Șapte ani în Tibet cu PSD și PNL. Alegeri se vor mai ține sau lăsăm vechea clasă politică să-și împartă totul la masa verde?
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Pe voturile din Parlament, alianța PSD-PNL este soluția legitimă indicată de poporul român în această criză. Dar o înțelegere politică pe 7 ani oglindește o gândire dinastică: alternanță fără alternativă.
Conform mai multor lideri implicați în negocierea PSD-PNL, citați de G4Media, PSD a propus PNL un proiect pe 7 ani, în care să alterneze premierul la doi ani și „să facem împreună reforma constituțională și administrativă plus absorbirea fondurilor PNRR și europene”. Informația apare în mai multe publicații. Social-democrații cer 7 ani de stabilitate. Totul spre binele țării.
Reporterul și scriitorul polonez Ryszard Kapuściński povestea cum, acum patru decenii, la finalul domniei Șahului Iranului, regatul ajunsese un uriaș depozit de obiecte stranii, complicate și costisitoare. Șiruri infinite de TIR-uri Mercedes, Volvo și alte mărci scumpe, achiziționate fără cap, rugineau în deșert. Spitalele cumpăraseră tehnologie de ultimă oră, dar Șahul plecase ca să se trateze în străinătate. Nimeni din Iran nu știa să folosească, la capacitățile reale, dotările exorbitante primite. Blestemul banilor făcuți ușor din petrol lovise o țară aflată sub o guvernare care știa doar să cheltuiască și să-și reproducă puterea.
Trecutul regatului Șahinșahului poate fi viitorul nostru. România riscă să devină satrapia incompetenților pe multă vreme de acum înainte, căci cei care domină partidele tradiționale și-au probat până acum nepriceperea. Ei sunt liderii care testează acum opinia publică, să vadă dacă târgul pe 7 ani ține, e acceptabil pentru oameni.
Există, bineînțeles, și în PSD, și în PNL mulți oameni care au intrat în politică nu ca să-și umple buzunarele lor și ale amicilor, ci ca să facă un serviciu public onest. Dar tranzițiile de putere sunt mai degrabă pe linia Flutur - Rareș Bogdan și Oprescu - Gabriela Firea. Noile staruri politice sunt importate din societatea spectacolului televizat, căci asta s-au obișnuit politicienii să ofere oamenilor: circ. Și de aceea au adus în arenă chiar pe creatorii divertismentului.
Cum sunt sufocați oamenii buni și tineri din partidele tradiționale a explicat recent Doru Bușcu, un jurnalist care numai de „userism” și „#rezist” nu poate fi suspectat.
Sigur că partidele noi nu sunt bune pentru că sunt noi. Dar ideea pactului pe 7 ani arată cât de puțină competiție suportă clasa politică de la noi. Și apoi se miră că se nasc lideri direct dintre ultrașii stadioanelor, cu metodele adiacente.
Dacă nu permiteți creșterea organică a oamenilor buni, competenți, incomozi de lângă voi, apare George Simion, cu torțe și fumigene.
Acum, AUR funcționează ca o sperietoare. Ni se vântură pactul pe 7 ani, ca să nu se trezească România cu extremiștii.
Costurile uriașe ale liderilor fără discernământ
De fapt, PSD și PNL își freacă mâinile în așteptarea celor 80 - 90 - 100 de miliarde de euro, cifrele diferă în funcție de pe cine vrei să crezi. Cheltuirea acestor bani se întinde în mare parte chiar pe perioada celor 7 ani invocați în propunerea de pact.
Nimeni dintre ei nu pare a gândi un pic mai departe. Precum banii Șahinșahului, fondurile din PNRR pot aduce scufundare în cheltuieli publice tot mai mari, dacă investițiile sunt făcute irațional, cu prioritizarea „dă și omului meu ceva”.
Când cumperi un soft evoluat pentru administrația publică, o să ai nevoie de servere, de oameni de întreținere, de specialiști în ministere.
Investițiile fără cap instalează costuri care rămân, lună de lună, chiar dacă sistemul nu va funcționa la parametri normali.
La fel se va întâmpla în spitale, unde deja stau în pivnițe RMN-urile, tomografele și aparatura de laborator sau sunt folosite la un sfert din capacitate. Tehnologia nu costă doar la achiziție, căci întreținerea, consumabilele și forța de muncă sunt enorm de scumpe. Acestea reprezintă cheltuieli operaționale, pe care, cumva, trebuie să le finanțezi din bugetul național. Probabil că mandarinii planificării bugetare de la Ministerul de Finanțe sunt deja cu mâinile în cap, căci sunt și acolo oameni capabili, care înțeleg ce se petrece.
Li s-a fluturat deja și un ministru. La finanțe, numele propus de PSD este Leonard Badea, cel care are toate diplomele SRI cerute de establishment, inclusiv cea în studii de Securitate Națională de la Colegiul Național de Informații, o rușine de facultate, întrecută probabil ca degradare doar de cea de poliție, unde rectorul și subalternii o amenințau pe ziarista Emilia Șercan cu moartea.
Este greu de evaluat acum dacă PSD și PNL vor merge până la capăt cu „planul pe 7 ani”, premier prin rotație, împărțirea responsabilităților, resurselor și restul proiectului.
Așa cum arată acum votul din Parlament, guvernul lor este reprezentantul legitim al poporului român. Dar afișarea planului e posibil să răscolească societatea. S-ar putea ca PSD și PNL să revină și să spună că nu vor face asta.
Însă, de fapt, cei 7 ani din viitor nu sunt decât o recunoaștere a celor 30 de ani din trecut și care se vor prelungi în viitor. Alternanță fără alternativă.
Fie că vor afișa sau nu simbioza, ei trăiesc într-un sistem coerent de valori comune, de incompetențe promovate uneori cu credința sinceră a celei mai bune intenții, totul avizat de facțiunile îmbătate de putere și afaceri politice din serviciile secrete. Dacă ne așteaptă 7 ani în Tibet, alegerile devin o formalitate, iar noii lideri vor fi găsiți precum îl găsesc tibetanii pe Dalai Lama, plimbându-se o comisie de la SRI și BNR peste munți, cu obiectele familiare ale vechiului stăpân, poate le recunoaște cineva.
foto: colaj Hepta
