Pentru toți cei indignați de „Teambuilding”: esența filmului e că mai stăm și noi cu toții de vorbă
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
E deja un fenomen, nu doar de încasări, ci de impact. Se numește „Teambuilding” și toată lumea trebuie să-și dea cu părerea despre el. Eu vă propun să vedem de unde vine toată vijelia mediatică.
Cuprins:
În primul și în primul rând, nu înțeleg îngrijorarea că-și dă toată lumea cu părerea despre „Teambuilding”, filmul regizat de Dima/Nedelcu/Coteț. Frați și surori, e ceva minunat când mai facem o pauză și o dăm pe discuții despre film. Anul trecut ne-am consumat energiile cu „Don‘t look up”, dacă vă amintiți. Ne-am simțit și noi bine. Dup-aia a început războiul și problema a fost că, uneori, discuțiile despre război au fost mult mai puțin profesioniste decât cele despre „Teambuilding”.
Să discuți despre un film e un simptom de societate normală
Pe scurt, faptul că mai vorbim și noi despre un film e un semn slab, vai de capul lui, dar e!, că nu ne-am alienat complet. Cât despre certuri, astea vin la pachet. Întotdeauna vor veni ăia care țin să-ți spună ba că nu ești specialist în film, ba că nu ești specialist în corporație. Dar asta nu trebuie să ne împiedice să savurăm plăcerea că suntem și noi uniți de o producție populară. Altădată o făceam mai des.
Succesul acestui film nu e o surpriză. Au mai fost încercări oarecum reușite comercial, cu „Miami bici” (infinit mai prost decât „Teambuilding”) sau acele prostioare cu Selly, niște „filme” de monetizat suplimentar succesul unui adolescent de pe YouTube.
„Teambuilding” e ceea ce se cheamă „succes de casă”. Succes care se trage din alte zone în care a fost verificat și răsverificat impactul la public.
Stand-up-urile, show-urile de comedie adaptate la stilul american, au ajuns industrie cu mulți bani, mulți aspiranți. Micuțu a patronat, alături de figuri precum Mihai Bendeac (care practic a scos stand-up-ul din underground și l-a băgat la Antena 1), toată această nebunie. Iar acum se culeg roadele.
YouTube la mall
Apoi, ce se întâmplă foarte interesant e că se mai învie mallurile și cinematografele lor. Sălile sunt umplute de producții de lux precum Avatar și de filme tip „youtube” făcute de Mircea Bravo, Bogdan de la Ploiești, Selly etc. Practic, lumea merge la sala de cinema să vadă producții concepute ca niște filmulețe pe YouTube.
Nici măcar în „Teambuilding”, care e ceva mai îngrijit, cu niște replici mai istețe, nu se depășește faza scenetei de YouTube.
Rețeta e comercial americană de la un cap la altul
Dintre cele mai stupide argumente pro-„Teambuilding” l-am reținut pe acela care spune că „nu s-au luat bani de la stat”. Nu s-au luat acum. Aceleași personaje au avut încercări și pe bani de la stat. Nu e un film de succes doar pentru că e făcut din fonduri private. E un film de succes pentru că implică în producție și promovare cam toată lumea „populară” din rețele sociale și televiziune.
„Teambuilding” seamănă mai mult cu „A doua cădere a Constantinopolului” decât am vrea – acolo era strânsă toată floarea industriei comuniste de entertainment și vândută la pachet.
Rețeta nu e deloc originală. Original e limbajul, pentru că n-ai încotro, trebuie să traduci cumva rețetele mondiale comerciale. Și ce e original în limbaj e că s-au introdus înjurăturile neaoșe, natural, mai întâi pe rețele de socializare, apoi la televizor cu „beep”, acum și în cinema. Rețeta e comercial americană de la un cap la altul.
Până și stilul de băut bere, cu o gaură în baza cutiei, e împrumutat din filmele cu adolescenți americani care o iau razna.
Ce mă miră e că a durat atât de mult această adaptare a rețetelor comerciale de succes. Practic, cu totul, vreo 15 ani de când se screme toată lumea să americanizeze cu succes. Acum, fenomenul e ireversibil: a apărut un întreg nou star-system.
Efectul TikTok
După anii ’90 nu a existat o așa rețea bine închegată de vedete. Au existat grupuri și individualități, Vacanța Mare, Divertis, Tudor Chirilă, Esca etc. Nu a existat o pătură bine închegată de influenceri, cântăreți, actori, care să producă chestii diferite și să le vândă în mod diferit: acum s-au unit influencerii cu maneliștii și trapperii, cu actori și comedianți de profesie, plus câțiva publicitari și producători.
În acest moment, toată lumea promovează pe toată lumea, noii artiști populari sunt mai mult experți în marketing decât în film sau muzică, dar ce mai contează.
Cine n-are TikTok n-are cum să înțeleagă ce furie de promovare a existat acolo pentru aceste filme și ce forță capătă aceste grupuri de artiști ai marketingului. Adevărata nebunie s-a petrecut chiar la lansarea filmului pe TikTok, acum vreo 3 luni, o rețea mult mai bine înfiptă în popor. Facebook a rămas doar pentru vârstele 40+ care așteaptă să intre filmul pe Netflix.
