Satul din Balcani care dispare încet. Un cioban s-a întors din Germania pentru a continua tradiția familiei, dar se teme pentru viitorul copiilor săi
Urmărește Libertatea in Google Discover
Satul Krnja Jela, din comuna Sjenica, Serbia, a ajuns aproape pustiu. Dacă în trecut avea aproximativ 20 de gospodării, astăzi au mai rămas doar două familii. Un tânăr crescător de animale, întors din Germania pentru a continua tradiția familiei, trăiește din creșterea oilor și a vacilor, dar se confruntă cu lipsa forței de muncă, un drum neasfaltat și absența școlii.
Cuprins:
Un sat din Serbia, aproape pustiu
Satul Krnja Jela, din comuna Sjenica, Serbia, este pe cale să dispară. Dacă în trecut avea aproximativ 20 de gospodării, astăzi au mai rămas doar două familii. În timp ce unii localnici au plecat în străinătate în căutarea unei vieți mai bune, o familie a ales să rămână și să continue să trăiască din creșterea animalelor, ocupație practicată de generații întregi.
Deși pășunile întinse oferă condiții bune pentru creșterea animalelor, viața de zi cu zi este îngreunată de lipsa forței de muncă și de faptul că în sat nu mai există o școală.
Un tânăr crescător de animale, care a petrecut o perioadă în Germania înainte de a se întoarce acasă, se confruntă acum cu o întrebare dificilă, pe care și-o pun tot mai multe familii din satele depopulate ale Serbiei: va putea să le asigure un viitor copiilor săi dacă decide să rămână definitiv pe proprietatea familiei?
Din 20 de gospodării, au mai rămas doar două
În satul Krnja Jela, din cele aproximativ 20 de gospodării care existau odinioară au mai rămas doar două familii. Localnicii își amintesc o perioadă în care satul era mult mai animat și aproape fiecare gospodărie creștea animale.
Astăzi, după cum povestesc aceștia, majoritatea foștilor locuitori s-au mutat în străinătate, relatează publicația Blic, parte a grupului Ringier.
Un crescător de animale mai în vârstă, care deține și acum o turmă numeroasă, spune că îi place viața la țară, deși munca nu este deloc ușoară, mai ales când vine vorba despre supravegherea zilnică a animalelor.
„Am aproximativ 20 de vaci, 200 de oi și 200 de miei. Mie îmi place aici, e bine. Greu este însă să păzești animalele. Este foarte greu. Dacă nu ar trebui să le păzim, nu ar fi atât de dificil. În fiecare dintre cele 20 de case erau între 50 și 100 de animale. Erau foarte multe. Dar acum nu mai sunt. Au plecat în străinătate”, a povestit localnicul pentru RTV Novi Pazar.
S-a întors din Germania ca să continue tradiția familiei
Spre deosebire de mulți dintre cei care au plecat, tânărul crescător de animale a decis să continue munca bunicului și a tatălui său. Familia sa se ocupă de generații întregi de creșterea oilor și a vacilor, iar pășunile întinse îi permit să își câștige în continuare existența din această activitate. Cu toate acestea, chiar dacă mediul natural este favorabil creșterii animalelor, lipsa oamenilor care să ajute la îngrijirea turmelor reprezintă una dintre cele mai mari probleme. Din acest motiv, familia trebuie să facă singură cea mai mare parte a muncii.
„Ne ocupăm cu creșterea animalelor. Avem multe oi și vaci. Aici sunt pășuni întinse. Problema este să găsim pe cineva care să păzească oile. Nu găsești pe nimeni pe care să îl plătești pentru treaba asta. Așa că ne chinuim singuri, atât cât putem”, a explicat Asmir.
La fel ca mulți alți oameni din această regiune, tânărul a încercat să își găsească un viitor în străinătate. A locuit o perioadă în Germania, dar, în cele din urmă, a decis să se întoarcă la afacerea familiei, considerând că viața și munca pe propria proprietate au totuși avantaje.
