A trebuit să mă înșele și în noaptea de Revelion
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Nevasta mea Cătălina, e mereu dornică de distracție. Stabilisem cu ea să ne urcăm pe cumpăna dintre ani, adică să petrecem Revelionul la Bușteni, în vila de vacanță a directorului ei. Acest director, care conduce trustul de comerț unde Cătălina lucrează de cinci ani, obișnuiește, cu prilejul fiecărui An Nou, să organizeze la Bușteni câte o paranghelie de pomină, la care își invită subordonații preferați. Anul trecut, printre preferați s-a numărat - din păcate - și soția mea.
Deci, iată-ne poftiți la petrecere de către domnul director, cu invitație scrisă și mulțumiri anticipate. Nevastă-mea jubila, spunându-mi că la revelioanele directorului nu participă orișicare pokemon din trust, ci numai crema. Invitația era un semn de apreciere. Am întrebat-o pe Cătălina:
— E bogat directorul ăsta al tău?
— Da. Bogat și generos. Zice-se că la ospețele oferite de el se mănâncă mai bine decât în restaurantele din Paris.
— De unde știi tu cum se mănâncă la Paris? Că doar n-ai fost acolo... Am auzit că, în celebrele localuri, dacă nu știi franțuzește, chelnerii îți scuipă urgent în mâncare, la bucătărie, când nu-i vede nimeni. Așa se răzbună ei pe străini.
— Ești scârbos!
— Nu eu. Ei.
— Cum se comportă la serviciu?
— Cine?
— Directorul.
— E un diplomat, un șmecher și ne vorbește ca un orator. Retorica lui, dacă o asculți mai bine, e plină de nuanțe și ambiguități. Dacă nu o privești așa, poți să-l înțelegi greșit, și pe el, și acțiunile pe care le întreprinde. Ce spune el înseamnă în același timp totul și nimic.
— Soția lui cum e?
— 0 lady. Are haină din blană de urs și poartă pe degete inele cât rulmenții. Este și foarte influentă. Dacă vrea, poate aduce la petrecerile lor din Bușteni cei mai buni maneliști din judet.
— Aha...
— Sunt fericită că ne-a invitat.
Am privit-o cu drag pe radioasa mea consoartă. Tocmai ieșise de sub duș, iar părul îi era încă ud; era îmbrăcată într-un halat alb care făcea ca pielea ei, la mijloc de decembrie, să pară bronzată și frumoasă în lumina palidă a sufrageriei.
— Cătălino, de-abia aștept să plec un pic din Ploiești sau măcar din blocul ăsta!
I-am spus soției mele cât de greu îmi era uneori să ies din bloc fără să fiu văzut și pândit de una dintre văduvele care locuiau în celelalte apartamente. Toate păreau a fi văduve, unele voluminoase, care arătau de parcă și-ar fi omorât bărbații în bătaie sau i-ar fi mâncat de vii; și unele mici și stafidite, care scăpaseră de soți prin hărțuire constantă sau otrăvire lentă.
Le cunoșteai după ascuțimea privirii; făceau orice pentru o fărâmă de vești noi pe care să le amușineze pe scara blocului. Dacă m-aș fi tuns, asta ar fi fost suficient. Dacă duceam o pungă de cumpărături sau o servietă, își aruncau privirea pe furiș să vadă dacă asta le poate da un indiciu la care să mediteze în timpul serilor nesfârșite.
Cătălina mi-a întrerupt diatriba despre văduve și m-a dus din nou cu gândul către Revelion. Era incredibil de nerăbdătoare să vină petrecerea cea mare. Aș zice astăzi: suspect de nerăbdătoare.
Nu mai era mult până la Anul Nou. Timpul a trecut repede. și iată că a sosit seara mult așteptată.
Cam scump taxiul, de la Ploiești la Bușteni, dar nu-mi place să merg la petreceri cu mașina mea. E riscant să conduci mahmur, mai ales pe serpentine.
Directorul și soția lui ne-au primit ceremonios, în măreața vilă de la poalele muntelui.
— Este o mare onoare pentru noi să vă avem ca oaspeți! a spus domnul director.
— și pentru noi! am zis eu.
Sar, pentru mine, nu avea să fie o mare onoare, ci o mare dezonoare, o mare oroare, fiindcă nevastă-mea, cu mine acolo, mi-a plantat niște coarne uriașe. Venise multă lume, dar am încăput cu toții, lejer, în imensul salon de la parterul vilei.
Petrecerea de Revelion a început într-o atmosferă de maximă opulență și voie bună. Mâncărurile selecte erau servite de doi ospătari îmbrăcați în fracuri. Casă mare, obraz subțire, de director, vorba aia, nu trei lulele.
Cam la două ceasuri după miezul nopții, când, din cauza gălăgiei și a aburilor de alcool nu se mai înțelegea om cu om, am constatat că îmi lipsește ceva. îmi lipsea nevasta. Dispăruse. Am așteptat, am tot așteptat, dar ea nu venea... îngrijorat, am purces s-o caut, mai întâi în tot arealul parterului, după care prin curte, apoi la etaj, unde am deschis ușă după ușă. Mă gândeam că a pocnit-o brusc somnul și s-a întins undeva.
într-adevăr, deschizând o ușă din capătul unui coridor, am văzut, sub scânteierea unei veioze, că soția mea se întinsese în pat, dar nu singură, ci cu un bărbat, și nu îmbrăcată, ci dezbrăcată.
0 întindea ăla ca pe guma de mestecat! M-au observat de-abia la vreo zece secunde după ce am deschis ușa, fiind foarte absorbiți de activitatea lor. Zărindu-mă, au scos sunete confuze și s-au ascuns sub pătură.
Stăpânirea de sine mi-a revenit la fel de repede cum se instaurase starea de șoc. Nu voiam să fac scandal în casa unei gazde atât de amabile și atât de sus-puse, să stric Revelionul atâtor oameni, plus că, dacă aș fi mediatizat prin tărăboi curvăsăria nevesti-mii, tot eu m-aș fi făcut de baftă. Ea nu era la prima abatere de acest fel; eu continuasem s-o iubesc și să sper că se va potoli pentru totdeauna. Dar... cum naibii să se potolească?
N-am zis decât atât:
— Vă rog să mă scuzați! Spor la treabă în continuare! Cătălina, te aștept jos, când isprăvești. întreabă lumea de tine. Grijania mamii voastre de depravați...
și am ieșit din odaia adulterului, trântind ușa.
În zori, de ochii lumii, am plecat cu Cătălina la braț și ne-am urcat liniștiți în taxi.
Odată ajunși acasă, i-am predat soției mele o lecție de box (spre bucuria „văduvelor", care aud totul prin pereți) și am amenințat-o că, dacă o singură dată mai calcă pe bec, divorțez fără niciun regret. Ea s-a jurat pe toate cetele sfinților că n-o să mai calce strâmb.
De atunci, am început să-mi monitorizez nevasta cu cea mai mare strictețe. Am aflat și cine era tipul de la Revelion: un coleg de-al ei cu care se dăduse în bărci luni întregi.
Se pare că, de la Revelionul cu coarne, Cătălina, în marea ei remușcare și cumințire, n-a mai săvârșit niciun adulter, însă asta nu mă poate liniști complet, fiindcă n-a trecut decât un an, iar nevastă-mea „o comite" regulat (ca să zic așa), din trei în trei ani. Dacă îmi mai livrează vreo pereche de coarne, chiar că divorțez.
Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.
