Unghiul mort al confruntării dintre Biden și Trump. E America în stare să-și gestioneze propria răscruce?

Care sunt însă semnele crizei din cea mai puternică democrație? În primul rând – și cel mai vizibil – ne apare simbolica finală prezidențială din 2024, unde se confruntă doi oameni în vârstă, vizibil inadecvați pentru cel mai râvnit și prestigios „job” politic de pe planetă. America suferă de un sindrom gerontocratic. Ea a mai instalat la Casa Albă minidinastii patriciene (clanul democrat Kennedy, cel republican al familiei Bush rămân emblematice) fără ca asta să închidă competiția reală, presărată cu surprize spectaculoase și periodice primeniri. 

S-a ajuns acum într-o fază minerală, care anchilozează cele două partide mari, legând frontul miliardar al sponsorilor de campanie de figuri obiectiv inadecvate, care n-au cum să facă față eficient și previzibil imenselor responsabilități legate de exercitarea funcției supreme. Cum Constituția face din președintele SUA deopotrivă șeful statului și al executivului, orice „locatar” nepotrivit al Biroului Oval e mai mult decât o problemă internă, amenințând să devină una mondială. 

Al doilea simptom critic ține de radicalizarea ideologică și opoziția feroce dintre progresiști și conservatori. Democrații sunt confiscați de fanaticii stângiști, iar conservatorii se regăsesc fără rest în agenda smintită a lui Donald Trump. Într-un climat atât de tensionat și deja irațional, cele două brațe ale colosului politic american nu mai pot conlucra pentru a construi o politică externă „bipartizană”, pe care să se poată susține eșafodajul internațional specific „păcii americane”.  

Pe de o parte, avem utopia unei revoluții care șterge istoria și cultivă himera unui „om nou”, fără memorie, fără religie, fără identitate (inclusiv sexuală) clară și gata să stigmatizeze pe oricine denunță excesele „corectitudinii politice”. De partea opusă, ne izbim de gnoza pseudo-creștină a unui „suprematism” alb, xenofob, izolaționist și tranzacționist, care îi protejează pe cei mai bogați sub un scut de populism deșănțat. 

După prima dezbatere publică Biden-Trump, toată lumea e de acord că dacă primul (vizibil obosit și incoerent) nu se retrage în favoarea unui candidat democrat mai tânăr, atunci revenirea lui Trump la Casa Albă e, din nefericire, garantată. Și tot (aproape) toată lumea susține că e deja „prea târziu” pentru ca un înlocuitor al lui Biden, deloc înclinat să-și conștientizeze limitele biologice, să-i urmeze în timp util. Ajuns la 81 de ani într-o formă fizică și mentală nu tocmai perfectă, domnul Biden – acest veteran decent și competent al politicii americane – pare incapabil să facă singur pasul înapoi, mai ales că nimeni din anturajul său nu e dispus să-i sugereze un asemenea gest. 

În ce-l privește, „junele” Donald Trump (79 de ani) promite un al doilea mandat în care defectele manifestate pe parcursul primului se vor îngroșa grotesc, devenind cu adevărat incontrolabile. Omul nu pare senin și ceva mai înțelept, asemenea multor persoane ajunse la senectute, ci mai plin ca oricând de resentimente vindicative menite să-i panseze rănita vanitate narcisică și să-i alimenteze haotic grandomania. 

E mai mult ca sigur că o majoritate tăcută de americani „normali” înțeleg drama prefigurată pe scena lor politică, dar nu mai au cum să acționeze într-un context închis, tot mai asemănător cu situațiile dintr-o tragedie grecească antică. La rândul lor, aliații SUA din UE și NATO sunt, vorba lui Eminescu, „privitori ca la teatru”, tocmai pentru niciunul dintre liderii lor nu-și poate imagina o lume fără tradiționalul „leadership” american: puternic și pragmatic, elegant la modul anglo-saxon și democratic, atașat valorilor fondatoare ale unei civilizații a libertății și capabil de acțiune decisivă, în momentele de răscruce. 

De vreme ce istoria e compusă mai degrabă din hazard și necesitate decât din dorințe împlinite facil, „bucuroși le-om duce toate”, pentru că nu putem supraviețui decât în marja contextelor ce ne sunt date. Mai mult ca oricând, deviza celor cu filosofie conservatoare – „speră ce-i mai bun și pregătește-te pentru ce-i mai rău” – își va demonstra validitatea în anii următori, chiar și în cazul celor ce cred că aventura umană stă, până la sfârșit, sub semnul providenței. 

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE