05.2025, 20:56

LiliMoran   •  15.05.2025, 12:08

A primit o șpagă mare pentru asta, un avion de lux.

Gresit !. Qatarul are o elita araba mai importanta decat ,,salbaticii" din asa zisa ,,Arabie Saudita". Qatarul e mult mai legat de SUA decat celelalte monarhii din Golf. Cadoul este cat se poate de potrivit. Avionul (care a fost produs de Boeing in la Seattle) de 400 de mil $ va ramane statului SUA si nu lui Trump. Toate cadourile majore primite de presedintii SUA raman statului SUA. Am auzit ca in urma vizitei lui Trump in Qatar compania Boeing a primit contracte de avioane de vreo 90 miliarde de $. Propun ca avionul (dupa anul 2028) sa fie folosit pentru excursile in vacanta a oamenilor muncii de la uzina Boeing.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.