Bătută de soț, am divorțat și m-am măritat cu un sirian
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
M-am măritat din dragoste, dar la vremea aia nu știam ce înseamnă și mai ales nu știam ce înseamnă să faci dragoste. Nici nu aveam să aflu prea curând, fiindcă soțul meu era o brută. Din fericire, soarta mi-a dat o șansă nesperată să descopăr iubirea.
„Când viața îți dă lămâi, fă o limonadă!" este citatul meu preferat. Pe vremea când eram o soție oropsită a unui subofițer din cadrul Ministerului Apărării Naționale, îmi plăcea să citesc, ca să-mi mai alin durerea.
Mulți ani mai târziu, când viața mea a intrat pe un făgaș normal, una dintre colegele mele de ser-viciu de atunci mi-a împrumutat o carte, „Lasă grijile, începe să trăiești", scrisă de Dale Carnegie. Acolo am găsit acel citat care pot spune cu mâna pe inimă că m-a motivat să merg mai departe pe calea întortocheată a vieții. Am continuat să lupt și să îmi caut fericirea.
Povestea mea începe cam așa: eram o tânără de 22 de ani din localitatea giurgiuveană Mihai Bravu. în satul nostru, aproape de calea ferată, în vecinătatea pădurii, era o unitate militară. Încă de când eram foarte mică, îmi plăcea să-i urmăresc. îi admiram pe frumoșii ce purtau haina statului nostru, haină pe care o consideram onorabilă.
Undeva, în adâncul sufletului, îmi doream să fiu soție de militar. Cum bine spune proverbul românesc: „Ai grijă ce îți dorești, că se poate întâmpla", mi s-a întâmplat ceea ce visam. Am crescut și am intrat în grațiile unui tânăr militar pe nume Gheorghiță.
Era înalt, șaten, cu ochi căprui. în haina militară mi se părea ca un erou desprins din poveștile copilăriei. Nici acum nu știu dacă am fost cu adevărat atrasă de el, de omul Gheorghiță sau de ceea ce credeam eu că se ascundea în spatele uniformei.
îl vedeam ca pe un bărbat puternic, dis-pus să își riște viața pentru binele țării sale. Ce poate fi mai frumos decât să ai alături un bărbat neînfricat, devotat patriei, dur?
Numai că aparențele înșală întotdeauna, și amară a fost această constatare! Pe vremea aceea, fetele și băieții nu aveau ocazia să petreacă mult timp împreună, să se cunoască. Odată ce eram văzută la brațul unui bărbat, vuia satul că urmează să mă mărit cu el. Așa s-a întâmplat și cu Gheorghiță.
într-o zi, spre după-amiază, a venit la mine la poartă. Ieșise de la unitate și mai era o oră până să sosească trenul. Era din Giurgiu, făcea nave-ta. A strigat de câteva ori până l-a auzit mama. Mândră că avea un oștean la poartă, aceasta l-a invitat în curte și l-a servit cu socată rece, din pivniță. Făcuse cu o seară în urmă.
Gheorghiță s-a bucurat tare și a întrebat-o pe mama dacă nu cumva avea o fată de măritat care să-i facă și lui așa socată bună în fiecare primăvară. Sigur că mă cunoștea, mă urmărise câte-va luni înainte. Mama, bucuroasă că stârnisem interesul unui cadru militar, nu a mai stat pe gânduri și a stabilit nunta, în toamna acelui an.
A doua zi a dat sfoară în tot satul că se mărita Miruna cu Gheorghiță. Vecinii nu mai conteneau să vină la noi în curte să ciocnim câte un pahar. Nunta am făcut-o la cort, în curtea mare din spatele casei. Tata a înjunghiat câțiva porci, doi viței, păsări din curte și a pus la dispoziția nuntașilor cel mai bun vin. Părinții lui Gheorghiță ne-au cumpărat un apartament în Giurgiu, în care ne-am mutat chiar a doua zi.
Mi se părea atunci că trăiam într-o poveste. Prima dată m-am lovit de reali-tate și de răutatea lui Gheorghiță când am ajuns acasă, după nuntă. A vrut să își ia drepturile de bărbat, să facem dragoste.
Eu eram virgină. Mi-a zis poruncitor:
— Dezbracă-te și așază-te pe pat!
îmi era rușine. Auzisem de la mama și de la alte femei din sat că asta trebuia să facă o nevastă, dar nimeni nu îmi explicase cum se întâmplau lucrurile. Când s-a dezbrăcat și i-am văzut penisul în erecție, am fost foarte speriată. Mă tot întrebam în gând ce avea să urmeze.
M-am supus și am făcut cum a zis bărbatul meu. Nu știam că nu era normal așa. De preludiu am auzit mult mai târziu, după revoluție. Lucrurile astea se petreceau prin anii '80. S-a pus peste mine și a început să mă penetreze așa, direct, fără o vorbă bună, fără un sărut sau o mângâiere. îmi amintesc și acum durerea aia ce mi-a făcut capul să zvâcnească. Am început să țip și să-l împing. Gheorghiță m-a lovit:
— Stai acolo, femeie nebună, că asta e datoria ta!
