Nesimțire în formă pură. Cum a ajuns școala să încurce investițiile în turismul montan

Comentează
Arhiva foto

Cu aproximativ 15-16 ani în urmă, pe când luasem o pauză de presă și lucram în publicitate, unul dintre clienții agenției unde eram angajat, producător de mâncare pentru copii de până în 3 ani, aștepta de la noi o propunere de premiu pentru o clasică promoție de vânzări. Propunerea la care țineam cel mai mult presupunea, pe scurt, o acumulare de capital, timp de 16-17 ani, astfel încât câștigătorul promoției (copilul, desigur) ar fi avut la dispoziție, la 18 ani, câteva zeci de mii de euro pentru a-și acoperi cheltuielile pentru studii universitare, aici sau în foarte multe părți din Europa.

Clientul a dorit testarea în focus-group a premiilor propuse, ceea ce s-a și întâmplat. Focus-group-urile, la care au fost prezente mămici din grupurile țintă ale viitoarei reclame, au decis că cel mai bun premiu al respectivei promoții nu este un plan de viitor, garantat, pentru copii, ci un pictorial + copertă într-o revistă pentru mămici, despre copii.

A fost unul dintre cele mai reci dușuri pe care le-am făcut vreodată. Înghețat. Eram convins că orice părinte și-ar dori să-i asigure copilului, la 18 ani, un fond consistent pentru studii, gândindu-se la viitorul lui, al copilului. Dar s-a dovedit că mă înșelam consistent.

Mămicile care luau decizii își doreau, mai degrabă, o glorie efemeră. Prezența copilului într-o revistă care astăzi nici măcar nu mai există (nu era ceva strălucit nici pe vremea aceea) era mai importantă decât studiile pe care copilul ar fi putut să le facă după terminarea liceului.

Revista cu pricina, după cum am spus, nu mai există. Pictorialul respectiv nici măcar nu se găsește pe internet. Este îngropat undeva în arhiva familiei, la fel de inutil ca totdeauna. Universitățile la care, astăzi, copilul ăla ar fi putut fi student, nu țin cont de existența unei pseudo-vedete de acum 16 ani, dar pe copil l-ar fi ajutat foarte mult să aibă din ce plăti cazarea în campus, manuale și alte cheltuieli absolut necesare. N-au vrut mămicile…

Mi-am amintit acest episod zilele astea, când am văzut petiția unor băieți cu business-uri pe și pe lângă pârtiile de schi. Asociația Transportatorilor pe Cablu din România, căreia i s-au alăturat vreo 60 de proprietari de „resorturi” de schi și snowboarding din toată țara, cere o vacanță școlară de două săptămâni, în luna februarie, pentru ca bieții copilași să poată merge la schi. Fără această vacanță, ne spun antreprenorii din domeniu, se vor temporiza sau vor fi stopate investiții în turismul montan, vor fi prețuri mai mari la cazări, vor fi cozi la instalațiile de transport pe cablu, va fi aglomerație pe drumurile care duc la stațiunile montane.

Sunt aproape doi ani de când învățământul românesc este complet bulversat. Mai mult nu s-a făcut școală decât s-a făcut. În România Educată a lui Klaus Iohannis devine normal așa. Pentru că ministrul educației chiar ia în serios să planifice o vacanță în februarie, să poată merge copilașii să se dea cu schiurile.

Câți copii schiază, în România? 1.000? 2.000? 10.000?

Probabil nu sunt mai mult de 3-4.000, cu generozitate. Dar ministrul Cîmpeanu ia în considerare să întrerupă anul școlar timp de o săptămână pentru a nu-i defavoriza pe acești 3-4.000 de copii, pe părinții lor și, mai ales, pe „investitorii” din turismul montan.

Mai rămân 2.796.000 de copii. ce facem pentru ei, pentru sănătatea lor?

S-ar putea da vacanțe pentru copiii (sau părinții lor) care pescuiesc la copcă? Dar pentru cei care au o fereastră îngustă de vânt pe plaja de la Vadu, să se dea cu kite-surf-ul? Poate există copii care vânează prepelițe. Nu pot să o facă decât în anumite perioade. De ce să nu existe vacanță și pentru asta? Să existe, așa ar fi normal. Oricare ar fi hobby-urile și preocupările copiilor României, dar mai ales ale părinților lor, să se instituie vacanță pentru toți cei 2,8 milioane de elevi ai țării, de fiecare dată.

Foarte probabil sunt eu prost informat, dar până astăzi nu am văzut vreo acțiune a transportatorilor prin cablu sau a deținătorilor de resorturi de schi/snowboarding prin care să sprijine școlile greu încercate din zona montană. Să se ofere ei ca măcar să construiască toalete în interiorul școlilor, de exemplu. La ce le-ar folosi? Ăia de acolo oricum au unde sta, nu se cazează pe bani mai mulți decât în Austria în resorturile lor.

Dar e OK.

Nu s-au revoltat doar ăștia cu resorturile de schi. Sunt supărați și ăia de la mare. Cică nu mai vine lumea nici la ei dacă scade vacanța de vară.

N-am crezut niciodată că educația a milioane de copii, de tineri, depinde, de fapt, de profitul unora din industria turismului.

Dar, iată, așa pare. Lungimea anului școlar, vacanțele, împărțirea semestrelor sau trimestrelor depinde nu de nevoile educaționale ale copiilor, ci de nevoile de profit ale HORECA.

În definitiv, de ce nu? Când proiectul prezidențial este o formă fără fond, Iohannis promovând mai degrabă schiul și golful, nu educația, de ce am avea așteptări?

Chiar, o vacanță ca să meargă ăia mici la golf când introducem în programul de vacanțe, domnule Cîmpeanu?

foto: 123rf.com

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
Prim-plan cu un termometru de exterior care indică o temperatură ridicată, pe fundalul unui drum urban însorit și aglomerat cu vehicule.
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
MONDEN
Asia Express ziua 4
11:43
Asia Express, 9 septembrie 2026. Începe cursa pentru ultima șansă. Primul vot aduce alianțe și tensiuni între concurenți
Valentina Pelinel si copiii ei
11:30
Suma uriașă pe care Valentina Pelinel și Crisi Borcea o plătesc pentru școala copiilor. Aceștia au împreună două fete și un băiat
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
12:32
Tesla a scos pe străzi mașina fără volan și pedale. La o zi după lansare, autoritățile americane au deschis o anchetă
Analiză
12:20
Sute de mii de copii abandonează școala în timp ce analfabetismul funcțional crește alarmant în România - raport
12:16
Ce a observat Marian Godină pe acoperișul unei clădiri din Brașov: „Oare câtă minte îți trebuie?”. Cum a reacționat lumea la mesajul său
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Barbat laptop
11:52
Managerul unui supermarket a intrat pe internet în timpul programului de 7.685 de ori în 25 de zile și a fost concediat
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
11:35
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un colaj cu două fotografii în care apare o casă amenajată într-o peșteră. În prima imagine este o femeie care stă într-un hamac, iar în a doua imagine este un living într-o încăpere cu pereți de stâncă
11:32
O femeie a cumpărat o peșteră cu 70.000 de euro și apoi s-a mutat în ea. Câți bani plătește pe utilități în fiecare lună
Un cofrag de ouă pe fundal albastru din care unul este spart.
10:59
Nu cumpărați niciodată aceste ouă! Un semn de pe ambalaj ar trebui să vă avertizeze imediat
 Morman de gogonele murate
10:08
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!