A folosit vrăji ca să-și salveze căsnicia
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Nu am crezut niciodată în farmece, blesteme sau deochi. Acum însă, după ce vărul meu mi-a povestit ce a făcut ca să-și salveze căsnicia, am început să cred în puterea lor și să mă tem de ele...
Vărul meu, Mihnea, și Iulia s-au cunoscut într-o zi de început de iunie, iar până la sfârșitul lunii, erau deja mire și mireasă. Convinși că se iubesc ca nimeni alții pe acest Pământ și că se potrivesc de minune, au făcut un pas hotărâtor în viața lor. S-a făcut nuntă mare, s-a petrecut ca în povești, de-a răsunat tot orașul de chiotele nuntașilor. Pământul părea că scrâșnește, ca la un cutremur, din cauza bătutelor și-a sârbelor. Iar neamurile le prevesteau un viitor numai lapte și miere tinerilor însurăței, care nu se slăbeau o clipă din ochi și nu se mai dezlipeau unul din brațele celuilalt.
— N-am mai văzut doi tineri care să se iubească așa de mult! a șoptit mama, înlăcrimată de emoție, în timp ce-i urmărea dansând.
— Dă-le, Doamne, fericire! a rostit și soacra mică.
Din păcate, urările „casă de piatră" nu prea le-au priit celor doi. Curând, au început să-și scoată ochii din te-miri-ce. Chiar dacă s-au mutat sin-guri, într-o căsuță modestă cumpărată cu ajutorul părinților, și nu se băga ni-meni în viața lor, scandalurile se țineau lanț, de înnebuniseră toți vecinii din pricina zarvei. Tinerii căsătoriți se mirau chiar și ei de cât de diferiți erau acum! Nu-și puteau explica cum, brusc, iubirea lor se transformase în ură și, culmea, regretau că se aruncaseră cu capul înainte într-o relație care părea eșuată din start. Cu toate acestea, sperând într-o minune care să-i țină legați unul de altul, ei s-au încăpățânat să rămână împreună, încercând să se înțeleagă. Veneau deseori pe la mama și, chit că la început afișau un zâmbet de mulțumire, nu dura mult până să înceapă să se plângă de căsnicia lor.
— Copii, voi doi vă iubiți! Treceți doar printr-o perioadă de acomodare și de-aia vă certați... le spunea ea.
— Nu știu exact ce se întâmplă, dar m-am săturat! îi răspundea Iulia, drăcuind și gesticulând ca o nebună. Nu vreau să fiu o nevastă sub papucul soțului, adică vreau să fiu independentă, iar Mihnea nu înțelege lucrul ăsta! Vrea să fac doar ce spune el!
De la asemenea vorbe, ajungeau la adevărate scandaluri, ba chiar la bătaie. După un an de zile, Iulia a adus pe lume un băiețel, fiind convinsă că viața lor se va schimba în bine. De unde așa ceva! Neînțelegerile au continuat. Într-o dimineață, Mihnea, înainte de a pleca la serviciu, i-a spus:
— M-am săturat de ifosele tale până peste cap! Să nu te mai găsesc aici când mă întorc. Ești o scorpie!
I-a întors spatele și a plecat, fără să-i arunce măcar o privire. Când a ajuns la birou, țârăitul telefonului toc-mai spărgea liniștea încăperii.
— Sunt Iulia. Te-am sunat ca să te anunț că te părăsesc. Definitiv.
Atât i-a spus și a închis. Mihnea ar fi trebuit să fie mulțumit. De fapt, o clipă a fost. Încet, încet, însă, aminti-rile l-au copleșit. S-a revăzut îndrăgostit până peste cap de Iulia, curtând-o, sărutând-o... Brusc, chipul lui s-a înnegurat.
— Doamne, ce fac? Mă comport ca un nebun. Nu am acordat nicio șansă căsniciei mele... a murmurat el.
