Privilegiul ignoranței și rolul corectitudinii politice. De ce ne ofensează această discuție în România?
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Atacurile împotriva corectitudinii politice pornesc de la un neadevăr. Pentru că nu acum se încearcă formarea, de la zero, a unor norme. Ele există de sute de ani și au o matrice simplă și injustă: drepturi complete în România au avut, istoric vorbind, bărbatul etnic român, ortodox, heterosexual – o identitate pe care majoritatea cetățenilor românilor nu o au. Să pui asta în discuție e un atac direct la putere.
Cuprins:
- Sidney Gălan este doctorandă în sociologie la University of Michigan Ann Arbor și cercetătoare a Fundației Naționale de Științe din SUA ce studiază relațiile interrasiale și interetnice în interiorul familiilor.
- Raul Gălan este asistent și doctorand în sociologie la University of Michigan Ann Arbor ce studiază rolul și evoluția elitelor în procesele de formare a națiunilor și a ideologiilor naționale.
De câteva zile, știrea despre un gest considerat rasist al unui arbitru român într-un meci UEFA Champions League a fost una dintre cele mai citite în ziarele lumii, creând un val de reacții și în România.
În timp ce episodul în sine va fi cu mare probabilitate repede lămurit de oficialii UEFA, o analiză a reacției societății la acest eveniment e fundamentală.
Această reacție ne arată care ne sunt sistemele de valori; care sunt lucrurile „normale” și universal acceptate care ne ghidează întreaga viață socială.
Primul argument: apologia ignoranței
Unul dintre principalele argumente în apărarea domnului Colțescu se învârte în jurul apologiei ignoranței – domnul Colțescu nu a știut că ar putea fi jignitor, a fost înțeles greșit, a fost naiv că a vorbit română, poate că a fost puțin neelegant în exprimare.
Concluzia? În nici un caz, domnul Colțescu nu a fost rasist sau nu a perpetuat clișee rasiste.
În ciuda sensului faptelor în sine, această apologie/normalizare a ignoranței e unul dintre principalele laitmotive ale societății noastre. Ca și cum, dacă ești ignorant, nu trebuie să aderi la norme, la factual sau să fii responsabil pentru efectele propriilor acțiuni.
Iar orice formă de a rezista la „apologia ignoranței” și orice încercare de tragere la răspundere sunt automat și obsesiv definite ca „tiranie a corectitudinii politice”.
Cine rezistă la a fi definit de alții e inculpat drept „corect politic”
Scriitoarea americană Toni Morrison a definit miezul acestui subiect când a spus: „Dezbaterea despre corectitudinea politică este în realitate despre puterea de a defini. Cei ce definesc vor puterea să numească. Iar cei definiți le iau acum această putere”.
În România, un exemplu limpede este cel al numelui dat romilor. Ei au fost definiți drept „țigani”, iar dacă cer să li se spună „romi”, replica generică a celor care se îndreaptă împotriva corectitudinii politice este: „Cine sunteți voi să spuneți cum să vă definim noi?”.
Discuția despre corectitudinea politică este, de fapt, o discuție despre putere – cine are dreptul să vorbească despre altcineva? Cine are dreptul să catalogheze și să definească ce e bun sau nu? În ce context și pe ce ton?
România ajunge ea însăși să fie definită împotriva realității ei
În general, aceste dezbateri despre corectitudinea politică au o direcție foarte clară - denunțătorii corectitudinii politice atrag atenția asupra unui așa-numit pericol iminent produs de interogarea critică a limbajului și comportamentului românilor, în special de către „stângiști sensibili”.
Ceea ce apără însă ei este o idee fundamentală – aceea că identitatea românească (culturală și instituțională) trebuie să fie identică și cu identitatea bărbatului etnic român, ortodox, heterosexual – o identitate pe care majoritatea cetățenilor românilor nu o au.
Altfel spus, țara, societatea, este „numită” în funcție de „perfecțiunea” desenată de unii membri ai comunității, fără acceptul celorlalți și împotriva realității.