După ce s-a terminat am început să plâng.
— Ce tot bocești? Gata cu fecioria, de azi ești femeie măritată! mi-a zis Gheorghiță amenințător.
Dacă aș fi știut înainte ce mă aștepta, aș fi fugit de măritiș ca cel rău de tămâie. Am tăcut și am mers mai departe. Peste câteva zile, Gheorghiță iar a vrut să își ia drepturile de bărbat. Scenariul era de fiecare dată același: îmi poruncea să mă dezbrac și să mă așez pe pat, se urca pe mine, mă pene-tra, după câteva minute ejacula și gata. Peste două luni, m-am trezit că eram gravidă.
L-am anunțat pe Gheorghiță. Nu prea îl încânta ideea, dar cum avorturile erau interzise în perioada aia, a acceptat. Nouă luni nu s-a mai atins de mine. Eram recunoscătoare că măcar scăpasem să îmi fac datoria de femeie. Mi-aș fi dorit să fiu gravidă permanent, ca să nu trebuiască să mai suport teroarea aia.
Nașterea a fost încă o experiență care m-a marcat pe viață. Trei zile m-am chinuit să nasc.
Copilul era întors invers, după cum a zis moașa și trebuia ajutat. Am născut în casa părintească de la Mihai Bravu. Când în sfârșit a ieșit fetița mea, am simțit o mare ușurare.
Gheorghiță s-a mâniat tare când a auzit că era fată. în loc să o ia în brațe, m-a blestemat și nu a mai vorbit cu mine o lună, de parcă eu fusesem cea care am ales sexul copilei. A început să bea și să îmi reproșeze mereu că nu fusesem în stare să-i fac un băiat. Ca să îmi demonstreze că el era bărbat și era capabil să lase un moștenitor care să-i ducă numele mai departe, mă regula tot mai des. Nu ținea cont de faptul că trebuia să o alăptez pe Adela, nici nu-i păsa. La vreo 6 luni de la naștere, am rămas iar gravidă. Numai că, știind prin ce calvar trecusem, i-am ascuns lui Gheorghiță sarcina. Am vorbit cu moașa din sat, care făcea avorturi ilegale la ea acasă, și am scăpat de copil.
Gheorghiță a început să bea tot mai mult. Nu era zi în care să nu vină beat acasă. Mă bătea, apoi mă punea să mă dezbrac. Când își termina treaba, adormea peste mine. îmi era silă de el. Am mai rămas de câteva ori gravidă, dar de fiecare dată am procedat la fel. După un ultim avort, prin anul 1989, chiar înainte de revoluție, Gheorghiță a aflat de la o vecină ce făcusem. A venit după mine în casa părintească și m-a luat la bătaie în fața mamei. Nu s-a mulțumit cu câteva palme și șuturi în fund. A luat o sârmă și a vrut să ne lovească pe mine și pe mama cu ea.
Atunci a venit tata. Când a văzut scena, a luat un par și l-a bătut cu el până l-a lăsat jos. Tata nu m-a mai lăsat să mă întorc la Gheorghiță. Ne-a luat pe mine și pe fată în grija lui. Am divorțat după vreo doi ani în care m-am judecat cu fostul meu soț. Tata a vândut tot ce avea prin curte și mi-a luat o garsonieră în București, câțiva ani mai târziu. Aici m-am angajat vânzătoare la o brutărie. Patronul, un sirian pe nume Ahmed, m-a plăcut imediat. Eram muncitoare, știam să le vorbesc frumos clienților și să zâmbesc. A început să mă curteze. Cum eram speriată de bărbați, l-am tot respins.
Vreo doi ani a continuat să se țină după mine, până când am acceptat să iau cina cu el. Aceea a fost seara în care am aflat că există preludiu, tandrețe, iubire. Atunci am aflat că sexul se face numai de plăcere și cu acordul femeii, nu altfel.
Ahmed era foarte tandru și iubăreț. A început să mă implice în toate acțiunile lui și să îmi ceară părerea. Pentru prima dată în viața mea mă simțeam femeie respectată și simțeam că am alături un bărbat. Foarte târziu am cunoscut normalitatea și aspectele frumoase ale vieții.
Am locuit împreună timp de 7 ani. Ahmed insista să ne cununăm, eu nu și nu. Când într-un final fata mea, ajunsă la 20 de ani, m-a întrebat de ce nu făceam odată pasul, m-am hotărât. Am depus actele și ne-am căsătorit la primărie. Momentul a fost înălțător. Ofițerul stării civile a întrebat:
— Cetățeană Miruna Popa, de bună voie și nesilită de nimeni, iei în căsătorie pe cetățeanul Ahmed Al Rahman?
Am răspuns hotărâtă, în aplauzele familiei și prietenilor:
— Da, îl iau!
Pe bună dreptate mă simțeam liberă, măritată fiind și fericită, cum nu am mai fost vreodată. Căsnicia noastră este una reușită, iar eu sunt mândră că astăzi am un soț deosebit.
Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.