Între TikTok și restul rețelelor e un delay social, nu doar de vârstă. Facebook e o rețea unde legea o face acea categorie care domina prin anii 2010 alegerile și discuțiile anticorupție, acea clasă de mijloc plictisită și iritată de orice, numai de ea însăși nu.
Pe TikTok și YouTube se întâmplă facerea noilor vedete și fenomene media. În timp ce tu stai pe facebook, copilul tău fredonează ceva de la Gheboasa și știe deja despre ce vei discuta peste două luni.
Noi nu muncim, noi gândim (ca patronu‘)
Ce e mai interesant e că, după zeci de ani de lipsă de glume anti-business, în sfârșit, s-ar părea că glumim împotriva corporațiilor și angajatorilor. Stați liniștiți, nu e așa. În „Teambuilding” se glumește pe seama angajatului, nu pe seama angajatorului.
Ideologic vorbind, avem un film în care angajații își urăsc joburile în același fel în care îi urăsc patronii pe ei. Filozofia lor e toată „patronală”.
În fond, corporația e prezentată ca o fabrică socialistă unde lumea o arde la rece și plătește rate. Evident, în viața reală, și în fabrici comuniste, și în corporații ultracapitaliste s-a muncit la greu, deși, evident, or mai fi fost și frecători de mentă.
Cumva m-a frapat această lipsă de avans în viziunea asupra muncii. Și până în ziua de azi predomină acea glumiță a clasei de mijloc cum că jobul sigur, cu program fix, este o formă de a sta degeaba. Păi tocmai această filozofie vă ajută și patronii să nu vă mărească salariile!
Bine ar fi ca „Teambuilding” să ne ajute să ne amintim că esența vieții noastre a ajuns vânzarea muncii pe un salariu. Dar cred că mesajul e puțin invers, e asumarea faptului că oricum nimic nu se va schimba, măcar să ne facem pulbere în teambuilding.
Vestea proastă e că această viață de corporație era valabilă acum vreo 10-15 ani. Între timp, nici teambuildingul nu mai e la modă, s-au schimbat și metodele de exploatare, și glumele. Spunea bine cineva, e ca Las Fierbinți. Ce contează că satul nu e neapărat așa, important e că lumea se recunoaște în satul Las Fierbinți.
ivryernest 06.01.2023, 12:57
?Cu toată bunăvoința, n-am reușit să citesc articolul, nici măcar în diagonală. E scris exact în stilul filmului despre care e vorba în el.?
cr_portal 07.01.2023, 18:02
Cum ți-ai dat seama de asta, dacă nu l-ai citit? :) P.S. Articolul l-am citit, filmul nu l-am văzut, aștept cartea.
Copenhaga1970 07.01.2023, 18:04
cat se poate de pertinente observatiile autorului. o productie pentru cultura mici si bere atat de raspandita si apreciata in romania. din perspectiva economiei de piata, oamenii au gasit reteta succesului, din perspectiva cinematografica, comentariile sunt de prisos.
KarlMariavonWeber 07.01.2023, 19:21
Există o categorie de castraveti murati care nu pot sa se bucure de nimic pentru ca pentru ei totul este ceva foarte serios ce poate avea urmari epocale. Restul au râs la filmul ăsta. Din fericire primii sunt minoritari, dupa cum ne arata succesul de box-office. Da, este o reteta comerciala americaneasca adaptata la plaiurile mioritice. Dar cinemaul romanesc avea nevoie si de asa ceva. Si nu subestimati cat de greu este sa adaptezi o reteta americaneasca la alt context... Asta este un merit in sine. Eu am râs cu gura pana la urechi. Nu sunt "opac" nici la cinematografia de arta. Dar cred ca este loc si timp pentru toate.
KarlMariavonWeber 07.01.2023, 20:24
Toate personajele acelea satirizate in film exista. Operatoarea de call center fara self-esteem care accepta sa fie insultata, cea care a stat "cu 5 ani prea mult" acolo dar in secret ea stie ca poate sa ajunga ceva mare, sclavetele care vrea sa ajunga PM si pentru asta pune presiune pe colegi ca sa aiba el ce arata la șef, operatorul de call center care s-a impacat cu destinul si a invatat deosebirea cinica intre interesul firmei si interesul lui personal, directorul care pare ca conduce dar e preocupat doar sa tina la distanta potentiali rivali, si asa mai departe. Baietii care au facut scenariul s-au documentat foarte bine, stiu cum e mersul in corporatii, stiu care sunt tipologiile. :) Pana si salariile si inegalitatile ridicole, care se spun la sfarsit inainte de bataia generalizata sunt bine documentate. Iar bataia este ceea ce s-ar intampla in realitate daca lucrurile nu ar fi secrete prin contract. Au construit personaje credibile cu care publicul se poate identifica. Si spun lucruri care se spun la țigară în șoaptă, dar niciodată cu voce tare, asumat, ca sa nu iti risti jobul sau perspectivele, pe care baietii astia le-au spus sub forma de comedie. De-aia are succes filmul. Cine a auzit doar injuraturile este un snob care nu stie sa se uite la un film. (Dar chiar si injuraturile au fost atent plasate, au sens in economia filmului. Daca ati remarcat nu toate personajele injura iar cei care o fac o fac in felul propriu personajului.)