Măria Sa, ipocritul. Klaus Iohannis le-a mulțumit românilor că s-au sacrificat ca să nu fie nevoit să se sacrifice el
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
„Dragi români, vă mulțumesc pentru sacrificiile făcute, pentru responsabilitatea și simțul civic deosebit de care ați dat dovadă și în acest an dificil”. Așa grăit-a Măria Sa, președintele, în mesajul de Anul Nou către poporul său. Venind de la omul care n-a făcut absolut niciun sacrificiu în ultimii ani și, mai ales, în ultimii doi ani, mesajul acesta de mulțumire este mai degrabă o jignire, decât un semn de recunoștință sinceră.
Cuprins:
Viața bună de la Cotroceni
Să ne amintim că de-a lungul lui 2021, Klaus Iohannis a sfidat toate sacrificiile și problemele românilor, continuând să nu-și refuze niciuna dintre plăcerile mic-burgheze ce-i înfrumusețează viața de pre-pensionar.
Au murit arși de vii pacienții unei secții de ATI dintr-un spital bucureștean? Au murit. A doua zi președintele rânjea fasolele la noi de pe pârtia de la Păltiniș, îndemnându-ne să mergem la schi.
A declanșat favoritul său, Florin Cîțu, cea mai gravă criză politică a deceniului, rupând coaliția de centru-dreapta cu USR și aruncând România în haos administrativ pentru trei luni? A declanșat.
Ceea ce l-a determinat pe președintele Iohannis să se sacrifice din ce în ce mai des la golf, spunându-ne că avem de-a face cu un sport accesibil tuturor.
A fost România, după congresul PNL, copleșită de numărul imens de infectări și decese zilnice? A fost. Mureau peste 500 de oameni în fiecare zi din cauza infecției cu COVID-19, iar Klaus Iohannis găsea de cuviință să-și plimbe augustul și atleticul trup înveșmântat în alb pe la piramidele din Egipt. Mormintele unor faraoni decedați cu mii de ani în urmă meritau atenția prezidențială, mormintele celor aproape 59.000 de victime ale pandemiei, nu.
Ovidiu Raețchi este convins că președintele Iohannis va rămâne în istorie nu pentru vizita în Egipt, ci pentru majorarea cheltuielilor armatei la 2% din PIB. Vom vedea dacă Iohannis și istoria vor sta în aceeași propoziție.
Șeful statului asta își dorește, ăsta pare singurul său scop în viață, să fie menționat și onorat de posteritate, să i se ridice statui și să i se închine ode, fie și postume. Însă, astfel, Klaus Iohannis nu va depăși nivelul unei note de subsol, nici aia foarte binevoitoare.
Comparat adesea cu un robot, Klaus Iohannis este persoana cea mai lipsit de empatie pe care România a propulsat-o în funcția de președinte.
Viziunea îi lipsește complet, vreun orator deosebit e departe de-a fi, inteligența-i superioară, în caz că există, a eșuat a ne-o demonstra, consecvența în urmărirea unor principii se deduce din alianța cu PSD.
Dacă în timpul care i-a mai rămas din cel de-al doilea mandat nu se întâmplă ceva cu adevărat remarcabil, Klaus Iohannis chiar nu are șanse reale să rămână în istorie. Dacă mizează pe pandemie pentru a rămâne în posteritate, greșește. Aceasta a lovit în toată lumea și sunt mii de politicieni care se agață ca înecații de asta pentru a nu fi complet uitați în câțiva ani. Chiar și aici Klaus Iohannis a fost în nota obișnuită: mediocru.
„2021 a fost un an dureros pentru țara noastră”, ne-a spus Klaus Iohannis pe 31 decembrie al deja defunctului an, după care ne-a mai făcut o mare dezvăluire: „2022 ne bate la ușă”. Și ne-a rugat „să-i deschidem, așadar, cu speranță, cu inima deschisă și cu încredere”.
Măria Ta, așa am și făcut. I-am deschis ușa lui 2022 cu inima deschisă (ar fi fost culmea să-i deschidem cu inima închisă), cu speranța că vei avea zăpadă pe pârtie și iarba bine tunsă pe terenul de golf și cu încredere în faptul că și la sfârșitul acestui an ne vei fi recunoscător pentru sacrificii, atâta vreme cât Măria Ta nu vei fi nevoit să faci vreunul.
