Șapte lucruri la care Clujul „bate” Capitala. Cum se simte o bucureșteancă get-beget în inima Ardealului

Comentează

Supranumit orașul din inima Transilvaniei, Cluj-Napoca a reușit, în ultimii ani, să devină un punct de reper în comparațiile cu alte orașe și a ajuns un model pentru “așa da” de fiecare dată când e pus în oglindă cu Bucureștiul.

Clujul este deja faimos pentru festivalul Untold, dar, cel puțin de când primăria a cumpărat autobuze noi, mov, a ajuns să se vorbească mai ales despre transportul public.

Am vizitat pentru prima dată Clujul și am petrecut o zi întreagă ca să înțeleg de ce inima Transilvaniei este atât de lăudată. Ca în jocul “găsiți diferențele”, am făcut o listă de șapte lucruri pe care le are Clujul și nu le are Capitala, pornind din start de la premisa că, în realitate, o comparație matematică e aproape imposibil de făcut, dat fiind măcar un singur aspect: numărul de locuitori - Clujul are puțin peste 700.000 de locuitori, iar în Capitală trăiesc aproape două milioane de oameni.

1. Transportul în comun. Plata cu cardul în autobuze

Autobz nou CTP

Nu putem vorbi despre Cluj fără să menționăm autobuzele de culoare mov, care se strecoară silențios prin trafic, și de faptul că îți poți plăti lejer călătoria direct cu cardul bancar la aparatele din interior. Vehiculele noi cu această facilitate au fost achiziționate cam în aceeași perioadă în care Primăria Capitalei a adus în oraș Otokarele turcoaz, care însă nu sunt prevăzute cu acest sistem de plată.

În majoritatea stațiilor din Cluj sunt panouri care îi anunță pe călători în cât timp vine autobuzul, dar și ce autobuz va sosi următorul. Sunt puține ghișee de la care să poți cumpăra bilete, dar le poți achiziționa foarte rapid de la unul dintre cele 61 de automate cu ecran tactil, prietenoase cu turiștii - adică au instrucțiuni și în limbile engleză și franceză. Plata se poate face și cash, și cu cardul bancar.

Automat de bilete într-o stație din Cluj

În plus, unele stații de autobuz au și validatoare de carduri, astfel încât oamenii își pot plăti călătoria înaitne de a urca în mijlocul de transport.

Capitala nu se bucură de același pas major făcut către tehnologie și uneori e dificil, mai ales de sărbători, să găsești un ghișeu deschis unde să-ți încarci cardul STB. Noroc cu plata prin SMS!

Compania de Transport Public Cluj are 251 de autobuze, 41 de autobuze electrice, 82 de troleibuze, 26 de tramvaie și nouă microbuze, mult mai puține decât Bucureștiul, care are în total 1.930 de mijloace de transport, nici unul electric.

2. Parcări mai multe, trotuare mai libere

Este adevărat că populația Clujului este de aproape trei ori mai mică decât a Bucureștiului, deci implicit și mașinile sunt mai puține. Însă trebuie precizat că în Cluj nu doar că sunt suficiente locuri de parcare, însă acestea chiar sunt folosite, în ciuda faptului că o oră costă până la 7 lei, în funcție de zonă.

Astfel, pietonii pot circula pe trotuar fără să fie nevoiți să facă slalom printre mașini.

Tarife asemănătoare sunt practicate și în Capitală, dar bucureșteanul e mai grăbit și preferă să-și lase mașina unde apucă, în loc să caute loc de parcare.

În Cluj sunt automate de plată a parcării mai peste tot, iar parcometrul asigură și plata cu cardul, nu doar cash. Iar dacă chiar nu găsești un parcometru, soluția e SMS-ul.

3. Biciclete închiriate de primărie

Bucureștiul vrea să reducă poluarea și să promoveze transportul alternativ. Administrația Firea le-a dat bucureștenilor vouchere pentru a-și cumpăra biciclete și pentru a-și schimba mașina personală.

Stație de biciclete în fața gării

Clujul a venit, în schimb, cu un serviciu de închiriere biciclete în regim self-service, realizat din fonduri europene. Practic, în baza unui card emis de Primăria Cluj-Napoca, poți lua gratuit o bicicletă timp de o oră. După depășirea acestei ore, se aplică penalizări, care nu sunt însă mari. Doi lei jumătatea de oră. Clujul nu este oricum atât de mare, astfel că orice deplasare dintr-un punct în altul se poate face în timp util.

