Rețeta amorului într-un apartament din Ferentari: pornhub și Paprika TV. De ce mi-a plăcut noul roman al lui Adrian Schiop

Comentează
Arhiva foto

Sunt două mari lumi. Lumea ălora care văd totul ca un manual de self help, „fii pozitiv, trage de tine, vei învinge, vei reuși dacă muncești”. Și lumea haterilor, care așteaptă să scuipe ceva de la distanța facebookului. Ambele sunt nefrecventabile. Aveam nevoie de o viziune acră asupra lumii, să mai taie din maioneza asta de ură și iubire. Și ne-o oferă Adrian Schiop în noua lui carte, „Să ne fie la toți la fel de rău”.

Adrian Schiop nu e hater. E într-un fel cu totul personal foarte atent la lumea din jur. Nu o privește cu ură, ci cu un amestec de frică, dragoste, cinism. Asta ar fi viziunea de „acritură” asupra lumii. Dacă mai e vreun strop de adevăr pe lumea asta, el e deținut undeva, într-un colț, de o conjurație a acriturilor, artiștilor, gânditorilor, înțelepților care-ți strică ziua.

Schiop a explicat că a tot căutat acest ton, această formă de cinism lucid, de „acreală”, unul dintre modele fiind și excelenta prozatoare Lavinia Braniște, cea din „Interior zero”. Ce înseamnă să fii o acritură? Să mai și strici petrecerile de retorică „pozitivă”, să nu te arunci din prima cu judecăți morale, să mai și încerci să enervezi lumea din jur, ca să simtă că exiști.

Schiop are o ramă fixă pe care o pune asupra lumii: relația de dragoste în care e implicat un narator intelectual răutăcios, cu o răutate provenită din romantism fermentat pe aplicațiile de agățat parteneri de sex.

În romanul care l-a făcut celebru, „Soldații”, rama amoroasă cuprindea un intelectual și un fost pușcăriaș. Acum a trecut la relații cu bugetari, cu un polițist mai exact. Și, glumea scriitorul, probabil că în următorul roman va trece la o relație cu un bucătar de la „Marriott”.

Descrierea relației de dragoste este descriere socială. Descrierea unei scene de sex e o descriere socială. Până și în cel mai clișeistic clip porno de pe un site de adulți găsești convențiile sociale ale prezentului, vezi, de exemplu, succesul scenariilor cu interviu pentru un job care se termină cu un blowjob. Asta spune mult nu doar despre fanteziile noastre, ci și despre piața muncii.

Într-un apartament strâmt, din Ferentari, doi bărbați se observă unul pe altul, se spionează, își pândesc punctele slabe, înnebunesc unul cu altul, fac dragoste, își negociază teritoriul, totul cu o cruzime aproape geopolitică. Fiecare milimetru de sentiment, fiecare farfurie spălată în bucătărie, fiecare emisiune TV, fiecare bere consumată, toate sunt prilej de negociere crudă.

Adrian Schiop, „Să ne fie la toți la fel de rău”, Editura Polirom, 2021, 192 de pagini. Preț: 27,95 de lei

E greșit să credeți că e un roman strict pentru gay doar pentru că are personaje homosexuale. E o carte despre relații, nu mai contează între cine și cine. E o carte despre calculul la sânge al unei relații.

Iar Schiop compune chimia amorului din două ingrediente tari: pornhub și Paprika (un post TV dedicat gătitului). Ca intensitate a trăirii în cuplu, sexul și gătitul stau măreț pe același plan. Cultural, învățăm să spunem că nu contează meschinăria, că dragostea trebuie lăsată să se manifeste deplin. Când dăm zoom cu Schiop, vedem că și dragostea e societatea în miniatură, o sumă de calcule, de la cât costă berea și uleiul, la cât spațiu ocupi din apartament.

Citesc în Wall Street Journal un articol stupizel despre ce bine face lectura, cum te scoate din nevrozele provocate de lumea în pandemie. Deschid Netflix și văd o semitelenovelă cică ironică, dar destul când să flateze preacinstite chicoteli middle-class. Abia atunci realizezi câtă nevoie e de acreala lui Schiop. Băgăm în noi stimuli facili toată ziua, dar mai trebuie și niște zeamă de varză pentru mahmureală.

E nevoie de ceva împotriva zahariselii și fast-fake-ului de zi cu zi. E nevoie de un povestitor rău, răutăcios, care să te sece la inimă ca o pietricică în pantof (imagine furată din roman). Literatura nici nu-ți face bine, nici nu te face mai bun, îți dă doar uneltele să privești ceva mai precis lumea din jur. Dacă nu vreți asta, nu mai citiți deloc!, vă face rău.

Un singur sfat: nu mai folosiți cultura ca „self help”. Tot ce e bun în „Să ne fie la toți la fel de rău” vă va produce mai multă angoasă, vă va neliniști.

Dacă citiți o carte și vă simțiți fericiți și împliniți, fiți siguri că ați pierdut timpul ’geaba. Așa cum, dacă citiți un editorial cu care sunteți prea tare de acord sau deloc de acord, ceva e în neregulă și cu voi, și cu autorul textului. Citiți acrituri, fiți acri!

Foto: Inquam Photos

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
SRI respinge o presupusă implicare în desemnarea premierului
Analiză
12:00
Analiză Libertatea: Serviciile de informații din România au copiat modelul militarizat de funcționare de la serviciile rusești
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
MONDEN
Marian Godină | Foto: Facebook
12:16
Ce a observat Marian Godină pe acoperișul unei clădiri din Brașov: „Oare câtă minte îți trebuie?”. Cum a reacționat lumea la mesajul său
Asia Express ziua 4
11:43
Asia Express, 9 septembrie 2026. Începe cursa pentru ultima șansă. Primul vot aduce alianțe și tensiuni între concurenți
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
Analiză
13:22
De ce este bântuită Europa de o „nostalgie a viitorului” și cum s-a schimbat radical atitudinea cetățenilor față de proiectul european. Studiu ecfr.eu
12:47
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
12:41
Obiectele lui Silviu Prigoană au ajuns la târgul de vechituri din Vitan. Imagini cu lucrurile personale ale regretatului om de afaceri
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Barbat laptop
11:52
Managerul unui supermarket a intrat pe internet în timpul programului de 7.685 de ori în 25 de zile și a fost concediat
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
11:35
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un colaj cu două fotografii în care apare o casă amenajată într-o peșteră. În prima imagine este o femeie care stă într-un hamac, iar în a doua imagine este un living într-o încăpere cu pereți de stâncă
11:32
O femeie a cumpărat o peșteră cu 70.000 de euro și apoi s-a mutat în ea. Câți bani plătește pe utilități în fiecare lună
Un cofrag de ouă pe fundal albastru din care unul este spart.
10:59
Nu cumpărați niciodată aceste ouă! Un semn de pe ambalaj ar trebui să vă avertizeze imediat
 Morman de gogonele murate
10:08
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Prim-plan cu un termometru de exterior care indică o temperatură ridicată, pe fundalul unui drum urban însorit și aglomerat cu vehicule.
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!