„O absență aproape completă a simțului de responsabilitate și vinovăție față de război”. Studiul rusesc despre care nu se vorbește în Vest
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Cifre recente ale Centrului Levada, declarat „agent străin” de către regimul Putin, au apărut de câteva zile.
Lev Gudkov, directorul științific al Centrului Levada, institut de cercetare inclus în registrul agenților străini, a ținut în weekend un discurs, la o conferință online fondată de o organizație desființată de instanță.
Conferința s-a numit „Realitatea Rusă-2022”, un nume simbolic pentru discuția între două entități interzise.
Sociologul a arătat, cu datele studiilor, că atitudinea poporului rus față de război s-a schimbat foarte puțin în ultimele nouă luni. În ciuda a ceea ce se crede în Vest, susținerea a evoluat, conform centrului Levada, astfel: la sfârșitul lunii februarie - 68% susțineau „operațiunea specială”, în martie - 80%, iar în noiembrie - 74%.
„În rândul tinerilor, sprijinul pentru operațiunea specială este de 62%, în timp ce pentru pensionari se ridică la aproape 90%”, a detaliat Gudkov, citat de ziarul Kommersant, o altă instituție care joacă pe sârmă la Moscova, luând dese poziții critice față de Kremlin.
„Cel mai pronunțat simptom caracteristic întregii societăți ruse”
Nici unul dintre cei care vehiculează aceste cifre nu e propagandist al regimului Putin. Ci opozant. Ce a mai spus Leo Gudkov, în tăcerea generală, a fost că „atenția la evenimentele din Ucraina slăbește, mai ales în rândul tinerilor”.
Iar tinerii au, de asemenea, ceea ce sociologul a numit „cel mai pronunțat simptom caracteristic întregii societăți ruse - o absență aproape completă a simțului de responsabilitate și vinovăție față de război”.
Cum se poate asta? O țară atacă o țară vecină. Zeci de mii de oameni mor, de ambele părți. Milioane pleacă din casele lor, în bejenie, tot de ambele părți. Și aproape nimeni nu simte responsabilitatea.
E adevărat că societatea rusă e supusă unei privări de cunoaștere. Cum informația creează percepție, ce percepție se poate dezvolta într-o țară unde au fost reținuți chiar și autorii de poezii, pentru că acestea ieșeau din rigoarea versiunii oficiale?
Dacă mâine Rusia s-ar deschide către informație, cât ar dura până când 140 de milioane de oameni ar accepta că există o participare la rău? O generație, două?
Noi suntem în această tranziție de peste 30 de ani și, totuși, președintele României vine și ne spune că identificarea responsabilităților este „vânătoare de vrăjitoare”. Nu pentru că ar ști că așa stau lucrurile în dosarul Schengen, Iohannis are pe masă datele erorilor, ci pentru că știe că există milioane și milioane de oameni la care retorica „dușmanului din afară, care ne vrea răul” funcționează.
Neîncrederea Estului în Vest, și invers, va dura enorm. Numai pe timp de pace însă, ne spune istoria, putem să legăm ceva durabil. Va fi însă de durată, iar acesta e un eufemism.
Foto: EPA
gheorghe_2 15.12.2022, 12:52
Contrar a ce se crede azi, în 1939, germanii nu voiau război. Amintirea celui recent încheiat era prea recentă și lumea nu dorea o repetare. Aveau, însă, o încredere nelimitată în Fuhrer și credeau că știe el cel mai bine ce trebuie făcut. Și mai erau și foarte dornici de răzbunare, pentru ceea ce percepeau drept trădarea din 1918. Sună cunoscut? În timpul războiului din Polonia, s-au comis niște atrocități inimaginabile până atunci, de care s-a știut imediat în Germania. După aia, a fost tot mai rău, mai ales după atacarea URSS. Nu se știa în Germania despre atrocitățile comise de armată și SS? Nu se voia să se știe. Informațiile ajungeau permanent, în rândul populației, pentru că războiul se baza pe mobilizare generală, dar era suficient ca dr. Goebbels să apară la radio și să decreteze totul drept "minciuni", că poporul scăpa de orice îndoieli. Poporul avea încredere în Fuhrer. Din nou, sună cunoscut? După război, după ce Germania ajunsese un morman de ruine și sub ocupație aliată, americanii, cel puțin, au încercat în disperare să-i facă să recunoască ce au făcut,să-i vâre cu nasul în rahat. Rezultatul? Zero. Despre procesul de la Nurnberg, părerea unanimă în Germania a fost că reprezintă justiția învingătorului. Toți germanii subliniau propriile suferințe, din timpul războiului, și faptul că au fost și ei niște victime ale Fuhrer-ului. Aparent, a trebuit să treacă o generație, ca lucrurile să se schimbe, dar, dacă se sapă mai adânc,și azi se pot constata niște mari dubii
GoguDemagogu 15.12.2022, 16:02
Ce trist, să iei decizii importante în statul român nu pe baza unor principii morale, ci pe baza unor frustrări personale.
dante69 15.12.2022, 18:13
E bine că s-a clarificat și subiectul asta. Noua ni s-a tot lăsat impresia că lucruri stau altfel. Dar în fond poate că peste tot masele gândesc exact cum cum sint modelate de cei care țin societățile în mână. Imediat după 90 a ieșit la iveală că până și propaganda aberanta de dinainte fusese în fapt foarte eficientă.
rololiv 15.12.2022, 23:51
Datele mentionate, indiferent de faptul ca li se poate contesta gradul de acuratete, sunt de natura sa te inghete de oroare. Nu mi se pare insa nici ca radacina problemei se gaseste in "privarea de cunoastere" si nici ca este ceva de extras de aici pentru a argumenta opinii despre ce se intampla in Romania. Exista, neindoielnic, o "imponderabila" a "sufletului rus" (care l-a facut, bunaoara, pe un fost detinut in Gulag si curajos denuntator al sau, i.e., Soljenitin, sa profeseze teze mistic-nationaliste imbibate de dispret fata de toti ne-rusii pana la sfarsitul vietii). Si exista faptul ca ABSOLUT NICIODATA in istoria lor rusii nu au trecut printr-un oricat de scurt simulacru (macar) de democratie. Iar in majoritatea covarsitoare a timpului au fost semi-sclavi. Or, un suflet de sluga poate fi creat de experienta istorica, iar iluzia de a fi de fapt stapan (asuprindu-i si dispretuindu-i pe altii) poate fi supapa de evacuare a frustrarii date de aceasta conditie. Nu vad, deci, nici o comparatie posibila cu romanii, care nu au fost semi-sclavi cel putin de pe la 1850 pana in 1947 si dupa 1989. Iar eventualelor indignati de implicita ponegrire a "iepocii de aur" le amintesc ca, asa cum spunea un banc al perioadei, oricine putea sa defecheze in fata Comitetului Central, cu singura conditie de a nu isi da jos pantalonii.