Rețeta amorului într-un apartament din Ferentari: pornhub și Paprika TV. De ce mi-a plăcut noul roman al lui Adrian Schiop
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Sunt două mari lumi. Lumea ălora care văd totul ca un manual de self help, „fii pozitiv, trage de tine, vei învinge, vei reuși dacă muncești”. Și lumea haterilor, care așteaptă să scuipe ceva de la distanța facebookului. Ambele sunt nefrecventabile. Aveam nevoie de o viziune acră asupra lumii, să mai taie din maioneza asta de ură și iubire. Și ne-o oferă Adrian Schiop în noua lui carte, „Să ne fie la toți la fel de rău”.
Adrian Schiop nu e hater. E într-un fel cu totul personal foarte atent la lumea din jur. Nu o privește cu ură, ci cu un amestec de frică, dragoste, cinism. Asta ar fi viziunea de „acritură” asupra lumii. Dacă mai e vreun strop de adevăr pe lumea asta, el e deținut undeva, într-un colț, de o conjurație a acriturilor, artiștilor, gânditorilor, înțelepților care-ți strică ziua.
Schiop a explicat că a tot căutat acest ton, această formă de cinism lucid, de „acreală”, unul dintre modele fiind și excelenta prozatoare Lavinia Braniște, cea din „Interior zero”. Ce înseamnă să fii o acritură? Să mai și strici petrecerile de retorică „pozitivă”, să nu te arunci din prima cu judecăți morale, să mai și încerci să enervezi lumea din jur, ca să simtă că exiști.
Schiop are o ramă fixă pe care o pune asupra lumii: relația de dragoste în care e implicat un narator intelectual răutăcios, cu o răutate provenită din romantism fermentat pe aplicațiile de agățat parteneri de sex.
În romanul care l-a făcut celebru, „Soldații”, rama amoroasă cuprindea un intelectual și un fost pușcăriaș. Acum a trecut la relații cu bugetari, cu un polițist mai exact. Și, glumea scriitorul, probabil că în următorul roman va trece la o relație cu un bucătar de la „Marriott”.
Descrierea relației de dragoste este descriere socială. Descrierea unei scene de sex e o descriere socială. Până și în cel mai clișeistic clip porno de pe un site de adulți găsești convențiile sociale ale prezentului, vezi, de exemplu, succesul scenariilor cu interviu pentru un job care se termină cu un blowjob. Asta spune mult nu doar despre fanteziile noastre, ci și despre piața muncii.
Într-un apartament strâmt, din Ferentari, doi bărbați se observă unul pe altul, se spionează, își pândesc punctele slabe, înnebunesc unul cu altul, fac dragoste, își negociază teritoriul, totul cu o cruzime aproape geopolitică. Fiecare milimetru de sentiment, fiecare farfurie spălată în bucătărie, fiecare emisiune TV, fiecare bere consumată, toate sunt prilej de negociere crudă.
E greșit să credeți că e un roman strict pentru gay doar pentru că are personaje homosexuale. E o carte despre relații, nu mai contează între cine și cine. E o carte despre calculul la sânge al unei relații.
Iar Schiop compune chimia amorului din două ingrediente tari: pornhub și Paprika (un post TV dedicat gătitului). Ca intensitate a trăirii în cuplu, sexul și gătitul stau măreț pe același plan. Cultural, învățăm să spunem că nu contează meschinăria, că dragostea trebuie lăsată să se manifeste deplin. Când dăm zoom cu Schiop, vedem că și dragostea e societatea în miniatură, o sumă de calcule, de la cât costă berea și uleiul, la cât spațiu ocupi din apartament.
Citesc în Wall Street Journal un articol stupizel despre ce bine face lectura, cum te scoate din nevrozele provocate de lumea în pandemie. Deschid Netflix și văd o semitelenovelă cică ironică, dar destul când să flateze preacinstite chicoteli middle-class. Abia atunci realizezi câtă nevoie e de acreala lui Schiop. Băgăm în noi stimuli facili toată ziua, dar mai trebuie și niște zeamă de varză pentru mahmureală.
E nevoie de ceva împotriva zahariselii și fast-fake-ului de zi cu zi. E nevoie de un povestitor rău, răutăcios, care să te sece la inimă ca o pietricică în pantof (imagine furată din roman). Literatura nici nu-ți face bine, nici nu te face mai bun, îți dă doar uneltele să privești ceva mai precis lumea din jur. Dacă nu vreți asta, nu mai citiți deloc!, vă face rău.
Un singur sfat: nu mai folosiți cultura ca „self help”. Tot ce e bun în „Să ne fie la toți la fel de rău” vă va produce mai multă angoasă, vă va neliniști.
Dacă citiți o carte și vă simțiți fericiți și împliniți, fiți siguri că ați pierdut timpul ’geaba. Așa cum, dacă citiți un editorial cu care sunteți prea tare de acord sau deloc de acord, ceva e în neregulă și cu voi, și cu autorul textului. Citiți acrituri, fiți acri!
Foto: Inquam Photos
