Nesimțire în formă pură. Cum a ajuns școala să încurce investițiile în turismul montan
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Cu aproximativ 15-16 ani în urmă, pe când luasem o pauză de presă și lucram în publicitate, unul dintre clienții agenției unde eram angajat, producător de mâncare pentru copii de până în 3 ani, aștepta de la noi o propunere de premiu pentru o clasică promoție de vânzări. Propunerea la care țineam cel mai mult presupunea, pe scurt, o acumulare de capital, timp de 16-17 ani, astfel încât câștigătorul promoției (copilul, desigur) ar fi avut la dispoziție, la 18 ani, câteva zeci de mii de euro pentru a-și acoperi cheltuielile pentru studii universitare, aici sau în foarte multe părți din Europa.
Clientul a dorit testarea în focus-group a premiilor propuse, ceea ce s-a și întâmplat. Focus-group-urile, la care au fost prezente mămici din grupurile țintă ale viitoarei reclame, au decis că cel mai bun premiu al respectivei promoții nu este un plan de viitor, garantat, pentru copii, ci un pictorial + copertă într-o revistă pentru mămici, despre copii.
A fost unul dintre cele mai reci dușuri pe care le-am făcut vreodată. Înghețat. Eram convins că orice părinte și-ar dori să-i asigure copilului, la 18 ani, un fond consistent pentru studii, gândindu-se la viitorul lui, al copilului. Dar s-a dovedit că mă înșelam consistent.
Mămicile care luau decizii își doreau, mai degrabă, o glorie efemeră. Prezența copilului într-o revistă care astăzi nici măcar nu mai există (nu era ceva strălucit nici pe vremea aceea) era mai importantă decât studiile pe care copilul ar fi putut să le facă după terminarea liceului.
Revista cu pricina, după cum am spus, nu mai există. Pictorialul respectiv nici măcar nu se găsește pe internet. Este îngropat undeva în arhiva familiei, la fel de inutil ca totdeauna. Universitățile la care, astăzi, copilul ăla ar fi putut fi student, nu țin cont de existența unei pseudo-vedete de acum 16 ani, dar pe copil l-ar fi ajutat foarte mult să aibă din ce plăti cazarea în campus, manuale și alte cheltuieli absolut necesare. N-au vrut mămicile…
Mi-am amintit acest episod zilele astea, când am văzut petiția unor băieți cu business-uri pe și pe lângă pârtiile de schi. Asociația Transportatorilor pe Cablu din România, căreia i s-au alăturat vreo 60 de proprietari de „resorturi” de schi și snowboarding din toată țara, cere o vacanță școlară de două săptămâni, în luna februarie, pentru ca bieții copilași să poată merge la schi. Fără această vacanță, ne spun antreprenorii din domeniu, se vor temporiza sau vor fi stopate investiții în turismul montan, vor fi prețuri mai mari la cazări, vor fi cozi la instalațiile de transport pe cablu, va fi aglomerație pe drumurile care duc la stațiunile montane.
Sunt aproape doi ani de când învățământul românesc este complet bulversat. Mai mult nu s-a făcut școală decât s-a făcut. În România Educată a lui Klaus Iohannis devine normal așa. Pentru că ministrul educației chiar ia în serios să planifice o vacanță în februarie, să poată merge copilașii să se dea cu schiurile.
Câți copii schiază, în România? 1.000? 2.000? 10.000?
Probabil nu sunt mai mult de 3-4.000, cu generozitate. Dar ministrul Cîmpeanu ia în considerare să întrerupă anul școlar timp de o săptămână pentru a nu-i defavoriza pe acești 3-4.000 de copii, pe părinții lor și, mai ales, pe „investitorii” din turismul montan.
Mai rămân 2.796.000 de copii. ce facem pentru ei, pentru sănătatea lor?
S-ar putea da vacanțe pentru copiii (sau părinții lor) care pescuiesc la copcă? Dar pentru cei care au o fereastră îngustă de vânt pe plaja de la Vadu, să se dea cu kite-surf-ul? Poate există copii care vânează prepelițe. Nu pot să o facă decât în anumite perioade. De ce să nu existe vacanță și pentru asta? Să existe, așa ar fi normal. Oricare ar fi hobby-urile și preocupările copiilor României, dar mai ales ale părinților lor, să se instituie vacanță pentru toți cei 2,8 milioane de elevi ai țării, de fiecare dată.
Foarte probabil sunt eu prost informat, dar până astăzi nu am văzut vreo acțiune a transportatorilor prin cablu sau a deținătorilor de resorturi de schi/snowboarding prin care să sprijine școlile greu încercate din zona montană. Să se ofere ei ca măcar să construiască toalete în interiorul școlilor, de exemplu. La ce le-ar folosi? Ăia de acolo oricum au unde sta, nu se cazează pe bani mai mulți decât în Austria în resorturile lor.
Dar e OK.
Nu s-au revoltat doar ăștia cu resorturile de schi. Sunt supărați și ăia de la mare. Cică nu mai vine lumea nici la ei dacă scade vacanța de vară.
N-am crezut niciodată că educația a milioane de copii, de tineri, depinde, de fapt, de profitul unora din industria turismului.
Dar, iată, așa pare. Lungimea anului școlar, vacanțele, împărțirea semestrelor sau trimestrelor depinde nu de nevoile educaționale ale copiilor, ci de nevoile de profit ale HORECA.
În definitiv, de ce nu? Când proiectul prezidențial este o formă fără fond, Iohannis promovând mai degrabă schiul și golful, nu educația, de ce am avea așteptări?
Chiar, o vacanță ca să meargă ăia mici la golf când introducem în programul de vacanțe, domnule Cîmpeanu?
foto: 123rf.com
