O plimbare într-un loc în care timpul a încremenit și doar amintirile îl mai țin în viață
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Despre o întoarcere în orașul copilăriei, în Galați, acolo am unde am o relație mai bună cu morții decât cu viii.
Aici era Aprozarul. (Un depozit părăginit.) Când intrai te lovea o putoare de ceapă stricată. (Pute a urină.) Alături, Alimentara. (Un restaurant pentru parastase.) Dughenele astea din față nu existau: o cizmărie, o croitorie și un butic cu niște cutii cu fructe la vedere. Am să-i cumpăr mătușă-mii niște struguri. (Trebuie să faci baie după ce ieși din butic.) Nu e niciun om. (Sunt porumbei.) De unde au apărut porumbeii ăștia? (Un idiot le dă de mâncare. Ce mizerie au făcut pe trotuar! Ocolește-i!)
Trec prin fața restaurantului. (Intră și comandă o friptură! Bea un vin! Să nu spui că ai bătut drumul degeaba până aici.) Tanti Simina m-a rugat să cobor să-i cumpăr struguri... (E căzută la pat, cu ligamentele varză! Mai bine suni ambulanță și-o duci la Urgențe, să-i facă o radiografie.) Dar am pornit încoace. (De ce?) Am mers pe jos doi kilometri, din cartierul ei în cartierul meu. (Nu mai este al tău.) Distanța mi s-a părut atât de scurtă... (Asta-i o promenadă față de drumurile lungi din București.) E plăcut să mă plimb. (De ce te-ai întors?) Ca să-l văd... (Ce să vezi?) Complexul Alimentar. (Tu ești zdravăn la cap? Ce cauți aici?)
Du-te în centrul orașului, unde primăria a pus asfalt, a montat plăci pe trotuare, a amenajat, a reconstruit, a turnat betoane cu nemiluita, a montat băncuțe noi, totul cu bani europeni, un oraș modern! Să faci poze, să le pui pe Facebook, să-l lauzi pe primar, să te declari mândru de orașul european în care te-ai născut!)
Pornesc pe latura dinspre sud... (Du-te pe faleză! Du-te să vezi Dunărea, că tot ziceau ăia de la radio că a secat. Uite că n-a secat! E Dunărea albastră, trebuie s-o vezi!) Un market! Iată un market pe jumătatea din fosta Alimentară! (Mare scofală. Multinaționala și-a plantat un market ca să le ia banii sărăntocilor!) Am avut dreptate când am scris piesa „Tatăl nostru care ești în supermarket”. (Te lauzi.) A câștigat premiul de dramaturgie UNITER. A fost montată la Radiodifuziune. (Niciun teatru nu ți-a jucat-o.)
Acolo am scris cum o fostă Alimentară se transformă peste noapte într-un supermarket strălucitor. Ce intuiție am avut încă din anii 2000! (Vrăjeală! Piesele premiate nu sunt citite de regizori și nici de directorii teatrelor, nu te-ai convins? Iar piesa ta n-a interesat pe nimeni.) Aici sunt și oameni. (Boșorogi cu sacoșele goale, care abia mai împing cărucioarele, au primit bani de la copiii plecați la muncă în străinătate.) Uite și farmacia! (Asta rezistă. Medicamentele sunt la putere.) O cârciumă nouă. (Jegoasă.) Unul, doi, trei... șase mușterii. (Bea și tu o votcă.) La ora asta... (Bea, dom’le, una mică pe stomacul gol, te bagi în vorbă cu băieți și te faci vesel pentru toată ziua!) Un alt magazin alimentar, dar nu-i de multinațională. (Hai că mă plictisești!) Oficiul Poștal! (Dezafectat.) De la Poșta asta îmi trimiteam povestirile dactilografiate la revistele literare din toată țara. Le trimiteam în plicuri recomandate, format A4. (Of, nostalgie de doi bani!)