A lăsat totul baltă și a alergat într-un suflet acasă. Soția lui, cu băiețelul în brațe, tocmai ieșea pe poartă. Din mașina trasă în fața porții, cumnatul și soacră-sa îl priveau amenințător. Aceasta din urmă a smucit copilul și l-a întors cu spatele către propriul tată, care a rămas uitîndu-se lung după mașina înțesată de lucruri ce se îndepărta. Mihnea a suferit enorm. știu asta pentru că venea la mine și plângea continuu. Se considera un ratat. și tot de la el știu și ce a urmat...
In următoarea duminică, sub un pretext oarecare, i-a dat telefon Iuliei și a rugat-o să accepte să-l vadă, mă-car pentru o clipă. Ea a venit singură la întâlnire, spunându-i că numai după . divorț și numai prin hotărâre judecătorească va putea să-și vadă copilul. El a observat o schimbare ma-joră în privirea ei. „Era speriată, ca și
cum cineva i-ar fi condus de la distanță pașii", avea să-mi spună mai târziu. S-au certat ca chiorii, în ceea ce privește copilul. Furios, vărul meu, într-un gest nebunesc (făcuse o depresie nervoasă) și-a împins soția în mijlocul străzii. Din fericire, mașinile afla-te în trafic au oprit la timp. Pentru că începuse să se adune lume, el și-a eliberat din strânsoare nevasta. Ea a fugit spre stația de autobuz, jurând că n-o să mai dea ochii cu el niciodată... Dramă sentimentală balcanică aproape clasică. și totuși...
Ca orice soț aflat în suferință, Mihnea și-a vărsat necazul pe soacră, fiind convins că aceasta i-a făcut fiicei ei farmece „de îndepărtare". In treacăt fie spus, el crescuse cu doică și
menajeră în casă, părinții lui fiind foarte înstăriți. De altfel, și eu, și Mihnea ne tragem dintr-o familie cu oarece origini nobiliare și nu ne-a lipsit nimic. Mihnea de mic copil s-a ținut de fustele uneia din servitoare, pe nume Ivona, de fel din partea Râșnovului, care, printre altele, avea și renumele de mare meșteră în desfaceri și refaceri de căsătorii. și nu numai atât. Vecinii bârfeau că însăși
angajarea femeii s-ar fi datorat unor însușiri mai puțin obișnuite, altele decât cele legate de aspectul fizic. In copilărie, Mihnea deprinsese de la aceasta câteva învățături, de care n-a făcut uz niciodată. Iulia nu știa nimic clar legat de acest lucru, doar i se părea amuzant faptul că, zi de zi, îl vedea pe Mihnea vorbind cu o... piatră asemănătoare chihlimbarului, montată într-o bucată de bronz, fin lucrată, pe care el o purta la gât și de care nu se despărțea niciodată. Dimineața, el mângâia acea piatră și-i spunea ceva, într-un limbaj straniu.
— Ce dracu' tot bolborosești acolo? l-a întrebat ea, mirată, într-o zi.
— Nimic, îi spun să-mi poarte noroc...
Atât. Nici altceva n-a mai aflat și nici nu și-a mai făcut gânduri...
După acea zi de duminică însă, Mihnea era hotărât să aplice una din-tre metodele însușite cu mulți ani în urmă, pe vremea când era copil, de la servitoarea-vrăjitoare. A alergat imediat la cea mai apropiată biserică și, pe drum, a rupt o bucățică de var din tencuiala unei case. Slujba era aproape de sfârșit. Mihnea a strecurat bucata de var în dreptul cădelniței preotului și acesta a sfințit-o fără să-și dea seama. A doua zi, dis-de-dimineață, s-a dus la marginea orașului și a rupt un lăstar de alun. Ajuns acasă, i-a montat în vârf un ciob de sticlă ascuțit. In aceeași zi de luni, la miezul nopții, a urcat în podul casei și, direct pe pardoseală, a tras cu bucățica de var un cerc în jurul lui, ținând în cealaltă mână nuiaua de alun pe care o agita în aer, ca și cum ar fi vrut să îndepărteze un personaj nevăzut. Aflat în interiorul cercului tras cu var sfințit, a început să invoce pe ton sacadat spiritele celor cinci rude care și-au dat duhul în acea casă de-a lungul unei jumătăți de secol.