Din 2015, de la înființare, și până în august anul acesta, sistemul de bike sharing a fost utilizat pentru peste 2,5 milioane de deplasări, potrivit presei locale.

Pentru sutele de biciclete din cele 50 de stații de bike sharing, Clujul a oferit și infrastructura necesară: în prezent există peste 20 de kilometri de piste de biciclete, iar unele dintre ele fac legătura cu localitățile dimprejur, pentru navetiștii bicicliști.

Pistă de biciclete în Cluj

Bucureștiul nu stă foarte bine la capitolul ăsta: avem aproximativ 10 kilometri de piste de biciclete și acestea doar în zona centrală.

4. Parcuri fără chioșcuri

Clujenii se bucură de multe spații verzi. Are și câteva parcuri mari, iar unul dintre ele este Parcul Central Simion Bărnuțiu sau Parcul Mare, cu o vechime de peste 190 de ani și o suprafață de 13 hectare. Ceva mai mic decât Cișmigiul din București.

Podul Elisabeta, către Parcul Central

Clujul nu are în parcuri terase sau restaurante, ori chioșcuri cu gogoși, cartofi, semințe, vată de zahăr sau sucuri. Excepția din Parcul Central o face clădirea Casino - Centrul de Cultură Urbană, unde sunt organziate uneori diverse evenimente culturale.

5. Contraste mai blânde la Cluj

Bucureștiul este orașul bulinelor roșii, iar Centrul Vechi e un punct nevralgic din cauza clădirilor cu risc mare de prăbușire la un viitor seism. Consolidarea clădirilor cu risc seismic merge lent, iar restaurarea fațadelor monumentelor istorice, la fel de greu. În acest timp, schelele metalice rămân instalate pe clădiri, în multe cazuri neprotejate (vizual și antipraf) de mash-uri.

Strada în oglindă

Imobilele din Cluj-Napoca sunt mult mai joase - s-a preferat construcția pe orizontală, nu pe verticală, aspect firesc într-un oraș mai puțin aglomerat. Sunt mult mai mule clădiri vechi, decât blocuri noi, iar clădirile construite recent respectă, într-un fel sau altul, arhitectura imobilelor istorice, astfel că nu există acel contrast evident și uneori neplăcut între vechi și nou. În plus, fațadele clădirilor aflate în renovare sunt acoperite de pânze, astfel încât să nu se vadă schelele muncitorilor.

6. Mobilier stradal

Jardiniere mari cu flori pe trotuare, semne mari și colorate, garduri și gărdulețe chiar și acolo unde nu este nevoie și borduri colorate - cam așa e în București. Mobilier stradal amestecat, care dă adesea senzația de kitsch.

Străzile din Cluj sunt libere, nu există jardiniere uriașe pe trotuare, nici gărdulețe peste tot.

7. Răbdarea!

Venind dintr-un oraș aglomerat precum Bucureștiul, unde toți se grăbesc să ajungă undeva, inclusiv acasă, orașul din Ardeal e aproape... ca-n bancurile cu ardeleni! Nimeni nu pare să se grăbească, nu se claxonează decât în cazuri extreme și nu am văzut vreun pieton traversând în fugă strada. Clujenii sunt răbdători și mult mai liniștiți, iar orașul lor a fost numit, într-un studiu realizat în 2014 de Eurostat, cel mai primitor oraș din România.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
O barca rasturnata in kefalonia, septembrie 2026
08:17
Un român de 45 de ani a dispărut în apele Mării Ionice, în Kefalonia
Un român a fost arestat în Italia după ce ar fi clonat carduri de carburant folosite de Poliție. Sursă foto: Poliția de Stat italiană
06:57
Un român a clonat cardurile de carburant ale polițiștilor italieni, a umplut o cisternă de 1.000 de litri și apoi a vândut combustibilul. Cum funcționa schema
MONDEN
Dan Alexa si Andreea Popescu au avut o idilă
09:04
Ce s-a întâmplat cu Andreea Popescu după ce a vorbit despre idila cu Dan Alexa. „E un adevărul care nu-ți face cinste neapărat și nu vrei să-l expui”
Olga Barcari
09:00
Veste bună pentru Alina Pușcău. Olga Barcari a obținut viza pentru America: „Doamne, câte întrebări mi-au pus!”
POLITIC
Leonardo Badea-Facebook
09:00
Leonardo Badea, prim-viceguvernatorul BNR, ar putea fi propunerea surpriză de pe lista premierilor lui Nicușor Dan
Florin Lazar Vlaadică, seful Oficiului de Informatii Integrate de la Cotroceni a folosit avioanele companiei Toyo Aviation, implicata in „Scandalul Mykonos”. Sursă foto: Administrația Prezidențială
08:23
Florin Lazăr Vlădică, șeful Oficiului de Informații Integrate de la Cotroceni, a folosit avioanele companiei Toyo Aviation, implicată în „Scandalul Mykonos”
Ultimele știri
09:42
Edi Hordilă și Radu Isac au părăsit Asia Express 2026. Cum au ratat calificarea pentru China
LiveText
06:00
Au început Consultările de la Cotroceni, unde Nicușor Dan se întâlnește cu partidele parlamentare pentru a desemna un prim-ministru. AUR a intrat la discuții
09:30
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu, separați pentru o lună și jumătate. Ce a făcut prezentatorul înainte să plece de acasă
09:20
O femeie din Etiopia a stat ascunsă pe bancheta din spate a mașinii, sub o pătură, la Vama Calafat. Voia să ajungă în Germania
TRENDING
16 sept.
În anii '90, 313 gazele au fost eliberate în deșert, în Arabia Saudită. 20 de ani mai târziu, cercetătorii au revenit și au descoperit ce s-a întâmplat cu ele
16 sept.
Un magazin Lidl e aprovizionat de un camion care n-are șofer și nici cabină: face trei curse în fiecare zi, într-un oraș din Germania
16 sept.
Horoscop 17 septembrie 2026. Gemenii sunt tentați să măsoare valoarea unor relații după siguranța pe care le-o oferă, deși nu e corect
07:00
Tragerile loto din 17 septembrie 2026. Report de peste 1,48 milioane de euro la Loto 6 din 49
Produse pentru curățarea podelei
06:30
Cum să speli podeaua ca să nu se așeze praful timp de săptămâni
Doi soți în timp ce fac economii și pun banii într-o pușculiță
16 sept.
S-au pensionat la 40 de ani, după ce au strâns o avere. Cum au economisit doi soți 1.100.000 de euro și au scăpat de datorii
Zeci de mașini oprite la semafor pe un bulevard din Italia
16 sept.
O țară din Europa elimină impozitul auto anual pentru milioane de mașini cu o singură condiție
Creierul tău când mergi la teatru. Experiment inedit la Cluj
16 sept.
Ce se întâmplă în creierul tău când mergi la teatru. Experiment inedit la Cluj: artiști din 7 țări și medici neurochirurgi pun în scenă un festival diferit
Un bărbat la un restaurant care poartă tricou albastru. Pe scaune se află oameni care aplaudă
16 sept.
Gestul unui patron față de un chelner, aplaudat de toți clienții: „Astăzi este o dimineață specială”
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
 Ciprian Pamfile este considerat de Jandarmerie liderul instigatorilor de la protestele din Piața Victoriei
16 sept.
Primele arestări după violențele de la protestul fermierilor. Cine este Ciprian Pamfile, considerat de Jandarmerie liderul instigatorilor
În prezent, legislația rutieră din România prevede purtarea căștii doar pentru persoanele sub 16 ani care circulă pe partea carosabilă, atât pe biciclete, cât și pe trotinete. Foto: Profimedia
16 sept.
Cele 5 motive pentru care Bolt și Lime nu vor casca obligatorie pentru trotinetiștii vitezomani
Spitalul Universitar de Urgență din București, secția SUUB
16 sept.
Ministerul Sănătății ia bani de la programele naționale și salariile rezidenților pentru a susține UPU în septembrie și octombrie
Noja Paladia era considerată cea mai vârstnică persoană din întreaga regiune a Balcanilor. Foto: Orașul Cugir
16 sept.
A murit Noja Paladia, cea mai vârstnică persoană din România. Femeia din Cugir avea 111 ani și a trăit două războaie mondiale
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
16 sept.
Criza din agricultură nu a început pe 15 septembrie - și nu se termină cu ea
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
15 sept.
De ce nu poate rezolva Guvernul problemele oierilor
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
15 sept.
Nu doar corupția ucide! Nepăsarea de oameni și nepriceperea la guvernare ucid și ele!
Imaginea îl prezintă pe Nicușor Dan vorbind de la o tribună oficială, având în fundal steagurile României și Uniunii Europene.
15 sept.
Moș Crăciun pe genunchii lui Nicușor