Aici sunt numai bătrâni. (Ca și tine.) Totuși, unde sunt tinerii? (Ți-am zis: la muncă în Italia, în Germania, în altă lume.) Complexul meu alimentar... (Nu-i al tău.) Parcă a fost băgat într-o cușcă, doar un market a reușit să pătrundă în cei 30 de ani de când am plecat... (Ăsta este un muzeu în paragină! Muzeul Comunismului în aer liber! Uită-te, dom’le, la trotuarele crăpate, la bordurile mâncate, la canalizările înfundate, la pereții ăștia acoperiți de jeg și igrasie, o ruină! Simți putoarea care plutește în aer?) E parfumul amintirilor. (Joci într-o telenovelă? Ce naiba cauți aici? Cu cine vrei să te întâlnești? Ești vânător de fantome? Pe cine urmărești? Vrei ca cineva să te recunoască: Petrișor, tu ești Petrișor?, ce mare te-ai făcut?... Ești penibil.)
Blocul meu
Intru pe latura de nord a Complexului și mă opresc în fața blocului. (Să nu faci asta!) E blocul meu. (Nu mai este al tău.) Să urc trepte de la intrare și să-mi târâi tălpile pantofilor de trepte. Mama o să mă audă de la fereastra deschisă, o să-mi recunoască pașii și-o să sară la ușă, s-o deschidă și până am să urc la etajul doi, ea deja o să sară să mă îmbrățișeze la etajul unu și o să mă strângă tare în brațe... (Te-au îmbolnăvit Complexul Alimentar și blocul...) Blocul meu! (...care trăiesc numai în mintea ta! Amintirile astea sunt numai ale tale! Repet: ale tale! N-au nicio relevanță pentru lumea din jur. Pentru că tu nu mai faci parte din lumea asta. Gata! S-a sfârșit lumea din copilăria ta în cartierul siderurgiștilor! S-a dus. Gloria siderurgiștilor a apus demult! Uită-te la boșorogii ăștia cu sacoșele goale! Mișună ca niște mumii. Vrei să le plângi de milă? Să-i compătimești? Ei vor rămâne aici și vor muri, dar tu trebuie să pleci. Acum! Pentru că miroase a resemnare, a deznădejde, a moarte! Locul ăsta este toxic și te îmbolnăvește.)
Un băiat mă privește de la etajul trei... (Tu ai locuit la doi.) Privește de sus Complexul așa cum îl priveam și eu: cu pumnii sub bărbie și coatele sprijinite în pervazul ferestrei. Se uită la mine. Parcă mă cheamă. (E un om viu. Pe tine te-au cheamă morții aici. Dar n-ai ce să mai vezi la chemarea morților tăi.) Complexul va rămâne în amintirea băiatului, sunt sigur că peste ani va avea ce să povestească. Dar aș putea să-i povestesc eu cum a fost... (Încetează!) Îi fac cu mâna... (Pleacă!)
O vibrație, apoi un sunet îmi lovește timpanele. (Ai tresărit.) Telefonul! Tanti Simina...! (Fugi la mătușă-ta cu strugurii! Ai scăpat. Să nu te mai întorci!) Și tu? (Rămân aici, ca să-ți păzesc amintirile. Asta am făcut de când ai plecat, nu așa ne-a fost înțelegerea?) Rămâi cu bine, Complexule! Pe curând, dragul meu bloc! (Nu mai este al tău. Dispari!)
Foto ilustrativă: Shutterstock
![Raiul pe pământ! Mirela Vaida trăiește într-o casă de vis, cu 5 camere, perete de sticlă spre pădure și piscină de 30.000 €. Cum arată locuința vedetei [GALERIE FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/zgXk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlLzlocWV1SVFQTU5YSGFPdVJ5dEhmRnhFdU5tZWk1cmNRUWR1YzZzYlcuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
Hedda 23.10.2022, 22:53
M-a incantat acest monolog interior,cred ca mi l-as putea imagina si pe o scena. Bun,povestea spune ca locurile copilariei,casa bunicilor etc,le vezi prin ochelari pudrati de duiosie,locuri unde te-ai intoarce cu mare drag,dar nici tu nu mai esti acelasi,si daca(prin absurd)locurile ar fi ramas neschimbate,le privesti cu ochii tai de acum. Un "acum" rezultat din tranta cu viata.