Printre motivele pentru care creșterea animalelor poate fi mai rentabilă în prezent, el menționează și subvențiile oferite de stat.
„Nu putem funcționa fără drum”
Pentru locuitorii din Krnja Jela, cea mai mare problemă nu este nici munca fizică solicitantă, nici îngrijirea zilnică a animalelor, ci infrastructura rutieră. Drumul care duce spre sat nu este asfaltat și este plin de gropi, ceea ce îngreunează considerabil viața de zi cu zi.
Deși în localitate mai trăiesc doar câteva persoane, drumul reprezintă legătura esențială dintre familiile rămase și restul lumii. Din acest motiv, amenajarea lui este, potrivit tânărului gospodar, o condiție fundamentală pentru o viață normală.
„Satul acesta s-a depopulat. Aici este casa noastră și mai locuiește o femeie. Nu mai este nimeni altcineva, toți au plecat. Nici drumul nu este asfaltat și are gropi foarte mari. În Krnja Jela au rămas doar două familii. Toți ceilalți s-au mutat. Cel mai grav este că nu avem un drum bun. Nu putem funcționa fără drum, sub nicio formă. Sunt atât de multe gropi, este un dezastru”, a povestit Asmir.
„Nu avem școală pentru copii”
În ciuda dificultăților, cei care au ales să rămână în sat consideră că viața pe propria proprietate le oferă o libertate greu de găsit în alte locuri. Tânărul crescător de animale spune că și unii dintre foștii localnici, care trăiesc acum în străinătate, recunosc că viața în Krnja Jela are avantajele sale. „Cei care au plecat spun cu toții că nouă ne este mai bine aici. Știi, ești propriul tău stăpân, nu ai pe nimeni care să stea pe capul tău și să îți spună ce să faci. Tu decizi singur ce faci și cum faci”, explică acesta.
Când vine însă vorba despre viitor, răspunsul său nu mai este la fel de hotărât.
Deși a ales să rămână și să continue tradiția familiei, Asmir recunoaște că nu știe încă ce va face în anii următori. Principalul motiv de îngrijorare îl reprezintă copiii săi, care nu au în sat condițiile de bază pentru a merge la școală. „Nu m-am hotărât încă ce voi face. Problema este că nu avem școală pentru copii, iar drumul este într-o stare proastă. Și aceste lucruri mă pun pe gânduri când vine vorba despre viitorul lor”, a mărturisit tânărul crescător de animale.
16 kilometri pe jos, până la școală
Un localnic mai în vârstă își amintește că, în copilărie, mergea pe jos kilometri întregi pentru a ajunge la școală. Spre deosebire de generațiile actuale, care se confruntă cu întrebarea dacă mai pot rămâne în sat, bărbatul își amintește o perioadă în care elevii mergeau zilnic pe jos la cursuri, inclusiv în timpul iernilor aspre, când drumurile nu erau deszăpezite.
„Când eram copii, mergeam cu toții pe jos la școală. Eu parcurgeam zilnic 16 kilometri pe jos. Era foarte greu. Pe atunci, zăpezile erau mari, iar drumul nu era curățat niciodată. Nu se făcea nimic”, și-a amintit bărbatul.
Astăzi, Krnja Jela are încă pășuni întinse, animale și familii care nu au renunțat la viața la țară. În același timp, satul pierde tocmai acele condiții de care are nevoie pentru a atrage și păstra generațiile tinere. Localnicii mai în vârstă își amintesc vremurile în care casele erau pline, iar satul era animat. Asmir, care s-a întors din Germania pentru a continua munca familiei, încă speră să își construiască viitorul pe proprietatea moștenită. Cu toate acestea, în lipsa unui drum practicabil și a unei școli pentru copii, tânărul nu poate spune cu certitudine dacă propriii copii vor crește pe același pământ pe care au trăit generațiile dinaintea lor.
