Orașul Nou Anina – orașul-fantomă sau stigmatul unei părți a României abandonate, sau de unde să începem alegerile

Am mers zilele trecute din pură întâmplare de la Reșița, unde stau o perioadă mai lungă, spre Dunăre – ca și cum aș fi făcut stopul. Un suflet bun s-a oferită să mă ducă spre zona Moldova Nouă/Moldova Veche și am mers de-a lungul Dunării pe „zona de contrabandă” cu sârbii care a devenit mitologică: Coronini, Liborajdea, Liubcova, Berzasca.

Zona de pe Dunăre care în perioada embargoului iugoslav era zona de trafic masiv și tare aglomerat, mai ales noaptea, unde se făceau bani cu sacii și țigara se aprindea de la o bancnota de 20 DM (Deutsche Mark, fosta monedă a Germaniei), zice mitul, acum pare moartă. Nici mașini nu prea trec. Dar e o zonă de o frumusețe rară, cu un imens potențial.

Un localnic îmi zice: toate vapoarele cu turiști se opresc pe partea sârbă, că aici nu avem porturi. E cam clar. Guvernul de la București nu prea are politici de dezvoltare pe această zonă.

La întoarcere am mers prin Oravița, Anina, Carașova – până la Reșița. E un drum de o frumusețe rară prin peisaj, dar și prin aceste mici orășele – aparent semipărăsite – care se păstrează bine, cu o istorie complicată în ecuația dezvoltării Imperiului Habsburgic spre resurse, natură, colonii prin nevoia inventării unui „hub industrial” unic în regiune.

Caraș-Severin pentru mine e o descoperire recentă: știam vag lucruri. Nu am făcut la picior județul cum am făcut cu alte zeci de județe. Era aici, în colț, ascuns. E unul dintre cele mai mari județe și, fără a exagera și flata pe cei de aici: e printre cele mai frumoase județe cu o ofertă naturală și orașe cu un circuit industrial și exploatare de resurse cu istorii tare lungi pe multiple planuri, regimuri, infrastructuri, politici administrative etc. Cu capitala Reșița – acest fost Silicon Valley al industriei habsburgice și românești.

Dar nu despre asta vreau să vorbesc acum, ci despre traumele locului. Acest imens județ – cred că e al treilea ca dimensiuni – a avut cea mai mare pierdere de populație între ultimele două recensăminte (2011-2021): spre 17%. Reșița, la fel: îmi este și teamă să spun cifre – cam 20% între ultimele două recensăminte.

În toată țara avem această problemă, doar că în anumite zone și orașe lucrurile au fost mult mai radicale, mai ales din cauza anumitor industrii care au capotat sau au fost abandonate și lipsa unor proiecte care să micșoreze dezastrul tranziției. Unele județe au fost mai dur afectate și depopulate decât altele – unele județe au fost tratate mult mai prost și inegal decât altele.

Dacă în țară vedem multe traume și răni – adevărate stigmate ale tranziției, în județe precum Caraș-Severin se vede mai radical. Hunedoara e tot pe acolo, fiind județe apropiate ca stil, geografie, istorie, industrie etc.

În același timp ele sunt județe cu bogății naturale imense și cu o diversitate naturală amețitoare – plus istoria locului și a orașelor care încă stau binișor în picioare.

Efectele procesului de dezindustrializare aproape totală, rapidă și fără un minim substitut a aruncat în aer, pe termen mediu și lung, toată structura și compoziția socială, economică, culturală, politică și mai ales demografică. A dizolvat centre de resurse umane calificate unice în țară. Foarte puțin analizate și discutate. E o temă care merită discutată separat.

Am ajuns la Anina: amicul mă întreabă dacă știu Orașul Nou – credeam că e un cartier. Este cumva în afara orașului. Ce e? Întreb. O să vezi…

Am luat-o spre Orașul Nou Anina trecând printr-o zonă de o frumusețe rară. Orașul Nou este printre puținele zone de locuit din România amplasată într-o arie naturală protejată, respectiv în Parcul Național Semenic – Cheile Carașului. Adică un orășel plasat în una dintre cele mai frumoase zone din România.

Când ajungi acolo însă rămâi șocat – Orașul Nou este un oraș-fantomă, abandonat, cu blocuri părăsite sau doar parțial ocupate. Ceva din Mad Max – se vede că a existat un proiect urbanistic, un proiect arhitectural, că cineva a gândit asta, că trebuia să fie ceva probabil excepțional… și vezi realitatea. Blocuri părăsite, blocuri semipărăsite, blocuri cu două scări părăsite, fără geamuri și cu o scară locuită. Blocuri lângă care stau mașini, iar în garaje oamenii au lemne de foc. Și printre ele, oameni.

Prin ceața deasă după ploaie, cu o natură splendidă în jur, aceste blocuri părăsite, în ruină cu mici semne de viață lăsa un sentiment de irealitate. O fantomă ireală care te făcea să te întrebi: cum e posibil așa ceva? Într-o țară membră UE, cu un salt economic aparent mare, cu ambiții de tot felul? Cum e posibil? Și nu am fost în război.

Vă rog, cei din orașele cu pretenții, a mă scuti de morală. Pot să vă spun că aveți zone mult mai grave decât Orașul Nou. Cluj are Pata Rât – cea mai mare rușine a țării la acest capitol, iar Iași are Dallas – altă zonă abandonată total, unde oamenii nu au acte, iar copiii nu pot merge la școală. La București, ce să mai zic. Pot să vă înșir multe astfel de zone abandonate și nereprezentate de nimeni.

Orașul Nou – și numele cum sună prin contrast – orașul-fantomă, orașul și oamenii abandonați, e ca un stigmat al unei țări care se dezvoltă foarte inegal și lipsit de o minimă solidaritate și echitate socială, economică, politică, administrativă.

Orașul Nou – e ca o tăcere asurzitoare care scoate în evidență de o manieră radicală marile noastre probleme.

Dacă aș decide de unde să începem alegerile parlamentare și prezidențiale – de aici aș începe. I-aș lua de mână pe cei de la PSD și PNL, pe cei de la AUR, USR și UDMR și i-as aduce aici cu trenul de noapte, de clasa a doua, ca să înceapă campania electorală: de la nevoile acestor oameni pe care nu vrea să-i reprezinte nimeni, de la nevoile acestor comunități abandonate, pornind spre cei din centru pe care se bat toți. Invers e prea ușor.

Foto: Agerpres

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE