Artificiile de la miezul nopții și riscul lui Vlad Voiculescu
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Jurnaliștii Libertății relatează că la București, Brașov, Iași, Cluj și în alte localități ale României, mari sau mici, numărul și forța petardelor și artificiilor de Anul Nou a fost aproape fără precedent. Ca și cum am vrut să ne despărțim, cu un zgomot decisiv, nu doar de 2020, ci și de partea aceasta din viața noastră.
Pentru prima oară în 10 luni, nu s-a mai auzit huruitul ambulanțelor, fondul sonor continuu al orașelor noastre din ultimul an.
O jumătate de oră am ascultat altceva. Cerul s-a aprins peste București, și a căzut la loc după minute bune, negru, afumat și ciopârțit. La fel s-a întâmplat mai peste tot.
Câinii lătrau între blocuri, pisicile s-au băgat sub canapele, a fost un Revelion în care oamenii au lansat un pocnet universal, de neuitat.
Pe vremuri, Pământul a trimis în spațiu discuri gravate cu zgomotele naturii și civilizației sale: susurul râurilor, melodiile lui Brahms și Elvis, discursurile solemne ale capetelor încoronate către speciile altor galaxii și o selecție a meciurilor de wrestling. Extratereștrii care ascultă acum sunetul stelelor ar avea sentimentul unui nou Big Bang. Lumea încearcă să se nască din nou.
Nu e nimic de judecat, a fost o descărcare de energie pusă forțat în așteptare, o mărturie luminoasă a durerii, o alungare a spiritelor rele. Descântecul urban dădea senzația că nu se va opri.
<strong>Numai că, după o jumătate de oră, în liniștea care se lăsa, la început timide, apoi din ce în ce mai puternice, </strong><strong>girofarurile și sirenele salvărilor au luat locul artificiilor. </strong><br>
Până dimineață, sub ploaia care a spălat fumul, totul a revenit la normalul anormal în care trăim. Semn că, într-un fel, anul nu s-a încheiat. El este încă aici.
Marile spitale ale României sunt sub asediu și, chiar de Anul Nou, medicii au ales să transmită un mesaj despre nevoia urgentă de personal în ATI.
Pe celălalt front, programarea vaccinului își arată tot mai mult limitele. Începem anul cu 10.000 de oameni vaccinați, o medie de 2.000 pe zi, cum a sunat o ultimă depeșă a celor de la G4Media, scrisă chiar înainte de stârnirea cavalcadei.
<strong>Tot mai mulți oameni din personalul sanitar povestesc cum, nici măcar la ei, despre care se știa de luni bune că sunt primii și care pot fi ușor de găsit, nu ajunge vaccinul. Căci, mai nou, lipsesc nu dozele, ci aprobările de la DSP pentru centrele unde se face inocularea. Centre care nu sunt pe câmp, ci în spitale, cabinete. </strong><br>
Avem un deficit uriaș de resurse, dar avem și un deficit de organizare și competență. Când a spus pe 23 decembrie că există o campanie de vaccinare bine organizată, Vlad Voiculescu a adăugat, precaut, „pare”. Adică „lucrurile par bine organizate”. Par, dar, cine știe, poate că lucrurile nu sunt ce par a fi.
Nimeni nu are timp de asemenea nuanțe de David Lynch. Se poate sau nu se poate asigura un plus de medici, asistente și infirmieri în secțiile ATI din spitalele care duc greul? Există vreo explicație pentru ritmul modest de vaccinare?
Și alte state au probleme, de pildă Statele Unite mizaseră că vor vaccina 20 de milioane de oameni până la finalul anului, iar abaterea cu minus e mare. Dar acolo vorbim nu doar de milioane de oameni care deja au primit prima doză, iar, la raportul populației SUA vs România, noi ar fi trebuit să avem deja sute de mii de femei și bărbați imunizați, nu 10.000.
Însă, mai ales, diferența e dată de faptul că administrația sanitară din mai multe capitale ale lumii a început deja să vadă ce nu merge în ritmul vaccinării. La noi, tendința e să spunem că merge, ritmul e sub control, dar nu înțeleg oamenii.
Ca ministru al sănătății, Vlad Voiculescu are principala răspundere. Comitetul Național de vaccinare e o entitate vagă, „fără personalitate juridică”, așa cum se grăbește să anunțe acesta în fiecare comunicat, de parcă îi și vezi cum strâng mobila și dispar într-o noapte, dacă iese prost.
Premierul Cîțu coordonează Comitetul, dar știm ce înseamnă „coordonează” la noi, colonelul Gheorghiță e omul în uniformă și, iarăși, „coordonează” strategia, iar strategia națională se ocupă cu altceva decât comitetul național. Cine mai e? Președintele ne asigură, Rafila și Cercel au poposit în Parlament, Raed Arafat apare când dorește, dar responsabilitatea reală și riscul stau la Vlad Voiculescu, de la care oamenii așteaptă lămuriri, măsuri, rezultate.
Luna de miere a guvernului a durat cât jumătatea de oră de artificii. Când ele s-au stins a rămas, la propriu, o lună ciobită pe cer și sirenele din timpanul României.
