Ucraina, ca factor al unității europene. Un rezumat de etapă și câteva sugestii pentru „acționarii” statului român
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Vedem că lumea se schimbă rapid și nu puțini se întreabă cum se va reconfigura situația internațională după ce totuși războiul Rusiei contra Ucrainei va înceta. Pentru o vreme. Aici e cheia răspunsurilor căutate: Moscova nu e deloc dispusă să accepte că și-a ratat obiectivul de a înghiți Ucraina. Și va reveni, de îndată ce va avea prilejul, pentru că va acționa pentru ca acel prilej să apară.
80% din Ucraina antebelică va supraviețui și va reprezenta un imens scut terestru între UE și Federația Rusă. Ucraina reconstruită și Polonia vor reprezenta complementul est-european al Germaniei. Nu știm cât va mai trăi Putin - sau cât va rezista regimul lui.
Știm însă că doctrina statului-civilizație („russki mir”) a devenit baza ideologiei oficiale moscovite și că niciun mic reviriment liberal post-putinist nu va putea să o dizolve, readucând în scenă o Rusie care se vrea europeană (fără să-i pună pe europeni „în meniu”, așa cum face acum smintitul de Medvedev).
Ipoteza mea e că Moscova s-a izolat voluntar și pe termen lung. Ea va juca în liga BRICS+ și va continua să vadă „Occidentul colectiv” ca pe adversarul care trebuie dezbinat, sabotat și, dacă ocazia se ivește, doborât.
Ne pregătim, așadar, pentru un nou Război Rece, în care UE se reînarmează, profitând de momentul oportun în care forța militară a Rusiei este vădit erodată de rezistența armată ucraineană din ultimii trei ani.
Ucraina va fi membră UE, nu și NATO. Asta va antrena și Republica Moldova în UE. Dar dacă UE redevine o forță militară ultramodernă și își face aliați strategici din Canada, Marea Britanie și Turcia, atunci SUA vor trebui să răspundă pe cont propriu de soarta Alianței Nord-Atlantice. O mai dorește? Se simte încurcată de ea? Vom avea un răspuns mai complex după summitul NATO de la Haga, în luna iunie 2025.
Deocamdată, politica lui Trump i-a obligat pe aliații europeni să nu mai creadă în soliditatea angajamentului american față de clauza apărării colective (Articolul 5).
Iar surse din administrația de la Washington au sugerat că SUA ar putea renunța la postura de comandant NATO în Europa, deținută de generali americani cu patru stele, încă de la înființarea Alianței (1949).
Ce ar putea - sau mai curând ar trebui - să facă România în noul context geopolitic? În primul rând, să se asigure că va avea un președinte pro-european, pentru că UE nu mai e, pe termen mediu, doar sursă de bani și de valori democratice. Ea devine genul proxim al supraviețuirii României libere și, da, cu adevărat suverane.
În al doilea rând, după ce interimatul și criza politică internă sunt rezolvate, Bucureștiul trebuie să-și facă serios curățenia de primăvară.
Rețeaua rusă din România - bani murdari, cercuri mafiote, vectori politici extremiști, complici ieșiți (sau nu) din structurile de putere și zona „georgistă” din BOR - constituie o amenințare de prim ordin la adresa securității naționale. Rusia își va continua - sau chiar amplifica - războiul hibrid.
Noi avem obligația de a nu mai umbla cu mănuși față de coloana a cincea a Moscovei în statul român.
În al treilea rând, și în consecința propunerii numărul 2, trebuie să ne modernizăm rapid industria de apărare și forțele armate, în concertare cu partenerii europeni (Franța, UK, Germania, dar și Polonia, statele baltice și Turcia).
Aici, tema ne va fi făcută de Comisia Europeană, care va deveni și un dispecer al programului Rearm Europe, cu scopul de a raționaliza investițiile și de a împărți corect sarcinile statelor-membre.
Ce vom face în relația cu SUA? Tot ce putem pentru a o menține vie. Efectul Trump pe plan extern va fi moderat atât prin reașezările geopolitice la care asistăm, cât și prin reacția de opoziție internă, asumată de națiunea americană.
N-ar trebui să le spunem noi americanilor ce au de făcut. Ajunge să conlucrăm cu Washingtonul pe plan bilateral, în respectul parteneriatului strategic bilateral, așteptând vremuri mai favorabile.
Dacă Donald Trump va continua să pună ideologia MAGA deasupra intereselor tradiționale ale SUA, ne vom adapta și noi, așa cum o fac ceilalți europeni. Dacă peste doi ani, SUA vor avea o altă majoritate în Congres și Senat, iar NATO va da semne de revitalizare, cu atât mai bine.
Teroarea psihologică a unei Ialta 2.0 nu e bazată pe un risc iminent. Revoluția din Germania demonstrează că statele vest-europene au priceput esențialul: Ucraina liberă și suverană este garanția întregii securități europene. Marea Britanie s-a întors în joc.
Franța, putere nucleară, înțelege, de asemenea, că soarta Europei Centrale și de Est nu e un subiect „regional” pe care „statele fondatoare” UE să-l poată trata separat, în inerția arogantă a „nucleului carolingian”, care se uită de sus la „rămășițele Bizanțului”.
Paradoxal și neașteptat, tragedia ucraineană le-a oferit europenilor o conștiință de sine la care puțini s-ar mai fi așteptat. În acest nou context, România nu mai este un actor periferic.
Ar trebui să dovedim inteligența colectivă de a fructifica evoluțiile recente și o vom face, dacă sugestiile din acest editorial vor avea un ecou în sfera deciziei politice naționale. Următorii doi ani se vor dovedi hotărâtori pentru destinul nostru pe termen lung.
Foto: Profimedia
golesco 24.03.2025, 12:53
UE are trei mari contributori net, Germania, Franța și Olanda. De ce alocă, de pildă, Germania 200 miliarde de euro pe ciclu financiar? Îi aruncă așa pe fereastră ca România să fie definitiv proeuropeana și să acceseze fonduri pentru dezvoltare? Se prea poate, dar cred că soluția pragmatică se impune, influență în cadrul structurilor europene și menținerea unei piețe pentru produsele și afacerile germane cât mai mare. Același lucru se întâmplă și cu celelalte state. E un joc în care se pare că toată lumea câștigă. Dar, chiar toți câștigă? Sigur nu, încă România se laudă cu jumătate din pensionari, 2,5 milioane, cu venituri sub limita sărăciei. De aceea, cred că nu ajutorul pentru Ucraina e garanția securității europene, ci oferirea unui nivel de trai demn pentru TOȚI locuitorii europeni. Nu vor fi explozii rusești, ci implozii sociale europene. Pericolul nu e la granița UE, ci în interiorul său. Lauda necondiționată a oficialilor UE în ceea ce privește politica LOR externă e greșită.
parpalache 26.03.2025, 08:29
Komintern-iștii ramași in amintire prin intoleranța lor transnaționala- faceau abuzuri in numele„internaționalismului proletar”!A celor ce muncesc!Neo Komintern-iștii vad ca indeamna la abuzuri in numele internaționalismului-pardon,„solidaritații”...europene-eufemism pentru oligarhia marilor puteri!