O șapcă și doi președinți
Urmărește Libertatea in Google Discover
Întreaga miză a vizitei președintelui României la Washington se rezumă la o șapcă primită cadou, cu un mesaj pe cât de fals, pe atât de provocator.
Primul meu job adevărat a fost într-un fast-food american dintr-un orășel de mărimea Brăilei. Era vara anului 2006 și eu eram pe atunci încă unul din zecile de mii de studenți români plecați peste Ocean cu un program de Work&Travel în care partea de travel era mai mult între cele trei joburi la care trăgeam zi și noapte, cu speranța ca la final să nu mă întorc acasă cu datorii.
În prima zi, managerii restaurantului mi-au pus un coif de hârtie pe cap și un papion roșu la gât. Eu am zâmbit tâmp, ei au aplaudat fals. Și cam la asta s-a rezumat interacțiunea noastră din vara aia.
Mi-am amintit de acest episod uitându-mă marți seară la imaginile cu președintele Klaus Iohannis la Casa Albă, entuziasmat până peste poate de șepcuța albă primită cadou de la Donald Trump. „Make Romania Great Again”, o adaptare a mult mai celebrului slogan cu care Donald Trump a electrizat o națiune întreagă până în punctul în care l-au ales președinte - „Make America Great Again”.
Însă ce-am aflat în vara petrecută peste Ocean e că în fiecare cabinet stomatologic, în fiecare service auto și restaurant american, copiii primesc la plecare un balon, o șepcuță sau o bomboană.
Cu același entuziasm și naivitate, în aplauzele adulților din încăpere, aceștia își poartă trofeul - un truc de marketing ieftin de când lumea - ca pe o adevărată victorie și un gest de recunoaștere supremă a importanței și a locului pe care îl ocupă în imaginarul vânzătorilor de iluzii.
Gestul președintelui american, comentat cu gravitate în studiourile de știri de la București până târziu în noapte și „decodat” în spiritul „parteneriatului strategic” e felul simplist și reducționist în care Donald Trump înțelege să relaționeze pe scena politicii internaționale cu alți lideri, inclusiv cu președinții unor state mai mult sau mai puțin bananiere.
Ca un adevărat vânzător de mașini second-hand, Trump îi tratează pe liderii altor țări ca pe niște mușterii naivi, gata să se-nhame la vreun „deal” cu termeni și condiții încă neclare pentru noi toți, indiferent de care parte a Oceanului Atlantic ne-am afla.
Iar, ca mai toate vorbele de duh ale actualului președinte american, sloganul „Make America Great Again” nici măcar nu-i aparține. E unul împrumutat. Inițial, a fost folosit de Reagan în campania din 1980 - pe care a și câștigat-o de altfel - , apoi în ’92 de Bill Clinton și cel mai recent chiar de soția acestuia, Hillary, în timpul campaniei pentru nominalizarea la candidatura din partea Partidului Democrat, în 2008.
Însă doar Donald Trump a reușit să facă din aceste patru cuvinte o adevărată marcă înregistrată și, în același timp, un simbol al intoleranței și diferențelor ireconciliabile din societatea americană.
Cu șepcile roșii pe cap, America rurală, creștină și albă a strâns rândurile în jurul unui personaj pe care nimeni nu-l credita la vremea respectivă cu vreo șansă reală la cea mai importantă funcție din stat. Au umplut până la refuz sălile de sport ale miilor de orășele americane, aplaudând frenetic fiecare inepție scoasă pe gură de Donald Trump. Și minunea s-a întâmplat.
Vă sună cumva cunoscut? Ar trebui.
Fie că a pus la îndoială faptul că Barack Obama s-a născut în Statele Unite, sau că i-a făcut pe toți mexicanii violatori și criminali, Donald Trump a reușit să apese pedala emoțională a insecurității și fricii din inima fiecărui purtător de șapcă roșie.
Iar marți seară, undeva într-un birou de la Casa Albă, sub privirile aprobatoare și în ovațiile politrucilor din jurul mesei, președintele României s-a alăturat, mai mult sau mai puțin involutar, șirului lung de admiratori ai discursului din spatele unui mesaj care au ajuns să semene ură și intoleranță din New York până la Los Angeles.
O să spuneți că e doar o șapcă. Că nu contează. Dar aici e vorba de ceva mai mult decât o bucată de pânză legată de un cozoroc cu ață mai slabă ca discursul de la finalul întâlnirii dintre cei doi lideri. E vorba de context, de mesajul pe care „MAGA suporters” (așa cum au ajuns să fie cunoscuți cei care poartă celebra șapcă) îl transmit.
La fel ca steagul confederat, șepcile roșii sunt un simbol al intoleranței și diviziunii, al unei „Americi Mărețe” doar pentru cei privilegiați și suficient de norocoși să nu se fi născut de altă culoare sau în familia mai avută.
Nu m-ar fi deranjat câtuși de puțin dacă în locul lui Iohannis aseară ar fi fost oricare dintre liderii PSD. Pentru mulți dintre simpatizanții social-democraților regretul unor vremuri de mult apuse, în care memoria a distorsionat toate abuzurile și nedreptățile în favoarea unei lumi în care „aveai serviciu, casă și ordinea era ordine”, nu e cu nimic diferit față de cel al unui muncitor american concediat de la o fabrică de automobile din Detroit sau de la vreo mină de cărbune din Pennsylvania.
Dar de la Washington se întoarce un președinte care a lăsat impresia că dorește să unească, nu să despartă; a cărui viziune despre felul în care ar trebui să arate România nu include nostalgii trunchiate și discursuri pline de ură și minciuni.
Zâmbitor, cu șepcuța albă pe cap și mâinile-n buzunar, la Cotroceni va reveni un președinte a cărui vizită nu-mi dau seama dacă a însemnat ceva cu adevărat.
Căci de obținut n-a obținut mai nimic. Doar promisiuni deșarte cu privire la ridicarea vizelor, singurul subiect care i-ar fi interesat cu adevărat pe români. Și o declarație de presă comună pe cât de anostă, pe atât de vagă.
De partea cealaltă, din pragul ușii celei mai cunoscute rezidențe din lume, îi va face cu mâna un lider xenofob, misogin, antieuropean, nociv și ridicol, al cărui discurs e prea puțin scrutinizat de opinia publică din România, entuziasmată mult prea ușor de gesturi simple și cuvinte goale.
Not great, not terrible.