La un moment dat, a simțit că i se cere ceva din partea tuturor celor ce începuseră să-și facă simțită prezența prin ușoare trosnituri ale grinzilor. A scos din buzunar cinci monezi fără cine știe ce valoare și le-a aruncat în afara cercului, cu o expresie de dis-preț profund, fără a simți nici cea mai mică teamă. Vocea lui a răsunat dintr-odată, amenințător:
— Vă ordon să-mi îndepliniți poruncile! Dacă nu, vă blestem să vă chinuiți îngrozitor mii de ani de aici înainte, să vă zbateți în chinuri și nevoi!
Un trosnet puternic, dar scurt, al unui căprior de lemn, avea să-i confirme acceptul lor de a-l ajuta. A părăsit interiorul cercului și s-a întins relaxat pe un cufăr vechi, odihnindu-se.
Datorită experienței dobândite în ani de zile, a reușit să-și alunge toate ideile care i-ar fi tulburat această stare de transă. Singurul gând care îi venea în minte în acea clipă era: un ac cu gămălie care se îndrepta spre tâmpla soacrei lui... Atât, fără alt sentiment sau altă imagine. Bărbatul a simțit imediat o forță nebănuită care îl înalță spre acoperiș. Atunci a simțit ca plutește în aer și străbate zidul casei spre aleea dintre blocurile vecine. Era trecut de miezul nopții și, la lumina unei lămpi de neon din stradă, a avut iluzia că o zărește pe soacră ținându-i copilul în brațe. Aceasta privea tristă în jos, fără să spună niciun cuvânt.
Încercând să se apropie mai mult, a observat că femeia se deplasează plutind, fără să pășească, și se tot îndepărta. De-abia atunci bărbatul s-a speriat de-a binelea și, dând din coate, ca și când ar fi înotat împotriva unui curent puternic, a reușit să revină înapoi în casă prin zidul din dreptul catului superior al clădirii. In urma lui a mai văzut peretele închizându-se ca o peliculă.
După câteva minute, s-a trezit din starea aceasta și a încercat să adoarmă. Spre dimineață, a visat că era cu soția lui în același pat, iar aceasta îi spunea:
— Vorbim dimineață, la ora nouă...
Mihnea s-a trezit pe la ora opt, dar, în mod straniu, durerea sufletească îi dispăruse. Poate și din cauza sperieturii care înlocuise orice sentiment omenesc. A plecat la serviciu, unde a ajuns în jurul orei nouă fără un sfert. Exact la nouă fix însă, ușa biroului său s-a deschis. Iulia, cu băiețelul în brațe, venise să-l anunțe că mama ei făcuse un spasm cerebral în cursul nopții și că se află internată în stare gravă la spital. Femeia tremura ca varga și, la scurt timp, din senin, mânați parcă de o forță necunoscută, soții au ajuns la un consens privind împăcarea...
— Cred că merităm o șansă, i-a spus ea lui Mihnea. Tu ce zici?
— E tot ce-mi doresc...
De atunci, apele căsniciei lor s-au liniștit. Eu însă sunt înspăimântată de ce am aflat și-l condamn pe vărul meu. Nu-mi pot explica cum un om ca Mihnea, bun, cu o fire blândă, s-a folosit de magia neagră împotriva soacrei sale.
Acest lucru depășește puterea mea de înțelegere. Cu siguranță că, dacă ar fi avut răbdare și ar fi încercat prin vorbe bune să se împace cu Iulia, Dumnezeu i-ar fi întins o mână de ajutor. El însă a pășit pe un tărâm interzis fără să-și dea seama. In plus, l-ar fi putut costa viața. In cazul în care, alături de spiritele invocate, mai apare și unul străin, acesta din urmă se poate speria și reacționa în mod arbitrar. Acest lucru îi poate slăbi forțele și nu mai poate avea puterea să se ridice în dimensiunea spirituală.
De asemenea, este posibil ca el să se ascundă undeva în interiorul clădirii și să nu o mai părăsească niciodată, tulburând definitiv liniștea celor din jur...
Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.