Prin promovarea acestui grup ca unica reprezentare a „românității” și prin echivalarea intereselor lor cu interesele României, ignorăm cum acești bărbați sunt și au fost permanent beneficiarii economici și sociali ai corectitudinii politice.
În fața bărbatului român, femeile, romii, maghiarii, membrii comunității LGBTQ+ etc. au trebuit tot timpul să fie corecți politic.
Tuturor li se cere să ia parte la acest joc al corectitudinii politice, iar când nu o fac, consecințele sunt directe și cât se poate de reale. Mulți dintre românii ce trăiesc în țările vestice se confruntă cu aceeași situație, fiind nu de puține ori ținta micilor sau marilor agresiuni xenofobe.
Nici un alt grup nu este salvat de ignoranță
Așadar, în societatea noastră, minoritatea formată din domnul Colțescu și ceilalți bărbați români sunt singurii ce se bucură de o permanentă prezumție de nevinovăție. Singurii ce sunt scutiți de jocul corectitudinii politice – un joc deloc nou.
Această prezumție nu se aplică femeilor, nu se aplică romilor, nu se aplică maghiarilor, nu se aplică comunității LGBTQ+. În societate, violența împotriva femeilor e de foarte multe ori scuzată („păi nu a văzut cum e îmbrăcată? Cum nu a știut?”), împotriva romilor la fel („păi nu vezi cum arată? Crezi tu că nu fură?”), împotriva maghiarilor („tu nu știi că ești în România și trebuie să vorbești română?”). Pe femei și pe minoritari ignoranța și neștiința nu îi salvează niciodată. Sau vulnerabilitatea.
Retorica împotriva grupurilor de la care se cere „corectitudine politică” e atât de întipărit în sfera publică, încât au făcut deja carieră cazurile descoperite de presă în tribunale, unde fete de 10-13 ani agresate sexual erau învinovățite de către magistrați pentru că „se îmbrăcau provocator”.
Un fel de a ne pune întrebările necesare
În acest context, care e totuși rolul corectitudinii politice în 2020 în societatea noastră? Rolul corectitudinii politice este acela de a promova și universaliza responsabilitatea socială echitabilă.
La nivelul indivizilor, în viața de zi cu zi, este un mod prin care toți putem să fim reflexivi la adresa poziției noastre în societate și să încercăm să luăm în considerare experiențele celor ce sunt diferiți de noi.
La nivelul societății, universalizarea corectitudinii politice ne poate ajuta în eforturile colective de interogare și scoatere la lumină a comportamentelor și ideilor considerate „naturale” ce reproduc discriminarea și injustețea.
Doar pentru că o persoană crede că un set de idei sau convingeri sunt „naturale”, asta nu înseamnă că ele sunt obligatoriu și juste sau corecte. Așadar, standardele corectitudinii politice scot la lumină și aduc în discursul public convingeri discriminatorii și toxice, ce pot fi interogate de societate.
Libertatea e a tuturor sau a nimănui
Pe cei care luptă împotriva corectitudinii politice în numele libertății trebuie să îi întrebăm – libertate pentru cine?
În mod tradițional, femeilor, minorităților și membrilor comunității LGBTQ+ nu le-a fost permisă niciodată libertatea individuală de a trăi și a se exprima în afara limitelor dictate de statul creat după chipul și asemănarea bărbatului român ortodox heterosexual.
Minoritatea care are această identitate deseori îi reduce la tăcere pe toți cei care nu sunt ca ei, fiind orbi la felul în care toți ceilalți trebuie permanent să fie corecți politic.
Pot ceilalți să iasă din acest joc? Bineînțeles că nu, din moment ce aderarea la regulile corectitudinii politice e necesară pentru orice acces la resurse economice și sociale.
Dacă ceea ce ne frământă chiar e libertatea, atunci să ne asigurăm că această libertate nu e doar privilegiul câtorva.
